Superliga Campionilor: istoria unui proiect vechi de peste 20 de ani. Când a apărut ideea unui campionat al marilor cluburi din Europa, cine sunt cei 16 membri fondatori şi cum ar fi trebuit să arate prima ediţie

Miercuri, 21:56 4363 afişări Special
Superliga Campionilor: istoria unui proiect vechi de peste 20 de ani. Când a apărut ideea unui campionat al marilor cluburi din Europa, cine sunt cei 16 membri fondatori şi cum ar fi trebuit să arate prima ediţie

Ajunsă azi foarte aproape de a se materializa, ideea Superligii Campionilor nu e nici nouă, nici surprinzătoare, iar “granzii” Europei au deja peste 20 de ani de când lucrează la acest plan care, foarte probabil, se va pune în aplicare începând cu 2024.

UEFA şi ECL (organizaţia celor mai importante cluburi ale Europei) susţin ca, din 2024, Liga Campionilor să fie reformată radical şi transformată într-un alt tip de competiţie: 32 de echipe împărţite în 4 grupe de câte 8, care ar urma să joace tur-retur campionate de 16 etape. Primele clasate ar intra în faze eliminatorii, pe când ultima clasată din fiecare grupă ar retrograda, urmând a fi înlocuită în sezonul următor cu semifinalistele Europa League.

Propunerea unei “Superligi a Campionilor” care să înlocuiască formula clasică a cupelor europene, o competiţie de elită unde ar urma să joace cele mai puternice 32 de echipe de club de pe continent, a intrat prima oară concret şi puternic în actualitate în 1998. Odată cu tranziţia fotbalului către statutul de industrie de spectacol, cluburile din Vest au început să crească tot mai mult distanţa dintre ele şi restul lumii. Tot mai bogate, tot mai organizate, tot mai puternice, acestea au început în anii ‘90, treptat, să fie deranjate de formatul vechi al Ligii Campionilor, care devenise caduc.
În sezonul 1997-1998 al Ligii Campionilor, grupele număraseră 24 de echipe (6 grupe X 4 formaţii): FC Porto, Sporting Lisabona (Portugalia), Real Madrid, FC Barcelona (Spania), PSG, AS Monaco (Franţa), Manchester United, Newcastle (Anglia), PSV Eindhoven (Olanda), Lierse (Belgia), Bayern Munchen, Borussia Dortmund, Bayer Leverkusen (Germania), IFK Goteborg (Suedia), Rosenborg (Norvegia), Juventus Torino, AC Parma (Italia), Sparta Praga (Cehia), Kosice (Slovacia), Dinamo Kiev (Ucraina, Beşiktaş Istanbul, Galatasaray Istanbul (Turcia), Olympiakos Pireu (Grecia).

Aşa cum se poate vedea, distribuţia era înclinată şi atunci spre Vest, dar totuşi mult mai echilibrată decât azi, numeroase formaţii mai puţin bogate (inclusiv 3 din fostul bloc communist) reuşind să intre în cursă.
Dinamo Kiev a reuşit chiar, în acel an, să câştige grupa, Liga Campionilor fiind însă ridicată deasupra capului de jucătorii de la Real Madrid, după 1-0 în finală cu Juventus Torino.

Marea nemulţumire a cluburilor bogate era, însă, legată de bani. Liga Campionilor, în acea formulă, genera 200 de milioane de lire sterline, din care 100 de milioane erau împărţite de UEFA către cluburile participante.


Miodrag Belodedici, câştigător al Ligii Campionilor cu Steaua şi Steaua Roşie Belgrad, a ridicat trofeul din nou în 2013, la Bucureşti, alături de Fabio Capello, câştigător al Ligii Campionilor ca antrenor, în 1994, cu AC Milan. FOTO: Mediafax

Ideea vizionară a lui Rodolfo Hecht, aplicată cu 20 de ani întârziere

În acel moment, în scenă a intrat firma italiană Media Partners. Rodolfo Hecht Lucari,  genialul preşedinte al respectivei firme, a contactat marile cluburi europene propunându-le să părăsească Liga Campionilor şi să formeze o suprastructură, un campionat al celor mai bogate şi populare 32 de formaţii.

Hecht le-a pus pe masă preşedinţilor şi patronilor nemulţumiţi o ofertă financiară uriaşă pentru acel moment, 750 de milioane de lire sterline de împărţit între cluburi pe an, şi un plan foarte minuţios.

Propunerea lui Hecht în 1998:

SuperLiga Europei urma să conţină 32 de formaţii împărţite în două divizii a câte 16 formaţii.

– s-ar fi format un grup de 16 „membri fondatori“ şi

- un alt grup de 16 „invitaţi“.

Cei 16 membri fondatori urmau să fie desemnaţi pe baza performanţelor reuşite în ultimii 10 ani (1988-1998).
Aceştia ar fi trebuit să fie:

- Arsenal Londra,

- Man. United,

- FC Liverpool,

- Juventus Torino,

- Inter Milano,

- FC Barcelona,

- Real Madrid,

- Bayern Munchen,

- Borussia Dortmund,

- Ajax Amsterdam,

- Olympique Marseille,

- PSG,

- Benfica Lisabona,

- Panathinaikos Atena,

- Galatasaray Istanbul.

Aşa cum se poate remarca, în majoritatea lor zdrobitoare, aceste echipe se regăsesc şi azi printre iniţiatorii şi susţinătorii “Superligii Campionilor”.

Cluburilor de mai sus li se garanta prezenţa în ligă minimum trei ani. Ele urmau să-şi piardă statutul doar dacă performanţele pe termen lung, conform criteriilor stabilite, ar fi fost depăşite de alţii.

Celelalte formaţii, cei 16 “invitaţi”, urmau să fie desemnaţi pe criteriul „câte unul din 16 ţări”. Aceştia 16 urmau să fie aleşi dintre campioanele ligilor interne sau formaţiile imediat următoare în cazul când campioana coincidea cu unul dintre “membrii fondatori”.

Cei 16 urmau să se schimbe de la an la an, în funcţie de ce se petrecea în campionatele naţionale.

Formatul competiţiei, varianta Hecht: cele 32 de cluburi urmau să fie împărţite în două divizii. În fiecare urmau să intre câte 8 membri fondatori şi 8 invitaţi. Aceste echipe era prevăzut să joace 15 meciuri pe sezon în zilele de marţi, miercuri şi joi. Se juca alternativ, acasă-deplasare, dar nu tur-retur.

Primele 8 clasate în cele două divizii urmau să se întâlnească apoi în faze eliminatorii „optimi“ – „sferturi“ – semifinale – finală.

Partea financiară: fiecare echipă din SuperLigă urma să primească 16,8 milioane de lire sterline pentru participare – în total, 537,6 milioane de lire sterline. Fiecare pas în plus în competiţie urma să fie răsplătit suplimentar din banii rămaşi la dispoziţie – 212,5 milioane de lire sterline.


Încercăm să facem o ligă 100% deţinută de cluburi. Muncim de ani pentru a dezvolta acest proiect plecând de la percepţia suporterilor, cluburilor şi ligilor
Rodolfo Hecht, preşedintele Media Partners, 1998


Proiectul Media Partners, care a stârnit imediat interesul marilor cluburi, a fost blocat atunci de UEFA, care a angajat negocieri, a făcut compromisuri şi a acceptat o reformă a Ligii Campionilor. Momentan, UEFA a ameninţat, pe de o parte, cluburile cu excluderea din toate competiţiile organizate sub egida forului continental, şi le-a oferit mai mulţi bani într-un format al Ligii Campionilor de 32 de echipe, cu contopirea Cupei UEFA şi al Cupei Cupelor într-o nouă competiţie (Europa League).

Din acel moment, însă, bulgărele a început să se rostogolească. Marile cluburi s-au coalizat în asociaţii care şi-au schimbat numele şi compoziţia de-a lungul ultimelor două decenii, dar au rămas, în esenţă, conduse de aceleaşi câteva grupări.
O înfrângere a grupului bogaţilor a avut loc, temporar, în 2007, pe 27 ianuarie, când francezul Michel Platini a câştigat algerile pentru şefia UEFA susţinut puternic de o coaliţie a Estului. Platini a venit cu o reformă socialistă a cupelor europene, înlesnind accesul unor echipe din mai multe ţări în grupele Ligii şi reorganizând distribuirea banilor astfel încât să beneficieze mai multe cluburi.

Platini a fost însă silit să demisioneze în decembrie 2015, în urma unui scandal de corupţie, iar noul preşedinte ales, Alexander Ceferin, a bătut palma cu grupul marilor cluburi.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.