OPINIE | Mihai Ciucă: „Priviți clasamentul înaintea meciului cu Danemarca! Suntem la coada vacii!”

Reîntâlnire miercuri seara în imagini tv la câteva ceasuri distanță cu Mbappe de la Monaco și cu Răzvan Marin.

Ar fi cam de-un leat, îi despart un an și câteva luni. Francezul a sunat goarna revenirii după înfrângerea din tur, după ce înscrisese un gol și în partida de la Manchester. Argint viu, tupeu de atacant de rasă, i-a făcut numai zile fripte defensivei lui Guardiola. La 18 ani! În fugă fie menționat, să nu ne prefacem că am uitat că în toamna trecută, atunci când aceeași Man City i-a trecut pragul Stelei, cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul Niță. La 5-3 pentru englezi!

Alte imagini de miercuri l-au surprins pe Răzvan Marin pregătindu-se de unul singur pe gazonul de la Mogoșoaia și supravegheat doar de unul dintre membrii staffului lui Daum. Lotul național se va strânge abia luni după etapa de campionat de la noi. Mijlocașul tricolor devansase cu câteva zile startul cantonamentului. Cu siguranță că era vorba doar de o dezmorțire, cu câteva sprinturi în voie și niște baloane îndesate în porți de minifotbal. Demersul contează. Iată cum normalitatea a ajuns să șocheze.

Bineînțeles că un antrenament relaxat e o nimica toată prin comparație cu explozia lui Mbappe tocmai în Liga Campionilor, altă lume, alt pisc. Ne facem însă și noi curaj. Poate că nu e totul pierdut, poate că mai pâlpâie, firavă, acolo, o speranță cu noua generație. Au recunoscut-o în mai multe rânduri, pentru tricolorii de până mai ieri telegramele de convocare erau înainte de orice altceva cel mai nimerit prilej să-și reîntâlnească prietenii de acasă, marcat cu un strop de petrecere și o noapte albă.    

Priviți clasamentul grupei preliminare înaintea meciului cu Danemarca. Suntem la coada vacii. Vremea lui „mai vedem, mai calculăm” s-a dus demult. Toți ne-am dat palme peste frunte înmărmuriți de remontada Barcelonei, de revenirea spumoasă a lui Mbappe și a celorlalți monegasci. Cât de bine ne-ar prinde ca antrenamentul solitar al lui Răzvan Marin să însemne și remontada naționalei. Am mai duce-o pân’ la toamnă…

Publicat: 16 03. 2017, 14:05
Actualizat: 16 03. 2017, 14:06