Poveste cu Cooperativa lui Pădureanu. Incredibilele peripeţii din primăvara lui 1993 şi cum a ajuns Gloria Bistriţa să joace prima oară în Cupa UEFA

31 dec 2016 15420 afişări Special
Poveste cu Cooperativa lui Pădureanu. Incredibilele peripeţii din primăvara lui 1993 şi cum a ajuns Gloria Bistriţa să joace prima oară în Cupa UEFA
GALERIE (8 de imagini) VEZI GALERIA

Jean Pădureanu, omul care a marcat profund fotbalul românesc după Revoluţie, va fi înmormânat pe 1 ianuarie 2017, la Bistriţa, dar poveştile despre el şi sistemul pe care l-a guvernat, celebra Cooperativă, rămân şi merită spuse. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, decedat la 80 de ani, în noaptea dintre 29 şi 30 decembrie 2016, a făcut legea în campionatul românesc al anilor ’90 şi începutul anilor 2000.

ProSport vă propune să citiţi, mai jos, un episod pe cât de spectaculos, pe atât de sugestiv despre felul în care funcţiona Cooperativa lui Jean Pădureanu, ce însemna aceasta în fotbalul românesc şi cât de greu era să i te opui.

Totul a început într-o seară dinaintea etapei a 32-a a sezonului 1992-1993 din Divizia A. Vineri, 11 iunie 1993, UEFA anunţa FRF că România a primit un loc în plus în ediţia următoare a cupelor europene. Ştirea, consemnată anodin de „Gazeta sporturilor“ într-un chenar din josul paginii 4 a ziarului de luni, 14 iunie, deschidea un orizont neaşteptat pentru echipe până atunci fără obiectiv. „În consecinţă, alături de Dinamo şi Universitatea Craiova, şi-a asigurat participarea şi Rapidul (n.r. – ziaristul a uitat să amintească şi Steaua, care devenise campioană cu două etape înainte de final). În cazul, însă, foarte posibil, în care echipa craioveană va câştiga Cupa României şi, deci, va fi înscrisă în Cupa Cupelor, cea de-a treia formaţie românească ce va fi prezentă la toamnă în Cupa UEFA va fi aceea care se va clasa pe locul 5 în campionat. Aşadar, şanse bune pentru Electroputere şi Sportul Studenţesc, chiar şi pentru Gloria Bistriţa şi Inter Sibiu“, se încheia sec micul anunţ.

Această ştire avea să genereze unul din episoadele de pomină rămase în istoria fotbalului românesc şi care, de unul singur, e suficient pentru a înţelege ce maşinărie infernală era Cooperativa lui Jean Pădureanu.

Situaţia dinaintea ultimei etape

Sâmbătă, 19 iunie 1993, fotbalul românesc a deschis ochii cu gândul la ultima necunoscută a sezonului care avea să se încheie în acea după-amiază, odată cu etapa a 34-a a Diviziei A: cine urma să termine pe locul 5, calificant în Cupa UEFA?

Protagoniştii

Sportul avea un punct în plus, dar urma să joace la Dinamo, ocupanta locului 2. Echipă foarte puternică, la care erau titulari Mihali, Adi Matei, Daniel Timofte, Dorinel Munteanu, Costel Pană şi Demollari, Dinamo (condusă de Vasile Ianul) tocmai ratase titlul, dar rămânea o membră de vază a Cooperativei care se pusese deja în mişcare pentru Jean Pădureanu şi Gloria Bistriţa. „Tălpile“ începuseră din vreme pentru Sportul, Florin Halagian convocându-i la selecţionata Ligii pe cei mai buni trei titulari de la Sportul, Necula, Lucaci şi Răduţă. Aşadar, „studenţii“ pregătiţi de tânărul Ioan Andone n-aveau de ce să-şi facă iluzii.

Inter Sibiu, care stătea cel mai prost dintre toate cele patru aspirante la locul 5, juca la Progresul un meci foarte important pentru gazde, care încercau să se salveze de la retrogradare. Şanse, aşadar, care ţineau mai degrabă de teorie, decât de practică.

Electroputere părea să aibă majoritatea atuurilor. Avea cea mai bună echipă dintre toate cele patru candidate (iată titularii din ultima etapă: Preduţ – Dudan, Biţă, M. Matei, Nanu – S. Zamfir, Ştefănică, Gabi Popescu, Luţă – Adrian Ilie, Albeanu), era singura care juca acasă, întâlnea un adversar liniştit la mijlocul clasamentului. Pentru oltenii antrenaţi de Sorin Cârţu, datele problemei erau simple. Aveau nevoie de o victorie la un scor mai mare decât cel pe care urma să-l înregistreze Bistriţa la Cluj, lucru care le era la îndemână cu Adi Ilie („Cobra“ de la Valencia şi de la naţionala României de mai târziu), Gabi Popescu şi Albeanu între titulari.

Gloria Bistriţa avea însă asul din mânecă: juca în familie. În România acelor vremuri nici măcar nu puteai visa la DNA, procurori, anchete, iar federaţia şi liga erau, la fel ca şi acum, împăiate, fără reacţie în faţa valului de corupţie care se ridica în fotbal. Erau anii de glorie ai Cooperativei care cuprindea 8-10 echipe şi stabilea totul: cine ia titlul, cine merge în cupele europene, cine retrogradează.

Jean Pădureanu era creierul, eminenţa cenuşie a acestei organizaţii, omul-orchestră care, din biroul lui cu pupitru de DJ de la Bistriţa, dirija totul.

„U“ Cluj era membră de vază al Cooperativei, fidelă Lordului de la Bistriţa. Despre modul în care au abordat „Şepcile roşii“ acest meci, doar atât: antrenorul principal Remus Vlad please în Germania, la un curs de specializare, iar din teren lipseau, sub diverse motive, 6 titulari.

Timpurile

În 1993, omenirea nu auzise încă de telefoane mobile şi internet. La un fel de Skype se putea visa duminică după-amiază, pe TVR 1, când rula serialul Star Trek – Next generation. La facebook, sms-uri, site-uri actualizate în timp real şi pariuri online nici măcar autorii de Science Fiction nu ajunseseră cu gândul.


La începutul anilor 1990, românii vedeau comunicaţii video şi telefoane fără fir doar în serialul SF "Star Trek - Next Generation"

Unica modalitate de a comunica rapid era prin intermediul telefonului fix. Partidele de fotbal, care se jucau toate în aceeaşi zi şi de la aceeaşi oră, se transmiteau alternativ, prin intermediul legăturii telefonice, la Radio România Actualităţi, în rubrica „Fotbal minut cu minut“. Un crainic din studioul de la Bucureşti, asistat de mai mulţi tehnicieni, coordona transmisiunea, dând legătura, pe rând, câteva minute, celor nouă comentatori prezenţi pe stadioanele unde se desfăşurau meciurile.

Modalitatea cea mai eficientă de a afla cât e scorul pe celelalte stadioane rămânea tranzistorul. Era aproape un ritual cu un farmec care azi poate părea desuet şi chiar de neînţeles. Pe stadioanele unde numărul de spectatori rar cobora sub 5-6.000, cei care aveau aparate de radio portabile erau uşor de depistat: în jurul lor se formau grupuri dornice să afle cât mai repede „cât e scorul dincolo“. Exact ca lumina de Paşte, vestea se răspândea apoi în cercuri concentrice din ce în ce mai mari, de la primul grup către întreaga tribună. Exista o tensiune a momentului. Urmăreai partida neştiind ce se întâmplă „dincolo“. Apoi, striga cineva „bomba“, nu ştiu unde e lovitură de teatru, conduce cutare în deplasare. Se crea vâlvă, începeau comentariile şi calculele, cu clasamentul din ziar sau din programul de meci în faţă. Aşa era viaţa pe stadion înainte de transmisiile TV şi era online.

