Școala de fotbal ce poartă numele lui Daniel Prodan organizează selecții pentru juniori

  • Publicat:
  • Actualizat:

La un an de la dispariția regretatului stopper al naționalei, fratele acestuia, Ciprian Prodan, a deschis o școală de fotbal  în Satu Mare, ce poarta numele lui „Didi”. În primele 3 luni de activitate, Școala condusă de Ciprian Prodan și-a desfășurat activitatea în baza sportivă Rania din Satu Mare, având în componență doar grupe de copii născuți în anii 2008, 2009, 2010 și 2011.

Fratele fostului component al echipei naționale a publicat recent pe pagina sa de Facebook o postare prin care anunță că Școala pe care o deține face înscrieri pentru copiii născuți între 2008 și 2012, miercuri la ora 17:00 în cadrul Liceului German din Satu Mare.

În cariera sa, Daniel Prodan a evoluat pentru Olimpia Satu Mare, Steaua, Atletico Madrid, Rangers, Rocar, FC Național și Messina. Fostul fundaș și-a trecut în palmares cinci titluri de campion, două Cupe ale României și două Supercupe, toate în tricoul Stelei, iar la Rangers, acesta a cucerit două titluri de campion, două Cupe și o Cupă a Ligii.

Articol scris de Daniel Anghel

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au întreținut atmosfera de basm
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au…
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma

Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante

Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”

Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele

Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște

BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?

Tradiţia care se respectă cu stricteţe în a doua zi de Paşte într-un sat din Alba. Ce este
Tradiţia care se respectă cu stricteţe în a doua zi de Paşte într-un sat din Alba. Ce este "Statu' la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!

Cât de frumoasă este sora lui Alexandru Chipciu. Bianca întoarce toate privirile şi are o relaţie strânsă cu fratele ei

Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!

DOAMNA lumii filmului a murit după Paște: Cea mai mare care a trăit vreodată

Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024

Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap

Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul

Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?

Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale