Nepotul lui Marian Cozma, la aproape zece ani după moartea unchiului său: „Am un dulap întreg de tricouri cu el”. Interviu spectaculos cu urmașul lui „Păsărilă” și „sanctuarul” unde Petre Cozma lucrează la viitorul clubului Dinamo

Redactor:
Daniel Anghel
Nepotul lui Marian Cozma, la aproape zece ani după moartea unchiului său:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sunt aproape zece ani de când handbalistul Marian Cozma ne-a părăsit, trecând la cele veșnice, după ce a fost înjunghiat brutal în inimă în orașul Veszprem din Ungaria. Cei trei atacatori au ajuns la închisoare, doi dintre aceștia fiind eliberați ulterior. Durerea a rămas atât în inimile românilor și iubitorilor de handbal, dar mai ales în sufletele familiei.

ProSport a fost vitiză la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”, în apropiere de Parcul Tei, acolo unde poza lui Marian Cozma veghează atent generațiile ce promit să-i calce pe urme, încă de la intrarea în sala de sport. În interior, Petre Cozma, tatăl lui Marian pregătește atent grupa de juniori Dinamo AMC (n.r. – Asociația Marian Cozma), motivat fiind de poza fiului său, pusă la loc de cinste în școală. Printre juniori este și nepotul acestuia și fiul surorii lui Marian Cozma, Andrei.

În vârstă de 13 ani, Andrei este unul dintre cei mai talentați juniori ai clubului Dinamo, promite să-i calce pe urme unchiului său și spune că nu ar refuza, pe viitor, o ofertă de la un club din Ungaria. Nici de la Veszprem! La o vârstă destul de fragedă, nepotul lui Marian Cozma trăiește pe picior mare și spune că visul său este să joace pentru formația din Ștefan cel Mare, dar țintește și mai sus.

Pe ce post joci?
Pe centru.

Dreptaci sau stângaci?
Sunt dreptaci.

Cât porți la picior?
44 sau 45. Depinde.

Câte tricouri ai acasă cu unchiul Marian?
Foarte multe, am un dulap întreg. (râde)

Ce reprezintă pentru tine terenul de handbal?
Păi… talent, respect și iubire.

Cum te descurci la școală?
Destul de bine.

Care este materia ta preferată?
Matematica.

Visul tău este să ajungi la Dinamo sau țintești și mai departe?
Vreau să joc la Dinamo, dar țintesc și mai departe.

Ai vreo amintire cu Marian Cozma?
Da, îmi amintesc că am fost odată la un meci.

L-ai visat vreodată?
Cred că de trei sau patru ori.

Care sunt cele mai prețioase sfaturi pe care ți le-a dat bunicul (n.r. – Petre Cozma, tatăl lui Marian Cozma)?
Să nu las capul jos, să mă bucur de tot ce se întâmplă și cam atât.

Dar Rareș Fortuneanu?
Mi-a spus să ajung cel puțin la fel de bun ca Marian.

Ce simți când galeria lui Dinamo îi strigă numele lui Marian?
Simt că îl respectă, iar eu la rândul meu nu pot decât să-i respect pentru asta.

Dacă ai ajunge la nivelul lui Marian, ai accepta să joci pentru o echipă din Ungaria?
Da, chiar și pentru Vezsprem.

În 2009, ProSport publica pe prima pagină această poză, cu tine și cu Marian Cozma. Te consideri îngerul său?
Da!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele