ProSport vi-l prezintă pe Ion Iliescu, aşa cum nu îl ştiţi! VEZI de ce juca mijlocaş şi de ce ţinea cu Rapid în tinereţe!

14 iul 2010 400 afişări Comentează şi tu Special
ProSport vi-l prezintă pe Ion Iliescu, aşa cum nu îl ştiţi! VEZI de ce juca mijlocaş şi de ce ţinea cu Rapid în tinereţe! Prosport vă prezintă cum a făcut Ion Iliescu muşchi în tinereţe, pe vremea când era elev la liceul Spiru Haret din Bucureşti

La 80 de ani, Ion Iliescu pare la fel de tânăr. Nu şi-a pierdutdeloc memoria, deşi, de-a lungul vieţii, a trecut prin evenimentecumplite, de la simplu om care a muncit pe şantier până lapreşedinte de stat.

În dialogul cu Prosport, fostul şef al României a vorbit despresport cu dezinvoltură, şi-a amintit date, nume, situaţii chiar dinanii de după cel de-al doilea război mondial. Ne-a spus în premierăcum a ajuns să conducă sportul şcolar şi universitar, dar şicluburile din ţară organizate sub un singur nume: Ştiinţa.

Aţi făcut sport în tinereţe?
Nu de performanţă, dar am făcut de toate, începând cu mingea decârpă, de fotbal, pe maidan. Pe vremea mea, când eram la Olteniţaşi aveam opt ani, erau multe terenuri virane. Ăsta era avantajulcopilăriei noastre, cam acolo se desfăşura toată energia copilărieişi a tinereţii. Am jucat şi volei, ping-pong, am înotat, ampatinat, am schiat.

Fotbalul v-a plăcut cel mai mult?
Da, fiindcă era sportul cel mai popular şi cel mai accesibil, pelângă ţurcă şi toate astea.

Pe ce post aţi jucat?
De regulă, eram mijlocaş. Pasam bine şi înscriam.

Erau bătăi între copii?
Ei, erau lupte. (Se amuză). Şi eram destul de vânos, deşi am fostslab dintotdeauna. Nu eram însă un bătăuş, ci o fire mai liniştită,predispusă la lectură, lecţii.

Ce vă amintiţi din acea perioadă?
Când eram la liceul Spiru Haret, era la modă tenisul de masă. Pevremea aia nu existau săli, nici nu se construise sala Floreasca.Deci campionatele naţionale de ping-pong se desfăşurau în sala desport a liceului Spiru Haret. Era cea mai arătoasă. Atunci amcunoscut-o pe Angelica Ruzeanu, care a dominat ping-pong-ul mondialvreme de zece ani. M-am dus la o finală la băieţi. Era Vladone,care devenise campion naţional, asta era prin anii '46-'47, şiNaumescu finalist. Vladone era un tip ofensiv care trăgea şuturiputernice şi Naumescu le scotea de la zece metri distanţă. Nefascina calitatea asta defensivă, ce vezi acum la chinezi.

Eraţi bun la tenis de masă?
Soţia era mai bună ca mine la liceu, atunci am şi cunoscut-o. Ea afost şi în echipa de volei a liceului ei, Iulia Haşdeu. Urmăream îngeneral toate competiţiile, printre ele şi gimnastica. Am văzut-ola lucru pe Elena Leuşteanu, era cea mai tare.

Ce s-a întâmplat pe urmă?
O vreme, în 1948, am creat Uniunea Asociaţiei Elevilor din România.Eram elev la Spiru Haret în penultima clasă şi am intrat înconducerea naţională. Erau asociaţii pe licee, uniuni pe judeţe şipe capitală. Prima dată am fost secretar cu probleme sportive încadrul Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti din România (UASR). Aveam oşcoală foarte bună de şahişti. Coleg cu noi era un băiat care, la17 ani, a devenit campion naţional la seniori pe capitală. Era operformanţă. Era perioada Samarian, Seimeanu, apoi Ciocâlcă şi aşamai departe. În 1957 am fost preşedinte al UASR.

Cum aţi fost ales?
Aveam o conlucrare foarte bună cu factorii de la MinisterulEducaţiei de atunci. S-a făcut o campanie pentru constituirea decomitete de clasă. Diriginţii numeau câte un băiat drept monitorulclasei. Şi România Liberă, pe vremea aia era un ziar democratcondus de Grigore Preoteasa, a dezvoltat o campanie pentruorganizarea de comitete de clasă. La noi în clasă, chestia asta aavut un ecou mare. Am şi redactat într-o recreaţie un statut alcomitetelor de clasă. Aveam un coleg, Teodor Mănescu, care adevenit apoi scriitor, dramaturg. El a murit în 1990, la 60 de ani,era cardiac. Eram foarte buni prieteni şi aveam foarte multe ideica acestea. Aveam 15 ani. Atunci ne-am adresat României Libere,ne-am dus la redacţie. Îl cunoscusem pe Preoteasa în lagărul de laTârgu Jiu, pentru că tata fusese deţinut politic în timpulrăzboiului. Era ceferist din Bucureşti. Clasa ne-a delegat sămergem cinci inşi la România Liberă să ne adresăm MinisteruluiEducaţiei Naţionale.

Povestiţi-ne mai departe.
În februarie 1945 am publicat o scrisoare deschisă către ministru,domnul Ştefan Voitec, în care pledam, cu argumente pertinente,pentru ideea de autoconducere şi de democratizare a clasei. Iar înseptembrie ministerul a scos o reglementare în acest sens. Nealegeam comitetele de clasă fără niciun profesor de faţă. Nu eranevoie să vorbim de candidaturi şi de candidaţi, că ne ştiam întrenoi. Fiecare completa un bilet cu cinci nume, pe urmă doi inşi luaubiletele şi le citeau în faţa clasei. Primii cinci intrau încomitetul de clasă. În 1945 am fost ales din primul tur. A fostprima noastră antrenare într-o activitate socială. Pe această bazăs-au dezvoltat tot felul de acţiuni. La Casa Tineretului, lângăpodul Izvor, era o clădire Tinerimea Română. Acolo, Iorga apatronat la început de secol această societate. Întâmplător, în1946, am stat să pun în ordine o bibliotecă rămasă de la Iorga.Erau tot felul de activităţi ale tineretului progresist. Ne adunamduminica pentru dezbateri, veneau şi conferenţiari şi mergeam să-iascultăm. Făceam şi informări politice, inspirându-ne din presavremii. Era Novaia Vremea, ziar tradus în limba franceză.

Cum era după război?
Multe distrugeri, Bucureştiul fusese bombardat. A fost o întreagăacţiune pentru reconstrucţie. Mergeam la acţiuni de curăţire astrăzilor de moloz sau la terenul de la Apaca, unde s-a construitfabrica de confecţii. Erau acţiuni de muncă patriotică pentrurefacerea ţării. Erau în toată Europa. Sârbii, de exemplu, auadministrat în 1947 nişte şantiere ale tineretului pentru o mareautostradă Şabat - Sarajevo şi au invitat o brigadă şi din România.Iar albanezii, după modelul lor, au făcut şantier de la Dures laElbasan, prima cale ferată albaneză care s-a extins apoi spreTirana. M-am înscris într-o brigadă de 100 de tineri, mulţi erau dela Griviţa Roşie, şi m-am dus în Albania în vara lui 1947. Amlucrat un an pe şantier. Asta mi-a dat spiritul de organizare, decoparticipare, de iniţiativă.

V-aţi întărit musculatura acolo...
Am lucrat cu lopata, n-aveam niciun fel de mijloace mecanice. Amlucrat la terasament cu roaba, bătătorul, cazmaua şi lopata. Dupăce am terminat săpătura la un pod, ţin minte că a venit o ploaietorenţială şi ne-a umplut groapa. Am golit-o apoi cu lopeţile (Seamuză).

Părinţii au dorit să faceţi sport?
Am fost autodidact. În copilăria mea, am locuit la bunici înOlteniţa, cum am zis, tata fiind la închisoare. În 1945 a murit,iar mama, cu trei băieţi pe cap, s-a îmbolnăvit, aşa că eu am rămasbărbatul în casă. Mă cam autoconduceam, la mine nu venea nimeni laşcoală. Viaţa m-a obligat să fiu responsabil.

Ce făceaţi în calitate de şef al sportuluişcolar?
Am organizat atunci Olimpiada elevilor, care a avut finala în iunie1948. Aveam o conlucrare foarte bună cu ministerul, nu erabirocraţia de azi. Era o direcţie pentru educaţie fizică şi sport,iar director era Leon Teodorescu, fost baschetbalist. Eram puştani,dar nu ne tratau cu aroganţa profesorului către elev. Sportul demasă avea mai multă animaţie, acum a slăbit foarte mult. Sportulşcolar era o sursă vitală pentru recrutarea unor valori. În 1957,când eram preşedintele UASR-ului, am preluat clubul sportivŞtiinţa. Atunci sportul de performanţă era grupat pe cluburi. Eraclubul Armata pentru sportul militar, Dinamo, pentru tot ce însemnaMinisterul de Interne, cele sindicale şi studenţeşti. ClubulŞtiinţa grupa toate sporturile: rugby, atletism, baschet, volei,fotbal. Au crescut foarte mulţi sportivi de performanţă deveniţivalori. Lucescu a venit ceva mai târziu. Erau Ştiinţa Cluj, ŞtiinţaTimişoara, iar ulterior au venit Ştiinţa Craiova, Ştiinţa Iaşi şiSportul Studenţesc. Mi-a plăcut atmosfera de la Cluj şi Timişoara,fiindcă era o antrenare a tuturor: şi conducerile administrativeale universităţilor, corp didactic şi a asociaţiilor studenţeşti.Se ocupau cu grijă de sportivi. Nu era uşor să faci şi sport deperformanţă şi să ţii pasul cu colegii tăi la studii. La Cluj şiTimişoara, numeau pe lângă fiecare membru al echipei câte un cadruasistent care mergea cu jucătorul în deplasare ca să-l ajute săţină pasul cu şcoala. Mi-au rămas în minte câteva figuri celebre.Era doctorul Luca, el a fost stoperul şi căpitanul echipei "U"Cluj. Pe urmă a venit Georgescu, tot stoper, şi el a făcutmedicina. Nu şi-a bătut joc de carte, pentru că, peste ani, lucramla Iaşi şi trecuseră 20 de ani, venise acolo pentru un concurs pepost de conferenţiar la urologie. Deci, meserie. Când m-am dus laTimişoara în 1971, l-am regăsit acolo conferenţiar universitar lamecanică pe Cojăceanu, care a condus vreo zece ani echipa ŞtiinţaTimişoara. Era mijlocaş foarte bun.

Cum era Nicolae Ceauşescu?
Era pătimaş de felul lui. Pentru că a lucrat în Armată, a devenitsusţinătorul ei. Nu intram în polemici cu el.

Accepta să piardă?
La volei trebuia să pierzi neapărat. El îşi permitea să pună mânape plasă. Era sportul lui preferat, juca volei totdeauna la vila dela Neptun. N-am fost apropiaţi, în 1971 m-a şi măturat.

Ştiaţi de ceea ce se întâmpla cu Steaua şi cuDinamo?
Echipele studenţeşti erau extrem de preocupate, pentru că sportiviicei mai buni plecau la Steaua şi la Dinamo. Aceste cluburi, avândcondiţii mai bune, le dădeau şi grade. Toată lumea era iritată deaceastă poziţie de seniorat a Armatei. Pentru reprezentareasportului pe plan internaţional nu era însă rău.

Cu ce echipă ţineaţi?
Cu Rapidul, pentru că eram fiu de ceferist şi am copilărit pe lângăPodul Grant. În 1939 am văzut când s-a inaugurat stadionul dinGiuleşti, locuiam în apropiere şi treceam podul să merg la niştecunoştinţe în Crângaşi. S-a organizat o mare acţiune, se numeaCeferiada. Apoi, când m-am ocupat de Sportul, am ţinut cu ei. Cândm-am ocupat de echipele studenţeşti, o vreme Timişoara era spaimaStelei. Vreo zece ani, Steaua nu reuşea să câştige la Timişoara.Când m-am dus acolo în 1971, Timişoara slăbise. Se afirma însăCraiova. Am fost atunci la meciul Timişoarei de pe teren propriu cuCraiova. Jos pălăria, era echipa de glorie a Craiovei cuŞtefănescu, Ungureanu, Oblemenco, erau Bălan şi Crişan extreme. Aucâştigat pe merit, iar timişorenii i-au aplaudat la sfârşit pecraioveni, fiindcă le-au dat o lecţie de fotbal. La Cluj era uncentru de atletism foarte puternic. Baza era pe lângă Universitateadin Cluj. Cel mai bun antrenor de atletism din România eraprofesorul Arnăutu. Acolo, Moina a stabilit recordul naţional lasuta de metri: 10,4. Printre altele, Arnăutu se ocupa de pregătireafizică a fotbaliştilor. Îmi plăcea această atmosferă desolidaritate şi de conlucrare între ei.

Cum comentaţi scandalurile din zilele noastre dintrepatronii de cluburi?
Patronii au bani, dar n-au altceva, se bagă unde nu trebuie. Aşface o adunare cu toţi patronii ăştia pentru un curs de educare: Ceînseamnă să fii patron de fotbal. Să înveţe câteva reguli decomportament şi de relaţii inter-umane, de respectare a valorilor,a tehnicienilor. Asta făcea şi Ceauşescu, a fost marea lui greşealăsă dea şi indicaţii tehnice. Apelează la specialişti, la cei careştiu carte şi meserie.

PSD-ul, partidul din care faceţi parte, racola la unmoment dat sportivi pentru campania electorală din 1996. Printre eis-a aflat şi Ilie Năstase, care a eşuat la candidatura pentruPrimăria Bucureştiului. De ce aţi recurs la aceastămetodă?
A fost o greşeală. Ilie Năstase nu era pregătit să devină primar.Sunt sportivi şi sportivi. Un om ca Ţiriac e şi un bun manager, nunumai un sportiv de performanţă. Năstase n-are aşa ceva, deci afost o greşeală. N-a fost nicio strategie prin candidatura lui IlieNăstase, ci o chestiune de imagine. Că prin imagine câştigă, dar nue suficient. Am avut îndoielile mele, dar nu am fost ascultat.Candidatura lui a fost un accident, el nu era potrivit pentru muncaadministrativă.

Aţi conduce federaţia sau liga?

Nu. Nu m-aş băga în economia de piaţă. E foarte grea şi nu amaceste însuşiri.

Cum trebuie relansat sportul românesc?
Trebuie să începem cu sportul şcolar. Să investim în copii şijuniori prin ce are şcoala. N-aveam mai mult pe vremea copilărieimele, dar acum au distrus toate terenurile. În sportul nostru suntdouă mari probleme: sportul de masă şi sportul şcolar, universitarau dispărut la fel ca şi cel sindicalist. Din acest punct devedere, toată performanţa noastră suferă. Cât am făcut studii laruşi, tinerii ieşeau pe culoarele căminelor studenţeşti seara şidimineaţa şi făceau exerciţii fizice cu ganterele. Se dădeau niştedulapuri noi în cămine şi ei făceau crosuri ca să le câştige.

L-aţi cunoscut pe Mircea Sandu?
Îl ştiu de când juca la Sportul. A fost un sportiv bun şi talentat.S-a dovedit a fi şi un bun manager, în ciuda tuturor controverselorcreate pe seama sa.

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.