Conducerile cluburilor aveau, faţă de spectatorii de rând, un anumit avantaj, dar nu foarte mare: puteau afla cât e scorul ceva mai repede întrebându-l pe crainicul radio al partidei care, la rândul său, întreba în redacţia de la Bucureşti, unde coordonatorul transmisiunii întreba mai departe colegul prezent la meciul din celălalt oraş. Toată operaţiunea dura minute bune, pentru că discuţia se putea purta numai dacă moderatorul din studioul central nu era în direct.


Legătura cu stadioanele se ţinea, la începutul anilor 1990, sunându-se la astfel de telefoane fixe

Evenimentele

Revenind la povestea noastră din 1993, pe scurt, lucrurile s-au derulat astfel: până prin minutul 60, totul s-a încadrat în parametri normali. Albeanu (36) înscrisese pentru Electroputere, care conducea cu 1-0. La Cluj, Gloria conducea cu 2-1, goluri Şandru (21), respectiv I. Lazăr (26), T. Rus (60). La acest scor, Gloria era pe locul 5, care ducea în Cupa UEFA.

Numai că, atunci când mai rămăsese o jumătate de oră din meciuri, s-a întâmplat ceva nemaivăzut: transmisiunea radio de la Craiova, de pe stadionul „Electroputere“, a „căzut“! Nu se mai pomenise aşa ceva în fotbalul românesc, crainicul coordonator de la Bucureşti şi-a manifestat mai întâi nedumerirea, apoi indignarea când, încercând să sune pe un alt telefon fix de la stadion, ca să afle cât e scorul, a descoperit că nici acela nu mergea. Ei bine, cineva tăiase legăturile telefonice!

Dincolo, la Cluj, unde Jean Pădureanu urmărea meciul cu urechea la transmisiunea radio de la Craiova, s-a instalat rapid panica. Trebuia să se facă rapid ceva.

Cronica

Ce s-a întâmplat în ultima jumătate de oră, interval în care arena craioveanuă a fost ruptă de restul ţării, vă lăsăm să deduceţi din cronica partidei Electroputere – Poli Timişoara, apărută marţi în „Gazeta sporturilor“, semnată de Mugur Popovici şi intitulată „La capătul suportabilului – e o ruşine ce s-a petrecut la Cluj“: „Finalul meciului de la Craiova s-a jucat sub semnul unui... alt final, anume acela al întâlnirii de la Cluj, de rezultatul căreai depindea răspunsul la o întrebare-cheie: cine va accede în Cupa UEFA, Electroputere sau Gloria Bistriţa? Ei bine, în momentul când centralul Salomir a fluierat sfârşitul partidei din Bănie, la Cluj era «doar» 3-1 în favoarea bistriţenilor, mai rămăseseră de jucat câteva minute, iar echipa craioveană părea că a urcat pe locul 5. Numai că, după cele câteva minute amintite, la Cluj scorul a devenit 5-1 (!), iar îmbrăţişările oltenilor s-au transformat într-o imensă stupoare colectivă! Miile de spectatori prezenţi înlemniseră lângă tranzistoare, nevenindu-le, literalmente, să creadă că aşa ceva a fost posibil. Au început să se audă din ce în ce mai multe voci revoltate: «Ruşine, Cluj şi Bistriţa!», «Ruşine fotbalului românesc», «Scrieţi în ziar ce se întâmplă în această parodie de campionat»“.

Istoria a consemnat sec, la final, următoarele rezultate:

"U" Cluj - Gloria Bistriţa 1-5 (1-1)
Electroputere - Poli Timişoara 3-0 (1-0)

Mărturiile unor ziarişti

Mugur Popovici, trimisul ziarului „Gazeta sporturilor“ la acel meci de pomină de la Craiova, şi-a amintit anevoie, pentru ProSport, de acel episod. Odată răscolit, trecutul dă însă efectiv buzna în mintea ziaristului. „Eu mă ocupam mai mult de alte sporturi, dar scriam şi cronică de fotbal. Eram un tolerat de cei de la secţia Fotbal a Gazetei. Unde n-aveau ei chef să meargă, mă trimiteau pe mine“, spune Popovici.

Componenţii redacţiei din „Gazeta sporturilor“ erau, în 1993, aceiaşi care până în 1989 lucraseră la „Sportul“. Iar vechii ziarişti îşi păstraseră metehnele. „Cam toţi din departamentul Fotbal erau favorabili Gloriei Bistriţa. Jean Pădureanu avea foarte mulţi prieteni... Păi, în 12 ani în care am mers la sute de meciuri, îţi dai seama că n-am fost niciodată la Bistriţa? Cu patru ani înainte, în toamna lui 1989, pe când Gloria era în Divizia B şi lupta să promoveze, am fost la Timişoara, la un meci jucat de Poli nu mai ştiu cu cine. Dimineaţa am profitat de timpul liber ca să mă duc, de la 11.00, la un meci de Divizia B. Se juca UMT – Gloria Bistriţa. A fost o hoţie înfiorătoare. Scandalos. Pădureanu a intrat peste arbitri în vestiar... El nu mă cunoştea, nici eu nu ştiam cine e. Am trimis cronica la Bucureşti cu tot ce s-a întâmplat. Cumva, nu ştiu cum, a apărut aşa cum o scrisesem eu. Apoi, însă, nu am mai fost lăsat să fac nicio revenire, nimic, nu s-a mai suflat niciun cuvânt în ziar despre scandalul care fusese la UMT – Gloria…“, povesteşte Popovici.

Despre întreruperea liniilor telefonice la Craiova, acesta spune că a fost unică în cariera de ziarist de teren. „Niciodată, nicăieri, nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva şi nici n-am mai auzit să fi păţit vreun coleg nici la Divizia A, nici la Divizia B, pentru că atunci se transmiteau în direct la radio şi meciurile din liga secundă. A ieşit mare scandal, crainic era Dan Ştefănescu, el era mai pacifist de felul lui, îmi tot spunea «uite, ne-au lăsat ăştia pe întuneric, suntem izolaţi». Glumea, ce să facă... De fapt, am crezut mult timp, toţi, că e o glumă, nu ne venea să credem că e posibil aşa ceva, să se întrerupă legăturile telefonice. S-a speculat atunci că a fost ceva organizat de cineva, mai ales că imediat după partidă a revenit tonul la telefoane! Dar nu pot spune cu certitudine că aşa a fost, nu s-a aflat niciodată nimic“.

Extraordinara întâmplare a „căderii“ liniilor telefonice în ultima jumătate de oră a meciului de la Craiova a apărut în „Gazetă“ în exact două rânduri consemnate de Dan Cărpinişan, trimisul publicaţiei la Cluj, la blatul „U“-Gloria, abia în finalul cronicii apărute marţi (la patru zile distanţă de meci).

Atât cât a putut scrie, fără a avea şi probe la îndemână, ziaristul şi-a respectat însă meseria, sugerând destul de clar că la Cluj a fost un blat ordinar. „(...) Singurul argument în susţinerea neregulii a fost mult prea modesta combativitate a unora dintre fotbaliştii clujeni dintre care componenţii liniei defensive, cu excepţia lui Dobrotă, s-au distins printr-o perfectă... nesincronizare a mişcărilor şi plasamentului. (...) Bistriţenii şi-au urmărit permanent interesul, punctând ori de câte ori au avut sau... li s-a oferit prilejul. (...) În sine, partida a fost echilibrată până prin minutul 60, după care oaspeţii şi-au impus legea (supramotivaţi, probabil, şi de hilara întrerupere a legăturii radio de la Craiova)“, e consemnat în numărul „Gazetei“ de marţi, 22 iunie 1993.

Ziaristul a mai notat că scorul de 5-1 trebuia, de fapt, să fie chiar mult mai mare, dar în ultima jumătate de oră bistriţenii fie au ratat din 6 metri singuri cu portarul, fie au nimerit bara. Curat ghinion!

Şah cu şmecherii

Recapitulând, evenimentele s-au petrecut astfel: până în minutul 60, când au căzut liniile telefonice la Craiova, totul a decurs normal, cei de la Cluj ştiind ce au de făcut şi câte goluri trebuie să marcheze pentru a se califica în Cupa UEFA. Pădureanu le-a dat ordin arbitrilor şi observatorului ca repriza secundă să înceapă mai târziu, pentru ca meciul U Cluj – Gloria Bistriţa să se termine după Electroputere Craiova – Poli Timişoara. La rândul lor cu urechea la radio, unde ascultau ce se întâmpla la Cluj, oltenii au sesizat după pauză că Gloria are astfel un avantaj de 5-6 minute în care poate înscrie cât are nevoie pentru a-i depăşi.
Aşa că, în acel moment, coincidenţă!, au căzut liniile telefonice, iar stadionul Electroputere a fost izolat de restul ţării.

Imediat, aşa cum remarcă şi Dan Cărpinişan în cronică, lucrurile au luat-o razna pe stadionul din Cluj. Gazdele au început să gafeze masiv mai ales în apărare, în timp ce bistriţenii, precipitaţi subit, s-au înghesuit să înscrie cât mai multe goluri. Numai întâmplarea şi ghinionul au făcut ca meciul să se termine 5-1 şi nu 7 sau 8-1.

Astfel de întâmplări cu echipe care nu mai erau în stare să joace fotbal la blaturi erau frecvente în perioada Cooperativei. Odată, la un meci Gloria Bistriţa – FC Argeş, unde toată lumea ştia că echipa lui Pădureanu trebuie să câştige, s-a întâmplat, din greşeală, ca oaspeţii să egaleze şi să facă 1-1 în minutul 90. Imediat, pe teren s-a instaurat panica. N-a fost timp de bucurie pentru argeşeni, toată lumea a fugit la centrul terenului şi, imediat după ce au repus mingea, bistriţenii au înscris golul de 2-1 la primul atac. Antrenorul lor, Constantin Cârstea, s-a prăbuşit epuizat de emoţie pe bancă, în timp ce Florin Halagian, atunci antrenorul piteştenilor, îşi apostrofa furios fotbaliştii.

Epilog

Revenind la episodul din 1993, povestea s-a terminat aşa cum era de aşteptat: clubul Electroputere a ameninţat că se retrage din campionat dacă federaţia nu ia măsuri împotriva blatului de la Cluj. Nu s-a întâmplat, evident, nimic: FRF s-a făcut că plouă, Bistriţa a mers în Cupa UEFA, Electroputere nu s-a retras din campionat şi a rămas în afara sistemului mafiot care sugruma fotbalul.

În sezonul următor, oltenii au fost călcaţi în picioare de Cooperativă şi de arbitri, care încercau să scape Sportul - echipa protejată de Mircea Sandu - de la retrogradare.

În 1994, Electroputere s-a salvat la limită, pe propriile puteri, jucând împotriva unei coaliţii formate din jumătate de campionat care – la fel ca şi acum – trecea punctele de la o echipă la alta, în funcţie de necesităţi.

În 1995, după ce Steaua l-a luat abuziv pe Adrian Ilie, Electroputere a retrogradat. Echipa unde debutaseră Adi Ilie, Dănciulescu, Nanu, Samir Zamfir şi Albeanu avea să se desfiinţeze ceva mai târziu. Se poate spune că momentul 1993 a fost o răscruce pentru acest club micuţ, dar foarte prolific în producţia de fotbalişti de valoare: în locul participării meritate în Cupa UEFA, a luat-o la vale, tocat de sistem. În final, răpus şi de condiţiile financiare tot mai grele, a sucombat.

Gloria Bistriţa, cu Jean Pădureanu la cârmă, a mai făcut cărţile în fotbalul românesc încă un deceniu. În toamna lui 1993, calificată în premieră în Cupa UEFA, a fost eliminată din primul tur de slovenii de la NK Maribor Branik, 0-0 la Bistriţa, 0-2 la Maribor. Echipa Gloriei Bistriţa din tur probabil că acum s-ar fi bătut cu mari şanse la titlu în Liga 1: Tene – Zegrean, Cristea, Mironaş, Săsărman – T. Ivan (46 Cr. Alexandru), M. Dimitriu, Iftodi, Majearu (59 Ilie Lazăr) – Ilea, Fl. Stancu. Antrenor: Constantin Cârstea

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.