Opinie Radu Paraschivescu:** Premiul

„Lupul singuratic merge / Doamne, numai peste lege, / Numai
peste cea zăpadă / Ce va fi cândva să cadă”. Versurile lui Nichita
Stănescu au o legătură fragilă cu fotbalul de la noi, strâns acum
pe treptele trepidante ale scării Richter. Mai mult, poetul a lăsat
cândva o sentință pe care ultraserioșii o îngână azi ca pe o mantră
a înțelepciunii: „Cine moare din cauza unui meci de fotbal nu
merită altă moarte”. Hotărât lucru, la vremea lor, Nichita Stănescu
și Bill Shankly nu s-au citit reciproc. Ironia, căci ea există
întotdeauna, îmbracă de data asta haina coincidenței. Lupul
singuratic al poetului iese numai în calea insomniacilor cuibăriți
în biblioteci. În schimb, lupul singuratic al fotbalului nostru
apare periodic prin câte-un colț de televizor, captând atenția fără
o coregrafie pretențioasă. Nu hărtănește prăzi care lasă dâre de
sânge, nu urlă și nu moare de dragul haitei. E singur cu drumul,
încăpățânarea și iubirea lui.

Lupul singuratic are nume și carte de identitate. Îl cheamă
Constantin Leonard, fapt important numai pentru Primărie și Oficiul
Stării Civile. Altminteri, bărbatul acesta pleșuv, mustăcios și
mirat de felul cum se miră lumea când îl vede se recomandă prin
supranumele pe care-l poartă cu el pe o bucată de pânză lăsată să
fluture oriunde îi joacă echipa de suflet. O carte de vizită
expandată, față-verso, pe care stă scrisă o poveste în patru
cuvinte: „Lupul singuratic” (în timpul meciului) + „Lupul fericit”
(la final, dacă echipa a câștigat). Ultima dată, omul nostru a fost
văzut în tribune la Târgu Mureș, pierdut într-un deșert de scaune
goale și instalat în obsesia lui nevătămătoare. Echipa lui s-a
întors cu mâna goală și riscă s-o ia la vale, fără ca asta să-l
clatine. Lupul va fi la datorie și la deplasarea viitoare,
nepăsător la precauțiile meteosensibililor care își sfătuiesc
semenii să evite deplasările prin soare sau să păcălească furtunile
rămânând frumușel acasă.

Lupul singuratic ține cu Unirea Urziceni și, conform propriilor
declarații, practică această combinație de sport-turism de
cincizeci și trei de ani. Mai mult, tatăl său s-a numărat printre
fondatorii clubului. Constantin Leonard caută în continuare motive
care să-l facă să arboreze partea cu „Lupul fericit” a bucății de
pânză. Iar motivele sunt greu de găsit, mai ales după ultimele
întâmplări de la Urziceni. Totuși, în competiția asta braconată de
impostori, răzgândaci, suspicioși fără surdină și fanatici ai
clevetelii s-ar putea ca pasiunea Lupului singuratic să reziste mai
mult decât ticluirile unuia sau altuia. Trofeul Petschowsky nu mai
există, dar suporterul Unirii se cuvine premiat. Dacă nu din alt
motiv, măcar fiindcă a dovedit că solidaritatea și consecvența nu
sunt doar cuvinte bune pentru lozinci.