UPDATE | PSD vrea să conecteze Academia Rapid la banul public: 350.000 de euro de la buget în sezonul viitor! | Nahoi: „Nu am semnat eu actele!”. Jurnalistul a demisionat de la Academia Rapid, dar susține proiectul în continuare

Redactor:
Matei Udrea
UPDATE | PSD vrea să conecteze Academia Rapid la banul public: 350.000 de euro de la buget în sezonul viitor! | Nahoi:
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE JOI, 5 APRILIE | ProSport a verificat și a obținut confirmarea că pe documentele trimise de Academia Rapid către Primăria Sectorului 1 se afla semnătura lui Ovidiu Burcă în dreptul numelui lui Ovidiu Nahoi. „Dacă i-au fost delegate atribuțiile, atunci ceea ce s-a întâmplat este legal. La limită, dar legal”, a explicat pentru ProSport un specialist căruia i-a fost prezentat cazul. „Nu se procedează așa cum au făcut cei de la Academia Rapid. În mod normal, atunci când semnează o persoană în locul alteia, se trage o linie diagonală, apoi se semnează cel care a preluat atribuțiile. Cel mai bine este să își și scrie în clar numele, alături. Dar, revenind, ceea ce au făcut dânșii nu e ilegal. Nici în regulă nu e, dar nici ilegal. E la limită”.


UPDATE JOI, 29 MARTIE 13:28 | Ovidiu Nahoi a demisionat din funcțiile deținute la Academia Rapid, explicând că susține proiectul, dar ar fi incompatibil cu această cerere de finanțare din bani publici! Mă adresez vouă, susținătorilor proiectului renașterii rapidiste, prin intermediul acestei publicații, una dintre vocile rapidiste ce le respect cel mai mult. 

Începând de azi, 29 martie, mi-am depus demisia din calitatea de președinte și membru al Asociației Club Sportiv Redivivus 2017.
O spun din capul locului, aceasta este urmarea unui conflict de interese în care m-aș afla, ca jurnalist. Nu pot fi președinte sau membru într-o asociație care și-a anunțat intenția de a primi o finanțare din partea unei administrații locale, indiferent de culoarea politică a primarului sau a majorității din Consiliu. În acest fel, mi-ar fi afectată independența, condiție absolut necesară în profesia mea.
Altfel, în nume personal, susțin proiectul de dezvoltare sportivă al Asociației Redivivus. Nu am participat la elaborarea lui, întrucât nu sunt specialist în domeniul sportiv și nici nu am avut în această perioadă atribuții în sfera administrativă a Asociației. (…)”, a scris redactorul șef al RFI pe contul de Facebook „visiniu.ro”, miercuri seară. Articolul ProSport fusese publicat miercuri, la ora prânzului. 
Puteți citi aici textul integral al comunicatului semnat de jurnalist.


UPDATE JOI, 29 MARTIE 12:20 | Jurnalistul Ovidiu Nahoi, vicepreședinte la Academia Rapid, al cărui nume apare pretutindeni în documentele înaintate către Primăria Sectorului 1, a trimis ProSport un mesaj în care afirmă că semnătura de pe documente nu este a sa, ci a lui Ovidiu Burcă! Nahoi face precizarea că fostul fotbalist avea drept de semnătură în numele său, pentru că îi delegase toate atribuțiile.

Numele lui Burcă nu apare în zecile de pagini anexate cererii făcute de Academie către Primăria Sectorului 1. Peste tot scrie „Asociația Clubul Sportiv Rapid Redivivus 2017 (…), reprezentată convențional de Ovidiu Nahoi”. Pe actele privind bugetul apare aceeași semnătură ca și pe adresa către Centrul Cultural al Sectorului 1.
Primarul Tudorache și președintele Daniel Niculae anunțaseră însă oficial pe 8 martie, la Realitatea TV, că „Ovidiu (n.r. – Burcă) a hotărât să facă un pas în spate. Îi mulțumim pentru ce a făcut până acum pentru club, noul director general al Academiei Rapid este Nicolae Stanciu”. Fostul căpitan al Rapidului a făcut chiar un tur al emisiunilor, vorbind în numele Academiei Rapid.

După cum se poate observa pe adresa către Centrul Cultural publicată în facsimil de noi mai jos, data la care a fost redactată (stânga jos) este 19 martie 2018, adică la 11 zile de când a fost anunțată ieșirea lui Ovidiu Burcă din structurile Academiei Rapid. Dacă Burcă este în continuare în funcție la club, rămâne neclar
– de ce s-a anunțat, pe 8 martie, că a plecat
– de ce a fost prezentat oficial Stanciu în locul său
și
– ce rol joacă Nicolae Stanciu la Academie, dacă pe postul de manager general e, în realitate, tot Ovidiu Burcă.

ProSport a încercat să ia legătura și cu Ovidiu Burcă, dar acesta nu a răspuns apelurilor telefonice.
 
Ovidiu Nahoi afirmă că semnătura din dreptul numelui său, depusă pe Adresa către Centrul Cultural al Sectorului 1, nu-i aparține. Aceeași semnătură poate fi văzută mai jos, sub bugetul de 1,6 milioane de lei solicitat de la Sectorul 1


Academia Rapid ar urma să fie finanțată, în sezonul 2018-2019, cu 1.626.400 lei (aproximativ 350.000 de euro la cursul actual) de la bugetul public, prin intermediul Centrului Cultural al Sectorului 1.

Proiectul Hotărârii prin care Consiliul Local al Sectorului 1 solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea ca Sectorul 1 să încheie un protocol cu „Societatea civilă Asociația Sportivă Academia Rapid” ar urma să intre pe ordinea de zi în ședința de joi.

Dacă va fi aprobat (e nevoie de voturile consilierilor PSD – ca și acordate – și de ale unor consilieri din opoziție, fie PNL, fie USR), textul Hotărârii va conține două articole, din care important este primul: „Se solicită Consiliului General al Municipiului București împuternicirea expresă în vederea încheierii unui Protocol între Sectorul 1 al Municipiului București și Societatea civilă Asociația Sportivă Academia Rapid București în vederea acordării de către Sectorul 1 a unui sprijin financiar pentru desfășurarea proiectului sportiv depus”.



Proiectul de Hotărâre care intră joi în dezbaterea Consiliului Local al Sectorului 1


„Acum văd și eu… Nu așa ne înțelesesem noi cu domnul primar. Era vorba, inițial, ca Sectorul 1 să finanțeze un club unde să fie activitate la copii. Pentru fiecare copil din Sectorul 1 atras să facă fotbal în acest club, Sectorul 1 urma să acorde o anumită sumă. Acum văd că banii sunt destinați unei echipe de seniori, care să facă performanță. Nu asta a fost înțelegerea. Domnul primar vrea să aibă echipă de fotbal, nu să finanțeze sportul de masă pentru copiii de la noi din sector”
Clotilde Armand, consilier USR la Sectorul 1


Neobișnuit, la prima vedere, este modul în care ar urma să fie finanțat proiectul: prin intermediul Centrului Cultural al Sectorului 1 și nu direct de la bugetul Primăriei, prin bugetul alocat sportului. Ce legătură poate exista între activitățile culturale și antrenamentele și meciurile unei echipe de fotbal?

Secretul acestei bizarerii stă tocmai în statutul Centrului Cultural, care primește bani de la bugetul Sectorului 1, dar este o entitate independentă a Primăriei, care nu trebuie să obțină aprobarea Consiliului Local pentru cheltuieli – și, implicit, scapă controlului exercitat de aleșii locali.
Centrul Cultural a fost înființat pe 28 august 2017, prin Hotărâre a Consiliului Local al Sectorului 1, la doar câteva zile după ce generalul Mălureanu semna actul de naștere al Academiei Rapid, clubul ocrotit de primarul PSD Dan Tudorache.
La începutul acestui an, proiectul de buget al Sectorului 1 aprobat de Consiliul Local a prevăzut o sumă generoasă pentru Centrul Cultural înființat astă-vară.

Potrivit proiectului, în sezonul 2018-2019, Academia Rapid ar urma să aibă un buget total de 1.851.700 lei (aproximativ 400.000 de euro), din care

1.626.400 lei (350.000 de euro) bani publici și

225.300 lei (50.000 de euro) venituri proprii.




Primăria Sectorului 1 ar urma să finanțeze Academia Rapid cu 1,6 milioane de lei în sezonul viitor. Suma e însă orientativă, poate fi mărită de șefii Centrului Cultural fără să se ceară aprobarea cuiva

Suma cerută la început poate fi suplimentată nelimitat fără a se mai da cuiva socoteală

Proiectul ajuns pe masa consilierilor de la Consiliul Local este unul foarte generos, stufos și plin de detalii. Planul conține 11 pagini de text, alte câteva zeci de tabele și grafice și este semnat de Ovidiu Nahoi, redactor șef la RFI, vechi suporter rapidist, vicepreședinte la Academia Rapid (el i-a luat locul, ca reprezentant al Redivivus, generalului de Securitate Vasile Mălureanu, cel care a fondat Academia Rapid) și membru în Clubul Aristocratic Rapid.

Documentul asumat de Ovidiu Nahoi este complet și, într-o anumită măsură, revoluționar pentru România. Se vorbește pe larg de grija pentru copii și juniori, despre principiile în care aceștia trebuie să crească, despre modul în care vor fi selecționați mai ales de pe raza Sectorului 1 și inclusiv despre preocuparea ca aceștia să nu neglijeze învățătura.

Toate declarațiile de bune intenții sunt excepționale și, dacă se vor realiza, atunci proiectul este cu adevărat unul unic pentru România, mai ales că prevede implicarea a minimum 1.000 de copii care, prin colaborarea cu CS Rapid, ar beneficia inclusiv de instruire interdisciplinară (înot, handbal, rugby etc).

Sunt însă și câteva probleme concrete cu acest proiect care se dorește generos, dar își propune să înceapă destul de controversat, cu o finanțare venită pe o traiectorie ocolită și netransparentă.

1. Fiind vorba de o finanțare prin intermediul Centrului Cultural, suma de 350.000 de euro cerută acum e pur orientativă. Ulterior, aceasta poate fi suplimentată nelimitat, pentru că șefii acestui Centru Cultural nu au obligația de a da socoteală Consiliului Local cum cheltuiesc banii primiți la începutul anului.

2. Consilierilor locali (și, mai departe, Consiliului Municipal al Bucureștiului) li se cere să aprobe încheierea unui Protocol cu o entitate (Academia Rapid) care la ora când se discută aceste lucruri nu există, juridic vorbind. Mai mult decât atât, instanțele de judecată au respins deja de trei ori cererea Academiei Rapid de a primi personalitate juridică.

3. Echipa n-are un Certificat de Identitate Sportivă valabil la FRF (actualul CIS, primit de la Direcția Municipală de Tineret și Sport, este valabil doar în competițiile organizate de AMFB – respectiv Liga 4 și Liga 5).
Dacă acest lucru nu se va schimba în cele 3 luni rămase până la finalul sezonului, Academia nu poate intra nici măcar în barajul de promovare în Liga 3, presupunând că va câștiga campionatul Bucureștiului în fața celor de la CSA Steaua.

Chiar și pentru o echipă de Liga 3, bugetul de 400.000 de euro este unul foarte mare (cu acești bani se trăiește liniștit în Liga 2). În Liga 4 din București, o echipă cu pretenții la promovare are buget de aproximativ 30-50.000 de euro pe an.





Conform proiectului de buget semnat de Ovidiu Nahoi, în sezonul 2018-2019 ar urma ca Academia Rapid să acopere din resurse proprii 225.300 de lei, adică 12,2% din cheltuieli.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele