SPECIAL | Risc şi acţiune pe viaţă. Confesiunea unui ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. Povestea lui Dănuţ Simion, campion european şi multiplu medaliat la Naţionale

23 iun 2015 57989 afişări Special
SPECIAL | Risc şi acţiune pe viaţă. Confesiunea unui ofiţer S.R.I. din cadrul Brigăzii Antitero. Povestea lui Dănuţ Simion, campion european şi multiplu medaliat la Naţionale
GALERIE (12 de imagini) VEZI GALERIA

de Andru NENCIU         

Dănuţ Simion (32 de ani) a devenit un caz emblematic pentru sportivii români care-şi croiesc un drum în viaţă după retragerea din sport. Multiplu campion naţional la lungime şi medaliat cu aur la Europenele de tineret, fostul atlet a ştiut când să pună stop elanului. S-a retras din activitate fără să clipească, la doar 25 de ani, optând pentru o profesie în care şi câteva dintre calităţile sale motrice - rezistenţa, supleţea sau îndemânarea - i-au deschis uşa spre o structură a statului. Paralele se pot face uşor: dacă în trecut fostul sportiv de la Rapid îşi valorifica forţa, viteza şi detenta sărind peste 8 metri la groapa cu nisip, acum în pregătirile specifice meseriei sale marşează pe alte "acrobaţii": sărituri de la mare înălţime, sărituri din elicoptere şi încercări de toate soiurile. Pe scurt, Simion lucrează la Brigada Antiteroristă din cadrul Serviciului Român de Informaţii, cea care asigură intervenţia anti/contrateroristă la nivel naţional, dar şi securitatea aeroportuară pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară, precum şi securitatea zborurilor companiilor româneşti de aviaţie. Sau altfel spus: un tip căruia i-au plăcut acţiunea şi riscul îşi întreţine în continuarea vie pasiunea într-un alt mediu. Într-o zi de iunie nici prea caldă, dar nici prea răcoroasă, Dănuţ Simion a acceptat să vorbească pentru ProSport despre călătoria sa pe stadionul de atletism şi trecerea către o lume în care susţine că şi-a găsit liniştea.


Simion, la un antrenament pentru ProSport, în echipamentul României FOTO: Ciprian APOSTU

Începem abrupt. De fapt, Dănuţ începe abrupt. Imediat după Revoluţie, puştanul merge în pasul ştrengaruui de la şcoală spre alimentară, de la alimentară spre casă. “Înainte se făceau selecţii în şcoli, venea un antrenor sau un profesor şi se efectuau testele pe nişte serii pe 30 de metri. Eu nu m-am clasat printre primii trei elevi, dar am ajuns până la urmă la atletism în Slobozia, oraşul meu natal. Dar după numai două săptămâni m-am ales cu o pneumonie, eram mic şi nu m-am mai dus la atletism, mama fiind cadru medical. S-a speriat şi mi-a interzis să mă mai duc la fugăreală”, deschide fereastra larg spre trecut Simion. Întâlnirea cu acul de seringă n-avea cum să-l determine să se lase de sport şi şcolarul din Slobozia abia începea o cursă fără sfârşit prin întortocheata viaţă de sportiv român al anilor ’90. “Pneumonia a trecut, recuperarea a decurs bine şi în următorul an un vecin mi-a zis să mergem să alergăm la stadion. Aşa m-am reîntors pe teren, dar doar pentru o perioadă scurtă”, mai aruncă Dănuţ o privire nostalgică prin tunelul amintirilor. Pretinde că era genul de copil căruia nu i-ar fi inhibat elanul spre joacă şi sport niciun tsunami şi a spune că a încasat cu demnitate fiecare palmă de urs primită de la viaţă.


20 de intervenţii chirurgicale a suferit la braţul drept Dănuţ Simion. "Mulţi prieteni mă întreabă: <<Ce-ai păţit? Ce-ai păţit? Ai probleme?>>". FOTO: Ciprian APOSTU

„Era ca o gâlmă, iar doctorii m-au anunţat că au fost foarte aproape să-mi taie mâna”


La internat am prins loc la geam şi dormeam cu fesul pe cap, pentru că geamul nu se închidea

 

Dănuţ Simion

Pneumonia a rămas doar pe biletul de ieşire din spuital, dar ghinionul a plutit din nou deasupra prichindelului cu inimă mare şi avea să se prăbuşească exact pe capul lui. N-a mai fost vorba despre o infecţie la plămâni, ci despre o altă problemă. O problemă căreia nu i se găsea leac la început. “Îmi apăruse un chist pe braţul drept, unde am suferit nu mai puţin de 20 de operaţii. Am făcut un chist pe os, care creştea permanent şi tot timpul scobea în el. Era ca o gâlmă, iar doctorii m-au anunţat că erau foarte aproape să-mi taie mâna la un moment dat. M-am infectat, eram în clasa I. Una după alta o cosea şi iar o desfăcea. Iar o închidea, am avut furtun, m-am chinuit, dar nu mi-au mai tăiat mâna. Mi s-a zis mai apoi că o bacterie cauzase toată problema şi am ajuns de uite cum arată”, îşi suflecă mâneca Simion. O cicatrice cât o minge de oină i-a rămas prietenă toată viaţa, dar întâlnirea cu paturile albe de spital l-a convins că poate trece peste orice obstacol. Aşa a ajuns în postura în care atletismul să îl cheme din nou cu gesturi largi. “Am stat câteva luni prin spital, m-am refăcut, n-am avut probleme. După pneumonie am suferit treaba asta şi pe urmă m-am dus din proprie iniţiativă la CS Slobozia, unde erau concursuri şcolare”.

Milionul, salina şi sarea: „Ce crezi? Ajung acasă şi nu mai aveam banii”

Şi pentru că premiile au darul mereu de a-i ispiti pe copiii care-şi desenează în minte cercuri olimpice, şi Dănuţ îşi vedea munca împlinită. Făcea trecerea de la Brifcor spre Fanta, de la Drăgăşani şi RoSprint spre Puma şi de la o adresare pe un ton lătrat “de ce alergi tu, mă? Să prinzi autobuzul?”, la o voce mieroasă a prietenilor cu spirit de observaţie dezvoltat “Bravo, mă, copile!”. “Aşa am ajuns să câştig o geantă! Îţi dai seama!? O geantă! Luam o geantă cu şosete, ciocolată, creioane sau o geantă cu un suc, nişte amănunte care m-au motivat. Nu ştiam prea multe, nu aveam o probă făceam de toate: triatloane, pentatloane, crosuri. Am alergat şi la crosuri în salină şi am câştigat. Şi după ce am câştigat, am primit un milion de lei în plic. Deja îmi fugea mintea la ce voi face cu banii". Introul povestirii e rupt parcă dintr-o genială comedie cu mari actori români, iar finalul monologului l-ar trasforma pe Simion oricând şi într-un bun candidat la Teatru.

"Dar ce crezi!? Ajung în oraş. Mă întorc acasă. Acasă nu mai erau banii. Îmi furaseră banii nişte colegi. Şi aşa practic primul premiu s-a dus. Ştii cu ce am rămas din toată treaba asta? Din salină luasem şi un drob de sare, care-mi rupsese spatele până acasă, şi aşa am umplut toată casa de sare. Au râs ai mei, dar ne-am consolat cu sarea”. Sarea şi piperul în cariera unui puşti care alerga de-şi rupea pingelele era picurată şi cu astfel de întâmplări. Şi cum în anii 90 ţi se fura şi zahărul din ceai pentru un moment de neatenţie, băiatul din Slobozia rămânea cu un gust sălciu, dar mergea mai departe. Aşa s-a gândit că e cazul să părăsească uşa părintească. Cu pieptul bombat şi bărbia ridicată, Simion avea să ajungă mai întâi la Steaua, apoi la Rapid, dar drumul până spre Bucureşti a trecut prin... aflăm în cele ce urmează.

S-a trezit cu o cioară moartă în pat! A fost cusut de pat şi vopsit pe faţă cu cremă de pantofi

“Din oraş am plecat prin clasa a 9-a, dădusem examen, am intrat la mate-fizică. Dar pentru că nişte colegi plecaseră înainte la Câmpulung, printre care şi Bolozan (n.r. – Vasile Bolozan, fost atlet), un prieten de-al meu, n-am mai ţinut legătura cu el. L-au întrebat dacă mai sunt sportivi talentaţi, le-a plăcut de mine, m-au chemat şi m-am dus. Era singurul liceu cu profil de atletism din ţară, nu ştiam de bani la vârsta aia şi aşa am ajuns la un liceu de profil sportiv. Erau adunaţi din toată zona, în incintă era amplasată o curte mare, cantina, internatul, sala. Era o viaţă ca la armată: la 6 dimineaţa mă trezeam, apoi ore, masă, antrenament. Noaptea se închidea şi avea grijă de noi un pedagog”. O perioadă de râsu'-plânsu' în care Simion a învăţat cum să scape de tot felul de capcane puse pe la colţuri de băieţii mai mari, posesorii unor repertoriu de glumiţe de internat. Când nu banchetuiau până a doua zi, se ţineau de şotii: "La început am stat la ultimul etaj şi îmi era frică să dorm seara pentru că se făceau tot felul de poante nesărate. Am fost cusut de pat, am fost vopsit pe faţă cu cremă de pantofi şi spumă de ras, iar într-o noapte m-am trezit lângă mine cu o cioară moartă! N-aş vrea să trăiască nimeni acea senzaţie. Apoi m-au mutat cu un etaj mai jos, unde erau campionii. Alte aventuri şi pe acolo: am prins pat la geam şi dormeam cu fesul pe cap pentru că se făcea mereu curent din cauza unui geam crăpat". Cum-necum, Dănuţ parcă era gata de o aventură în Legiunea Străină în urma "torturilor" suportate la Câmpulung, dar a mai pus un pas pe treapta performanţei.

Steaua şi somnul. A dormit într-o magazie. "Nu avea geam, doar o aerisire cu un placaj peste"

Vântul carierei l-a dus apoi în curtea unui club de renume în atletism, un leagăn sportiv în care s-au dezvoltat performeri de soi: CSA Steaua. “De la Câmpulung am ajuns la Steaua. O perioadă am stat la CSŞ 4, într-o cameră între etaje. Practic, era o magazie de depozitare, de 2 metri patraţi şi înaltă de 10 metri, fără geam, doar cu o aerisire cu placaj peste. La un moment dat, am stat chiar cu George Boroi în apartament, actualul şef al clubului. Pe urmă am mai stat cu Alejandro Argudin (n.r. recordmenul României la 400 m garduri) şi cu Adrian Ghioroaie (n.r. - actual antrenor la Universitatea Auburn din Statele Unite)”. Simion şi-a legat destinul însă de CS Rapid, un loc în care i-a fost şi bine, şi rău în acelaşi timp. Ar putea povesti ore în şir despre păţaniile din maioul vişiniu, cum îşi tempera elanul să nu se ciocnească de perete sub tribuna a doua, cum ştia orice copac din Poiana Braşov şi cum îi cunoştea pe toţi cei 101 de câini comunitari pe care-i îndesa ca pe nişte curcani.


Exerciţiile la bară fixă l-au tentat mereu, dar spune că o carieră în gimnastică ar fi fost prea dificilă FOTO: Ciprian APOSTU

Cum şi de ce ai ajuns de la Rapid la Steaua?
Ajunsese o prietenă de-a mea, Elena Anghelescu, şi iniţial nu m-am dus, nu m-a interesat. Dar ulterior, la Steaua, începusem să progresez, şi am ajuns la Nea Zaharia (n.r. – preşedintele clubului CS Rapid şi antrenor de atletism). Se afla pe final de carieră şi voia sa aiba si el un săritor. M-am dus la Rapid şi din cauză că nu primeam nimic de la Steaua, deşi eram campion. Nici măcar o amărâtă de indemnizaţie. Şi aşa m-am hotărât să fac o schimbare.

Şi te-a antrenat pe tine. Bine, rău? Bănuiesc că bine din moment ce ai ajuns să sari peste 8 metri şi să te baţi cu atleţi precum Bogdan Tudor şi Bogdan Ţăruş.
La început a fost OK, noi stăteam mult în Poiană, Geta iubea câinii, îi ştiam pe nume.

Cine e Geta?
Geta, nevasta lui Zaharia. Ea iubea câinii vagabonzi. Dădea milioane pe câinii ăia! Plecam cu portbagajul plin de mâncare pentru câini, stăteam pe timp de vară numai în Poiana Braşov. Nu neapărat să facem noi mare performanţă, nu le plăcea lor în Bucureşti. Cel puţin în ultimii trei ani eram singur în Poiană. Un singur sportiv şi vreo 10 oficiali din cadrul clubului. Eu mă antrenam ca prostul.

Şi când te aflai în Bucureşti unde te antrenai? La Rapid?
E o sală mică acolo, nu pentru atletism, sub tribuna a doua. Sunt stâlpi, nu poţi face prea multe, dar a făcut Zaharia un teren de tenis şi un centru de refacere, un bazin şi o saună. În sala de sub tribună sunt două culoare şi o groapă.


E mult mai captivant stilul de viaţă la Brigada Antitero. Îmi place, chiar dacă există riscuri

Dănuţ Simion

Şi săreai acolo?
Să-ţi spun ceva înainte să-ţi răspund. Deşi eram campion şi medaliat la competiţii internaţionale, au fost momente când deveneam copil de mingi la tenis pentru unul sau pentru altul. De sărit acolo... Eu nu prea puteam, fetele mai puteau. Eu nu aveam cum să sar prea mult, pentru că îmi era frică. Dacă întindeam mâna, atingeam tavanul, plus că aveam peretele în faţă. De la prag până la perete erau vreo 7 metri şi un pic, pentru că te mai duci cu picioarele în faţă la lungime. La Rapid agrementul era principal lucru.
În fiecare an, la Rapid se serbează ziua clubului. Actualul preşedinte, Vali Ionescu, nu m-a invitat niciodată, deşi am adus şi eu nişte titluri în club, am obţinut nişte performanţe şi mi-am rupt picioarele pe stadion la 30 de grade Celsius când ei stăteau în birou cu aer condiţionat în Poiana Braşov.

Într-un mediu incompatibil cu marea performanţă, Simion a început să simtă pe la 20 de ani şi un pic că bate pasul pe loc. Din cauza infrastructurii şi a lipsei de iniţiativă a unor factori de decizie nu i se întrezărea niciun viitor. Stătea cu ochii pe tavan în nopţile lungi şi îi străfulgerau prin minte tot felul de idei îndrăzneţe. Nu legate de sport. În acelaşi timp însă ghearele fricii îi sfâşiau orice tentativă de evadare din treningul cu însemnele României. În urmă cu un deceniu, regretatul fotbalist suedez Klas Ingesson povestea că după ce s-a retras din activitate, făcea nopţi albe. Nu putea să aţipească şi se întreba: "Ce n-aş da să mă mai sune acum ziaristul care mă bătea la cap de-a lungul întregii carierei!".

La un moment dat ţi se ia, stăteam în cantonamente singur luni de zile. Din aprilie toată vara, apoi din septembrie până în decembrie. Ştiam tot mişcă acolo: stăteam cu îngrijitorii de câini, spălam maşini, n-aveam ce să fac. Joi pleca Mihai Zaharia şi se întorcea duminică. Şi eu ce pregătire mai făceam!? Oamenii voiau performanţe, dar nimeni nu se implica. Toată lumea mă contesta pentru că eram inconstant în elan, că depăşeam pragul, însă nimeni nu ştia că eu nu făceam o pregătire tehnică specifică. Se întâmpla să merg de multe ori la competiţii direct, fără să fac vreo săritură. Abia acolo erau primele elanuri, primele sărituri”. Simion şi-a lăţit zâmbetul pentru proba de lungime, deşi în copilărie i-au surâs şi alte specialităţi. S-a bazat pe simţuri şi a analizat contextul. ”Am titluri la viteză, am titluri şi la garduri, am vreo două medalii, dar nu aveam viitor. M-am gândit şi eu! Să mă bat cu atleţii de culoare la garduri sau în proba de 100 m!?”. Pentru egalitatea de şanse a concurat cu oamenii de pe toate meridianele, dar şi-a pus pofta-n cui până la urmă. A revenit mereu la prima dragoste, proba de lungime, şi a încercat să-şi cizeleze tehnica. Ce a urmat vă întrebaţi şi când a apărut progesul? Aflăm în curând.


FOTO: Ciprian APOSTU

Danuţ Simion poartă la pantof măsura 48, iar pragul în atletism are 20 centimetri. „Port 48, asta înseamnă 31 de centimetri”. Avantaj sau dezavantaj? “Pe de o parte e un avantaj pentru că am trambulină, dar trebuie să bat mai pe la 17-18. Cele mai bune sărituri au fost depăşite de-a lungul timpului. Cred că totul ţine foarte mult de pregătirea specifică, de care nu prea făceam. Singur nu prea puteam să fac. La tot ceea ce făceam era perfect, daca nu mă corecta nimeni"

Un rol important în viaţa şi în cariera ofiţerului cu abdomen decupat din manualele de anatomie l-au avut părinţii săi şi Nea Maty. "Le mulţumesc părinţilor mei care m-au sprijinit mereu şi au făcut eforturi ca să nu îmi lipsească nimic. Profesorul Ion Mateoiu, Nea Maty cum îi spune toată lumea, a fost ca un tată pentru mine şi s-a aflat alături de mine în orice moment. Şi când am fost campion, şi când nu am mai făcut nimic. În prezent avem aceeaşi relaţie de prietenie"


Simion, la 8 metri. Doctorul american Gideon Ariel a analizat în urmă cu peste 30 de ani săritura lui Bob Beamon. Americanul prognoza pe atunci că limita maximă a unui atlet este să atingă 8,96 m. În 1991, Mike Powell stabilea un nou record mondial, 8,95 m FOTO: Ciprian APOSTU

Cum treci peste un prag psihologic. A sărit de 20 de ori peste 8 metri

Şi cum mentalul reprezintă o componentă de bază a sportivilor şi în probele tehnice din atletism, există nenumărate cazuri de mari sportivi care au ieşit din joc în momentul în care au simţit că nu mai pot progresa. Însă peste tot în lume un elev e ajutat de antrenor, de psiholog, de partenera de viaţă, de părinţi. Sau îşi găseşte resurse de a continua numai din interior.  “Un mare progres a fost de la juniori 3 şi la juniori 2, vreo 40 de centrimetri, deţin recordul naţional la această categorie de vârstă: 7,69 m. Înaintea mea săriseră atleţi precum Bogdan Ţăruş, Ionuţ Pungă”. Inevitabil, sportivul ajuns luptător în Brigada Antitero şi-a dorit să depăşească şi pragul psihologic de 8 metri, un rezultat care-ţi certifică statutul de săritor în lungime de top. Simion îşi trece mâna prin păr şi mai şterge o dată amintirile de nisip. “Prima săritură a fost 8,04 m la noi la Internaţionale, până atunci ştiam că pot să sar şi mă agitam. Apoi mi-am rupt piciorul. Am zis, ori o dau, ori nu!  Din cauza bătăii mi-a fugit piciorul în prag, e foarte mare şocul. Fiind foare mare presiunea pe talpă şi eu având talpa mare şi puţin strâmbă - nu aveam pantofi speciali de lungime, ba de la 400 m, ba de la viteză, plus că la noi în ţară pragurile erau vai şi amar, trebuia să le cureţi, - mi-am rupt piciorul. După acel eveniment m-am autoconvins să trebuie să mă duc relaxat la concursuri".

Eu sunt timp mai calm, fac de plăcere exerciţii la sală, de întreţinere. În cariera sportivă, dacă aş fi fost calm, nu aş mai fi ajuns pe elan până la groapă. Cafeaua îmi făcea rău, mai luam câte un energizant care avea efect într-o competiţie scurtă de la noi. Afară trece efectul repede pentru că sunt competiţii de lungă durată şi te duci la vale

Dănuţ Simion

Inspirat şi de finala epică de la Tokyo: Powell vs Lewis

Simion e exponentul unei probe care a generat unul dintre cele mai mari dueluri din istoria sportului mondial. În 1991, la Campionatul Mondial de la Tokyo, avea doar 8 ani, a prins câteva imagini la televizor, dar ulterior a revăzut de nenumărate ori secvenţele cu Mike Powell şi Carl Lewis pe internet. “Şi în străinătate, pe la competiţii, citeam despre bătălia epică în cărţile pe care ni le dădeau organizatorii”, întăreşte Simion. Ce s-a întâmplat de fapt în finala probei de lungime din Japonia. 30 august 1991. Recordul mondial al lui Bob Beamon (8,90 m - Mexico City 1968) nu fusese deranjat timp de 23 de ani nici de o muscă. Powell şi Lewis se aflau în vârf de formă, 90.000 de oameni au simţit cum parcă timpul a stat în loc, iar adversar şi martor la lupta celor doi a fost şi Bogdan Tudor, posesorul unui excelent loc 5 în finala coloşilor, cu 8,06 m (nou record al României pe atunci)! Powell (8,95 m – record mondial) şi Lewis (8,87 m – a treia performanţă din toate timpurile) s-au autodepăşit în seara de gală. King Carl intrase în concurs cu moralul cât Casa Albă. Cu cinci zile înainte, cronometrul de la 100 m aţipise pentru un nou record mondial când Lewis a dat cu vârful nasului de linia de finiş. Era neînvins de 10 ani în tehnica probă de lungime şi finala o începuse ca la carte. Conducea după patru serii, dar la a cincea rotaţie Powell a reuşit o săritură care a uimit: 8,95 m! Cu ultimele picături de energie, rivalul său a încercat din ultima tentativă să ia aurul, a întins ruleta până la 8,84 m, o încercare execelentă, dar nu suficientă pentru prima treaptă. Niciun alt săritor nu s-a mai apropiat în ultimii 20 de ani la 20 de centimetri de recordul mondial. "A fost o finală fabuloasă. Nu ştiu dacă va mai fi corectat recordul mondial în următorii 30 de ani", spune Simion.


"Şi mie mi-a fost greu până am ajuns să fac toate minunile astea. Îţi trebuie să ai forţă foarte mare, să faci împins la sală e simplu". FOTO: Ciprian APOSTU

8,37 m e recordul naţional la lungime: Bogdan Tudor (Bad Cannstatd 9 iulie 1995)

8,50 m e recordul mondial al sezonului la lungime: Jeff Henderson, Statele Unite (Walnut 18 aprilie)

8,95 m e recordul mondial la lungime: Mike Powell, Statele Unite (Tokyo 1991)

8,20 m e recordul personal al lui Dănuţ Simion (Bucureşti 2003)

„Mi-a plăcut Ivan Pedroso şi l-am admirat tot timpul pe Bogdan Tudor”

Simion susţine că nu a stricat vreun aparat video pentru a revedea săriturile unui atlet obişnuit cu podiumurile, dar secvenţele din diferite concursuri le revede cu ochii minţii. Pedroso, Saladino şi alţi grei ai probei îl fac şi acum parcă să sară de pe scaun şi să plece pe elan. “Nu pot să afirm că am avut un model. Mi-a plăcut Ivan Pedroso, era o enigmă pentru că era foarte mic de înălţime şi obţinea rezultate fantastice. Avea explozie pe bătaie, dar poate era şi full de alte minuni. Şi Saladino era un atlet cam de acelaşi profil. Mi-aduc aminte că la un concurs se tot împiedica la prag în primele sărituri. Era aproape mort şi împăiat după ce chefuise cu o noapte înainte. A venit apoi cu încă un coleg, a măsurat groapa înainte de a treia încercare, a sărit 8,50 m şi a plecat. Cam aşa se proceda, am prins tot felul de săritori”, continuă fostul rapidist.

3,62 m e recordul personal al lui Simion la săritura de pe loc - o probă neinclusă în regulamentele IAAF, dar care se afla în trecut pe afişele unor Grand Prix-uri din străinătate, ca spectacol, în afara concursului

Tabloul atleţilor de top e întregit şi de un campion român care l-a fascinat mereu. “L-am admirat tot timpul pe Bogdan Tudor, mi-a fost şi coleg de grupă şi mi-l aduc aminte de când mergeam cu clubul meu din Slobozia la competiţii în Bucureşti. Toată lumea îl aplauda pe el şi pe Bogdan Ţăruş. Îi admiram pe cei doi titani cum se întreceau, eram fascinat de spectacolul pe care îl făceau şi consideram ireal ca un om să zboare atât.  Asta până într-o zi,  când am zburat şi eu peste graniţa celor 8 metri. Am crescut apoi şi am reuşit să-i şi înving. Am prins competiţiile spectaculoase de pe 23 August, cu Tudor şi Ţăruş, dar îmi amintesc cu plăcere şi de grand-prixurile de sală.  Fiind spaţiu mai mic era haos în sală şi asta conferea un alt aer competiţiei. Era ca şi cum ai fi concurat în străinătate. Cu cei doi titani, Tudor şi Ţăruş, m-am luptat, i-am şi învins, dar nu prea erau acceptaţi oameni din exterior la loturi”, mai face un slalom prin trecut actualul ofiţer.


În proba de lungime săritura se măsoară de la capătul scândurii până la cea mai apropiată urmă făcută în nisip de orice parte a corpului atletului. FOTO: Ciprian APOSTU


"Înainte de Jocurile Olimpice de la Atena venisem la Europenele din Polonia, de la Bydgoszcz, pe locul al treilea cu 8,09 m şi tot nu m-au luat în lotul pentru J.O., deşi din postura de medaliat m-ar fi putut lua. Şi înainte de Jocurile Olimpice din Beijing am sărit la Internaţionale 8,06 m. Cea mai bună performanţă a competiţiei şi barem B pentru Jocurile Olimpice şi tot nu m-au luat"

Dănuţ Simion

Patina timpului şi-a pus amprenta peste personalitatea băiatului ajuns la Brigada Antitero din cadrul S.R.I. Nu mai comentează cu foc nedreptăţile care i s-au făcut în carieră, dar susţine că a rămas cu un gust sălciu, după aproape două decenii trăite în sport, anotimp de anotimp cu sacul în spinare. "Într-o iarnă sărisem 8,01 m şi nu m-au trimis la Mondiale", zâmbeşte amar. Vă întrebaţi ce înseamnă un centimetru la o probă tehnică? O fi simplu? Simion dă din cap meditativ şi ezită un moment: "Te poţi antrena ani de zile şi să nu progresezi, e dificil din punct de vedere psihic. Până să ajungi la acest prag de 8 metri te încarci şi negativ. Apoi devine mai uşor: că e 8,05 m, că e 8,10 m... eşti bine văzut dacă sari 8 metri".


Conform siteului instituţiei, SRI este autoritate naţională în prevenirea şi combaterea terorismului, precum şi în domeniul însoţitorilor înarmaţi la bordul aeronavelor. Este o responsabilitate complexă, care necesită acţiuni şi măsuri concertate: culegere de informaţii, analiză multisursă, monitorizare, intervenţie anti/contrateroristă, precum şi cooperare internă – cu instituţii şi autorităţi publice care fac parte din Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT) – şi internaţională. Terorismul afectează grav viaţa şi siguranţa cetăţenilor, echilibrul mediului, securitatea infrastructurilor critice şi buna funcţionare a instituţiilor statului.


Viaţa în Serviciul Român de Informaţii

Cum ai ajuns în S.R.I.?
M-am dus direct la poartă.

Te-ai dus direct la poartă!?
Da! Am întrebat de ce e nevoie şi mi-au zis să-mi fac un dosar şi am dat probele. Apoi m-au chemat la muncă, eu am vrut să dau la Academia de Poliţie iniţial, dar după ce am stat prin Poiana Braşov atâţia ani, nu mai aveam chef. Brigada Antitero e cea mai mare structură din S.R.I. şi sunt mândru că am intrat pe spatele meu, nu m-a recomandat nimeni. M-au încadrat la intervenţii.

Şi ce a urmat?
M-am cerut la aeroport, riscul e destul de mare, dar îmi place viaţa la Brigada Antitero. Decât să mă duc ca antrenor de sport pe 10 milioane... Când a fost criza, am făcut şi facultate, şi master. Sunt maestru al sportului, am făcut hârtie scrisă pentru gloria personală să-mi dea carnetul cât mai repede. Şi ştii de ce?

Spune-mi!
M-am dus pe Stadionul Tineretului şi au vrut să mă dea afară de pe stadion acum un an! Tocmai pe mine!

Te-au simţit că eşti de la S.R.I.?
Haha! Nu, nu! Argumente şi argumente. Că are lotul antrenament pe la ora 12:00, că-s oameni care au plătit şi trebuie să mă dea afară. Acum mi-am ridicat şi carnet de antrenor tocmai pentru a nu mai întâmpina probleme ciudate. Federaţia de atletism face o adresă la Ministerul Tineretului şi Sportului şi cei de acolo îl trimit. Am fost acum vreo două luni la federaţie doar să mi-l dea. Aştept, aştept...

Când vorbim despre Brigada Antitero mă gândesc la risc. Cât rişti în meseria asta?
Risc este peste tot în viaţă, dar mie îmi place riscul. Să-ţi dau un exemplu de eveniment riscant. Când eram în Brazilia, la o competiţie importantă acum vreo 10 ani, s-a tras cu arma pe stradă lângă noi..

Aş vrea să te întreb dacă-ţi aduci aminte, când erai sportiv, ce ţi s-a confiscat la vamă?
Aveam un briceag în portofel şi m-au oprit în Grecia. L-au scos şi l-au aruncat.

Te-ai întâlnit cu vreun fost coleg sau cu antrenori, oficiali şi cum au reacţionat când te-au văzut în haine de ofiţer?


Când eram în Brazilia la un concurs, pe stradă s-a tras cu arma lângă noi.

 

Dănuţ Simion

Pentru că eu stau numai în aeroport în mare parte, chiar m-am întâlnit cu câţiva. Unii rămân mască, alţii mă felicită. Era frumoasă perioada când făceam sport, când eram mai mulţi, dar mi se luase! Acum inclusiv Titi e prietenos cu mine (n.r. - Constantin Mihail - director tehnic la FRA, omul care a condus mult timp federaţia). Oamenii sunt prietenoşi. Aparent.

Dar actualii tăi colegi din S.R.I. cum percep trecerea ta din sport, la postura de luptător în Brigada Antitero?
Colegii se miră, ei nu înţeleg fenomenul. Mă întreabă: "Băi, de ce te-ai lăsat de sport? Băi, de ce n-ai plecat afară?". Ei nu înţeleg că munceşti pe nimic în sportul românesc şi stai prin cantonamente cu lunile şi în afară de o masă şi de o indemnizaţie nu iei nimic. Eu sunt calm, nu exprim forţă, nu transmit imaginea că aş fi putut sări vreodată peste 8 metri.

"M-a impresionat Florin Piersic"

Cât de confortabil te simţi în uniformă?
Bine, bine. Bine, preferam bermudele, e altceva ce am făcut, dar îmi place. N-aveam niciun viitor practic! Văzându-i şi pe alţii mi-am dat seama de asta. Am  fost în generaţie doar cu două mari valori care pot spune că şi-au făcut un drum în viaţă prin sport: Ionela Tîrlea şi Gabi Szabo, bine pe Gabi Szabo nu prea am prins-o. Doar câţiva s-au ales cu ceva din sport. Bogdan Tudor şi Bogdan Ţăruş au sărit şi afară, au fost medaliaţi la competiţii, Ionuţ Pungă a fost campion mondial de juniori.

Presupun că amintirile din sport te ţin treaz uneori şi noaptea. Chiar, lucrezi şi noaptea?
Da, sigur. Noaptea e mai lejer, nu mai e un asemenea flux de pasageri. Apar noutăţi în viaţa ta odată cu schimbarea jobului. Spre exemplu, la muncă tind să mănânc când se poate. Pe fugă. S-a dus cu mesele regulate.

Ai avut vreun incident?
Nu.

Te-a impresionat vreo persoană publică?
În mod negativ există câteva personaje.

Personaje?
Îşi aruncă pe bandă cureaua Hermes ostentativ sau geanta Louis Vuitton. Sau unele fete din show-biz mai fac paradă.

Dă-mi un exemplu de om care te-a impresionat. Nu neapărat să fie o persoană publică.
Maestrul Florin Piersic, e o plăcere când trece pe acolo. Toată lumea îl admiră pe Florin Piersic, e total opus faţă de unele personalităţi, ca să le spun aşa, din muzică sau din fotbal, care abia îşi dau jos căştile de pe urechi.

Să te întreb altceva. Dacă mâine un fost coleg de la atletism sau de la alte sporturi te întreabă despre munca ta, i-ai recomada să vină să se angajeze în Serviciul Român de Informaţii?
Depinde de ce oportunităţi are fiecare. Dacă ai bani de acasă, poate îţi deschizi o sală. E ceva stabil, e un salariu decent, am picat de serviciu pe 31 noaptea anul trecut sau poţi să pici de Crăciun. Sunt pasageri şi pe 1 ianuarie. Pe zi chiar a fost aglomerat, te mai întrebi din când în când "lumea asta nu mai stă pe acasă nici pe 1 ianuarie!?". 

Mi se pare o lume interesantă cea în care ai trecut...
Este, dar nu mai ai viaţă echilibrată. Dar e mult mai captivant acest stil de viaţă. Înainte devenisem un robot. Mă trezeam. Mâncam. Mă duceam la antrenament. Veneam acasă. Mă odihneam. Iar mă duceam la antrenament. Acum nu-mi mai permite programul să fac aşa ceva. Dar mă mai duc la sală, mai fac abdomene, dar totul ţine de alimentaţie.


Simion, la finele unui antrenament la sala Alexafitt din cartierul Pajura. FOTO: Ciprian APOSTU

Şi pentru că Simion manifestă o atenţie suplimentară pentru tonifierea muşchilor abdominali, fostul atlet a acceptat să dezvăluie câteva dintre regulile pe care le respectă zi de zi

  • Pentru a-i da o formă abdomenului trebuie să renunţi la zahăr în primul rând. Şi când spun asta mă gândesc în primul rând la sucurile carbogazoase. "Există un mit la sală: <<Lucrăm abdomene fără număr pentru a avea un abdomen bine definit, vizibil>>. Nu stă în picioare această teorie. Abodmenul este o grupă mică de muşchi însă foarte pretenţioasă. Trebuie să cunoşti modul în care să-i lucrezi, cum să respiri, cum să contracţi şi cum să tensionezi muşchiul abdominal. Toţi cei din jur sunt miraţi de felul în care mă menţin după atâta timp. Au trecut deja 7 ani de când nu mai sunt sportiv activ"
  • Sarea reţine apa, dar nu este atât de nocivă. Oricum, nu ar trebui vărsată în farfurie toată solniţa. "Alimentaţia face minuni, exerciţiile tonifiază muşchii abdominali, însă trebuie înlăturat stratul de grăsime de deasupra pentru a se putea vedea"
  • Poţi să mânănci şi seara, dar contează să ai o alimentaţie sănătoasă. "Eu mă duc mereu la sala Alexafitt, acolo am tot ce îmi doresc şi-mi fac un program bun de antrenament"
  • "Eu am făcut şi fac abdomene în toate felurile, nu exerciţiile pentru abdomen dau forma, ci tot alimentaţia"
  • Alergarea e cea mai complexă mişcare, ajută enorm. "Încerc să mănânc sănătos, să duc un stil de viaţă echilibrat şi, bineînţeles, să fructific experienţa de o viaţă acumulată în sport"
  • În afară de magneziu şi calciu, Simion spune că "nu bag nimic în mine. I-am văzut pe unii care fac şi tratamente de 1.000 de euro pe lună". "Consider că am destulă experienţă în sport ca să pot ajunge la un nivel destul de înalt din punct de vedere al aspectului fizic. Încerc să-i ajut şi pe cei apropiaţi să ajungă la un nivel decent, să aibă un corp frumos lucrat"


Dănuţ Simion spune că se menţiine în formă şi mergând la sala de fittnes Alexafitt. FOTO: Ciprian APOSTU


Potrivit siteului SRI, misiunea structurii e de a proteja populaţia României de ameninţarea teroristă. "Facem acest lucru punând accentul pe prevenirea riscurilor, prin culegere de informaţii şi cooperare - naţională şi internaţională. Obiectivul nostru este să identificăm şi să eliminăm vulnerabilităţile şi factorii de risc, să dejucăm intenţiile şi planurile entităţilor teroriste şi, nu în ultimul rând, să împiedicăm importul de problematică teroristă dinspre zonele de conflict către ţara noastră şi spaţiul european. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, trei departamente distincte îşi unesc eforturile", se arată pe siteul Serviciului Român de Informaţii.

  • Departamentul dedicat culegerii de informaţii, care asigură monitorizarea constantă şi analiza riscurilor teroriste la nivel naţional şi în raport cu evoluţia globală a fenomenului terorist.
  • Brigada Antiteroristă, care asigură intervenţia anti/contrateroristă la nivel naţional, dar şi securitatea aeroportuară (pasageri şi cargo), pe toate cele 16 aeroporturi civile din ţară, precum şi securitatea zborurilor companiilor româneşti de aviaţie (Air Marshal). În plus, are misiunea de a realiza intervenţii pirotehnice anti/contrateroriste la nivel naţional, precum şi securitatea diplomatică - protecţia antiteroristă a unor obiective şi personalităţi.
  • Centrul de Coordonare Operativă Antiteroristă (CCOA), care se constituie în interfaţă a SRI cu instituţiile şi autorităţile naţionale ce fac parte din SNPCT. În situaţie de criză teroristă, acesta asigură, logistic şi operaţional, funcţionarea Centrului Naţional de Acţiune Antiteroristă (CNAA) - o structură activată ad-hoc pentru soluţionarea situaţiei de criză teroristă.


Stadionul Tineretului "Iolanda Balaş Soter", o arenă încărcată de amintiri pentru fostului săritor în lungime. FOTO: Ciprian APOSTU

"Când am fost în Daegu la Universiadă, oamenii ne opreau pe stradă să facă poze cu noi. Când am fost la un concurs în Constanţa, ne-au furat prosoapele de pe sârmă"

Dintr-o anumită perspectivă, protagonistul nostru se simte un om împlinit. A călătorit prin toată lumea cu persoanele dragi în gând, a descoperit oameni şi oameni şi susţine că are destule poveşti pentru vremea şoşonilor. "La S.R.I. adaptarea nu a fost grea, făceam şi sport în acea perioadă şi mi-am zis că vreau linişte, mi-a ajuns cât am umblat. Unul dintre marile avantaje ale sportului e că am văzut lumea. Am văzut-o şi cu asta m-am ales, pentru că nu mi-aş fi permis să văd vreodată Jamaica sau Brazilia! Şi am simţit şi ceea înseamnă să fii respectat! Mergeam prin Daegu, în Coreea de Sud, şi aveam acreditarea la gât. Localnicii opreau maşina să facă poze cu noi. Eram cu prietenul meu, Daniel Donovici (n.r. – fost triplusaltist), am stat în Satul Olimpic, la Universiadă. Lumea te iubea, te respecta, se căuta prin buzunare să-ţi ofere un suvenir. La un moment dat ne-am rătăcit, dar un trecător pe care îl întrebasem cum să ajungem înapoi la hotel a ales să ne dea bani să ne ducem cu taxiul. Ţi-am oferit acest exemplu pentru a sublinia prăpastia faţă de ceea ce se întâmplă în România. Când am fost la un concurs în Constanţa, la mijlocul anilor 2000, am stat la un hotel din Mamaia şi ne-au furat prosoapele  de pe sârmă. Ca să vezi diferenţă". Cu prosop sau fără prosop, actualul ofiţer S.R.I. s-a lovit în carieră de tot felul de întâmplări care l-au oţelit. Şi-a odihnit oasele pe confortabilele scaune din aeroport în aşteptarea unor legături spre Europeanul X sau Mondialul Y, a desenat cu degetul tot ce i-a trecut prin minte pe geamul aburit al autocarului care l-a dus din Bucureşti până în Novi Sad la ediţia Balcaniadei de vară din 2005 şi n-ar da amintirile nici pe toată greutatea lui în aur. "Acum nici nu ştiu cum am reuşit să nu înţepenesc pe scaunul autocarului până în Serbia. Îţi dai seama! Bucureşti - Novi Sad cu autocarul şi a doua zi aveam concurs! (n.r. - unul dintre oamenii care a rezistat drumului cu autocarul, colegul lui Simion, sprinterul Florin Suciu, a corectat la Novi Sad recordul naţional la 200 m, 20,70, rezultat nebătut până azi de vreun român). Când tragi linie şi aduni, ai un noian de amintiri şi câteva mii de euro pe care i-ai cheltuit demult".

Cea mai mare împlinire este că am avut privilegiul să ridic un stadion în picioare la Campionatul European de tineret, când am luat aur şi s-a intonat imnul României. Pentru câteva minute m-am simţit ca un stâpân absolut al stadionului, ca un rege. E un sentiment unic. Prietenii îmi mai spun uneori Zeus. Ei bine, pot să zic că mă simţeam ca un Zeu în acele momente. Timpul s-a oprit atunci, nimeni şi nimic nu mai conta

Dănuţ Simion


Fostul atlet din Slobozia mai resimte şocul unei aterizări la săriturile pe care le mai încearcă o dată pe lună FOTO: Ciprian APOSTU

Dănuţ Simion s-a retras din sport în 2008, când avea doar 25 de ani, iar prietenii au intrat la el prin alunecare: "Bă, eşti nebun! De ce te laşi? Pentru ce ai muncit atâţia ani? Unde sunt ambiţia şi voinţa ta?". Dar nicio intrare dură a oamenilor apropiaţi care-l aplaudau sacadat pe elan în concurs n-a reuşit să-l întoarcă. "Oamenii vor performanţe în România, dar nimeni nu se implică şi la un moment dat mi s-a luat. În 2008, an olimpic, muncisem enorm, nici nu mai era picior de medic în Poiana Braşov, puteam să şi mor, hoteleul era aporape gol, faţă de acum 20 de ani când era hotelul plin. Eu am avut barem B, dar nu m-au luat la Beijing (n.r. federaţia propune lotul şi Comisia Tehnică din cadrul COSR îşi dă avizul), de parcă România era Statele Unite sau Rusia să vină cu sacul de medalii de la JO!


Oamenii vor performanţe în sportul  românesc, dar nimeni nu se implică 100%

Dănuţ Simion

Toate adunate m-au facut să mă las". Ce simte acum când îşi vede colegii cu genţile inscripţionate cu ROMÂNIA prin aeroport? "E oarecum o doză de tristeţe, dar şi o resemenare pentru că ştiu ce se întâmplă în atletism, în sport, şi n-aş mai putea sta prin cantonamente, înainte era frumos, acum nu cred că mai e aşa. După retragere nici n-am mai zburat cu avionul decât foarte rar". Simion face parte din Brigada Antitero din cadrul S.R.I. şi a precizat la începutul textului că el s-a cerut la aeroport. Nu mai face atletism, nu mai pleacă la competiţii, nu-şi mai pune geanta plină la cală şi nu îşi mai uită briceagul în geanta de mână. Susţine că nu i se mai face dor după  vremurile de altădată. Dar simpla lui prezenţă - cu locul de muncă - în punctul din care altădată pleca spre diferite campionate ne face să credem că măcar de două ori pe an tot mai simte un dor nebun să se îmbarce în avionul sportivilor.

Dacă-l vedeţi prin aeroport şi îl percepeţi doar ca pe un pistolar suficient de precis sau un băiat cu statură impresionantă de la Antitero, să ştiţi că el chiar este unul dintre campionii români ai anilor 2000. Un tip care a făcut băşici în tălpi pe tartanul din România, un băiat care a riscat să-şi nimicească genunchii la fiecare şoc al bătăii pe prag, un sportiv căruia nu i-a fost teamă vreodată că ar putea suferi o afecţiune a coloanei vertebrale din cauza vreunei aterizări ratate. Dacă-l vedeţi prin aeroport, priviţi-l o secundă. E campion al României.



"La exerciţiile de acest gen lucrează tot trenul superior", spune fostul atlet. FOTO: Ciprian APOSTU

CV DĂNUŢ SIMION

Data şi locul naşterii: 25.01.1983, Slobozia

Înălţime şi greutate: 1,88 m / 80 kg

  • Cluburi: CSŞ Slobozia, LNPA Câmpulung, Emil Racoviţă, Steaua şi Rapid
  • Probe: lungime, 60 m, 100 m, ştafete 4x100 m
  • Multiplu medaliat la Campionatele Naţionale şi la Balcaniade
  • Campion european de tineret la lungime în 2005 (Erfurt), bronz la Europene în 2003 (Bydgoszcz), vicecampion mondial universitar la Daegu (Coreea de Sud)
  • Record personal la lungime: 8,20 m

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.