„Am făcut totul.” „Nu vă mai spun ce-am găsit aici.” „Mi s-a confirmat o falie între Occident și Estul Europei.” „Voi face tot ce îmi stă în putință pentru a draga această mlaștină.” „Modelul liberal și modelul intervenționist.” „Nu ne-au luat prin surprindere.” „Sincer.” „Vă spun sincer.” „Sincer.” „Nu ne-au luat prin surprindere.” „Suntem mai hotărâți ca niciodată.” „Eu nu sunt în concediu.” „O mineriadă de presă.” „Sunt o persoană care îmi asum responsabilitatea.” „Tirajul ziarului dumneavoastră a scăzut mult.” „Am văzut linșajul în care am intrat după ce am prins un corupt.” „Am citit și am văzut tot.” „Nu intrați în acest clișeu.” „Ai nevoie de oameni sinceri.”
Acestea sunt mesajele pe care Răzvan Burleanu a dorit să le transmită – și le-a transmis – în conferința de presă organizată luni. Nu e rău. E de-acolo, de la PSD, de la PNL, de la UNPR. E deja un rinocer de partid adult. Din punct de vedere teoretic, pare pregătit. Dar pentru politică, nu pentru fotbal.
Un prieten comenta pe Facebook, în timp ce șeful fotbalului vărsa camionul cu rumeguș în direct la TV, că „Burleanu vorbește de 10 minute și încă n-a spus nimic”. Da și nu. N-a spus ce am fi așteptat noi. Dar, în esență, el și-a atins scopurile. A spus ceea ce a vrut să spună și nimic în plus. Sigur, în limba de fag a noilor activiști, care nu se deosebește decât prin ceva neologisme față de cea a vechilor politruci. Dar Burleanu nu este un om care provine din fotbal, ca să vorbească despre acest sport. Așa că a vorbit în limbajul pe care-l cunoaște și despre ceea ce știe el mai bine, aplicând câteva tactici diversioniste care i-au reușit, aparent, pe deplin.
Ce mesaje a transmis Burleanu
Așadar, să le luăm pe rând. Scopul primordial al tânărului activist politic Burleanu – cadru școlit în creșele noii nomenclaturi, fosta Academie „Ștefan Gheorghiu” (SNSPA) și Colegiul Național de Apărare (Emilia Șercan scrie, în Pressone.ro, că pare obligatoriu, pentru cei care ocupă funcții în România, să treacă prin această instituție care l-a făcut profesor pe Gabriel Oprea) – a fost să evite temele spinoase, să nu-și expună punctele slabe. Și-a structurat discursul pe câteva mesaje importante:
> actuala conducere a FRF este puternică, sigură pe sine, hotărâtă să lupte cu oricine ar vrea să-i ia locul. De aici, propoziții-cheie precum „voi face tot ce-mi stă în putință pentru a draga această mlaștină”, „nu ne-au luat prin surprindere”, „suntem mai hotărâți ca niciodată”. N-au lipsit nici mesajele subliminale – cine are urechi de auzit, să audă! – care să le atragă atenția potențialilor contestatari că actuala conducere a FRF are „spate”: „Am prieteni doar în rândul celor care își doresc cu asupra de măsură ca fotbalul românesc să aibă un viitor luminos”, „am citit și am văzut tot”.
> criticile vin de la presa cumpărată, de la dușmani, de la rău-voitori. Publicul află astfel că atacurile de după înfrângerea istorică în fața Albaniei, de la Euro, nu sunt ale unor oameni indignați că ne-am făcut de râs, ci sunt comandate de vechea conducere. Nu stilul habarnist, nu diurna de 500 de euro pe zi, nu haosul din campionat, nu complicitățile FRF, nu compromisurile. Nu, ci Mircea Sandu și Dumitru Dragomir (cei care „au șmenuit drepturi TV, au atacat la bază, la fundamentul fotbalului”). Ei sunt de vină. Burleanu folosește aici diversiunea, introducând în discuția principală, care este despre inexistența performanțelor administrației sale, idei colaterale, pentru a glisa de la vinovăția sa concretă și indubitabilă către o ipotetică imoralitate a celor care-l critică. Automat, orice acuzație devine o dovadă că autorul care a emis-o e plătit de foștii conducători sau – ce derizoriu! – s-a tratat gratis la fostul doctor al naționalei, de exemplu.
> nu poartă responsabilitatea pentru nimic din martie 2014 și până în prezent. Altă caracteristică a discursului folosit de politicienii populiști și demagogi atât de des întâlnit în România. Ion Iliescu a invocat ani în șir greaua moștenire a comunismului. Adrian Năstase, când a ajuns premier, a invocat dezastrul guvernării țărăniste. Victor Ponta și-a ascuns amatorismul, în cei patru ani la Palatul Victoria, după neajunsurile precedentelor guvernări. În esență, ideea e să nu vorbești nici mort despre prostiile tale și, indiferent ce ești întrebat, să răspunzi direcționând acuzele către ăia de dinaintea ta.
Cum să minți în timp ce spui „sincer”
Interesant este că Burleanu a transmis toate aceste mesaje folosind cuvinte și noțiuni diametral opuse față de ceea ce exprimau ele. A fost o mostră practică a demonstrației făcute de Liiceanu în „Despre minciună”: omul este singurul animal care poate folosi limba în sensuri total diferite, cu același cuvânt exprimând miciuna și adevărul simultan. În timp ce mințea, Burleanu folosea obsesiv cuvântul „sincer”. În timp ce se spăla pe mâini de dezastrul celor doi ani de guvernare, spunea „sunt o persoană care îmi asum responsabilitatea”. În timp ce tot discursul său era o adunătură de expresii-tip, fraze din manualele de propagandă, stereotipuri și banalități, îi cerea unei ziariste să „nu intrați în acest clișeu”.
Cea mai bună apărare e atacul
Foarte important este stilul ofensiv al președintelui care va intra în istorie pentru că, în mandatul său, naționala a pierdut cu Albania, iar în Liga 1 a intrat o echipă în faliment. Burleanu a avut succes cu această tactică agresivă. Nu a primit ripostă când le-a cerut celor din sală să se uite în oglindă și să spună câți s-au tratat gratis la fostul medic al naționalei. I-a amintit rânjind lui Justin Gafiuc că tirajul „Gazetei sporturilor” a scăzut mult, când a fost întrebat dacă dă înapoi prima de 90.000 de euro pe care și-a acordat-o înainte de plecarea la Euro. A folosit – de două ori! – expresia „mineriadă de presă”.
A reușit, astfel, să se transforme din acuzat în acuzator. De vină pentru rușinea naționalei, pentru dezastrul organizatoric al fotbalului, pentru compromisurile cu structurile mafiote din acest sport, pentru cei 650.000 de euro autoacordați ca prime de calificare la Euro, pentru cârdășia cu politica și serviciile sunt, evident, presa și dușmanii care vor răul fotbalului, nicidecum locatarii de la „Casa fotbalului”. Dar știți deja asta. Vedeți în fiecare zi, la TV, cum politicienii nu au nicio vină pentru nimic.
Apărat de cursurile de activist, trădat de fotbal
Totuși, Burleanu a comis și erori. A dominat discuția cu o asistență luată prin surprindere, dar a trădat lacune în materie de fotbal. Acest ambițios demagog nu știe, și nimeni din jurul său nu-l poate ajuta, ce înseamnă fotbalul românesc. Burleanu este un „om nou” în sensul cel mai propriu al cuvântului. S-a născut în fotbal în 2014. „N-am văzut asemenea reacții în 2002, 2004, 2006, 2008, 2010, 2012, 2014″, a mărturisit președintele FRF, referindu-se la criticile primite după dezastrul de la Euro. Sigur că nu le-a văzut, pentru că în intervalul 2002-2014 a avut alte preocupări. Ca să-l cităm chiar pe el, „a urmat o carieră academică” – dacă să înveți cum să fugi de responsabilități se poate numi așa. Revenind la fotbal: Burleanu n-a știut nici măcar 4 jucători din echipa de la Mondialul din 1994, de ce să fi știut ce reacții a avut presa din 2002 până în 2014? „Nu cred că în toți acești ani a fost vreo analiză a fotbalului românesc”, a răsunat acuzația în sala „Ioan Chirilă” de la parterul „Casei fotbalului”. Nu, domnule Burleanu, v-am așteptat pe dumneavoastră să veniți, cu know-how-ul specific, ca să le începem!
În încheiere, un gând. Visul lui Burleanu este să ajungă președintele României. Depinde, desigur, ce va vrea și sistemul care-l împinge în față. Dar, indiferent ce-ar fi, Doamne-ferește!
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER