Mărturie dintr-o lume gri! COŞMARUL trăit în închisoare de handbalista încarcerată pentru lesbianism! VIDEO "Am stat 11 ore legată de calorifer!"

16 ian 2013 12077 afişări Comentează şi tu Special
Mărturie dintr-o lume gri! COŞMARUL trăit în închisoare de handbalista încarcerată pentru lesbianism! VIDEO "Am stat 11 ore legată de calorifer!"

ProSport a intrat în posesia mărturiei complete pe care Mariana Cetiner (55 de ani), fostă Marica, a făcut-o pentru Amnesty International după ce a fost eliberată din închisoare, în 1998.

Asociaţia Accept şi Amnesty International nu mai sunt în contact cu fosta jucătoare şi antrenoare de handbal.

De Mariana Cetiner nu se mai ştie nimic de aproape zece ani. Nici măcar Amnesty International nu a putut să ţină legătura cu fosta jucătoare de handbal. ProSport a reuşit să găsească ultimul interviu pe care Cetiner l-a acordat imediat după eliberarea din închisoare. Această povesteşte detalii despre modul în care a fost judecată, dar şi tratamentul la care a fost supusă în timpul detenţiei.

Mărturia integrală a Marianei Cetiner:

“Am fost arestată pentru agresiune sexuală, sub articolul 200 din Codul Penal. Am venit în România, în luna august, pentru a face o operaţie. Atunci le-am cunoscut pe cele două: Vana Adina şi Mihăilescu Elena. Am stat cu ele la o discuţie, la una-alta şi la un moment dat mi s-au plâns că nu au bani. Erau datoare la Bancorex cam 50 de milioane de lei şi eu le-am împrumutat cu 20 de milioane. [...] La un moment dat, am fost la Elena Mihăilescu acasă, acolo unde mă invitaseră să dorm pentru că nu aveam un apartament al meu în Alba Iulia. [...]

Între timp, Elena Mihăilescu s-a dus la Poliţie şi nu înţelegeam de ce. Acolo a făcut o plângere că le-am atacat, dar nu spuneau cum am făcut asta. Apoi le-am zis că peste o săptămână trebuie să mă întorc în Olanda, să îmi dea banii mai repede pentru că nu vreau să mai am de-a face cu ele. [...]

În 5 octombrie 1995 am fost chemată de Poliţia din Alba Iulia şi eram acuzată că am atacat două femei: Adina Vana şi Elena Mihăilescu. Seara, la ora 21, am fost să fac şi eu o plângere împotriva lor, dar nu au luat nicio măsură şi mi-au transmis că voi ajunge la puşcărie. Nu mi-au arătat nicio dovadă, nu mi-au arătat mandatul de arestare, nu mi-au arătat nimic. Mi-au transmis doar ce au zis ele, şi anume că le-am atacat. N-a avut loc nicio investigaţie, nimic. [...]

Procesul a durat un an şi trei luni. Cele două nu au venit niciodată la proces, nici măcar cu când au fost chemate. Apoi, au recunoscut că le-am împrumutat acea sumă de bani, că nu le-am violat şi că am întreţinut relaţii sexuale cu Adina Vana, dar fără să o atac. Şi am primit trei ani... [...]

Mă duceau obligatoriu la proces. N-am avut dreptul să îmi iau un avocat, ci am primit unul din oficiu. Nu aveam voie să vorbesc cu el şi el făcea doar ce îi spuneau judecătorul său preşedintele. Eu nu am văzut dosarul, nu am văzut nimic. Când m-au interogat nu a avut loc o confruntare între ce zic eu şi ce acuzaţii mi se aduc. Mi-au zis doar că voi fi condamnată pentru agresiune sexuală. Elena Mihăilescu spusese că a fost agresiune sexuală şi avea martori care susţineau acelaşi lucru. Dar nici acei martori nu au venit la proces. Şi, în final, m-au condamnat [...]

De când am venit de la Jilava am fost tratată foarte rău de gardieni. Criminalele sunt mai bine văzute decât lesbienele. Hoţii sunt mai bine văzuţi. Din cauza orientării mele sexuale, am fost tratată mai rău decât ultimul om. [...]

În august 1996 eram şefă într-o cameră de 30 de femei. Am fost chemată la comandantul penintaciarului, Valea... nu îi mai ştiu numele. Ma chemase că cică nu respectasem ordinele sale şi am fost lovită de mai multe ori. I-am strigat: <De ce îmi faci asta? Legea există doar pentru mine? Pentru tine nu există? Abuzaţi de uniforma dumneavoastră?>. Atunci a adus nişte cătuşe şi m-a legat de un calorifer în poziţia în care a fost răstignit Iisus Hristos, timp de 11 ore. Nu am mâncat, nu am mers la toaletă de parcă eram o femeie în greva foamei. Plutonierul care a venit la ora şapte seara a cerut să mă elibereze. Am mai stat o oră. Apoi a venit plutonierul Bărnuţiu şi am fost scoasă din cătuşe. [...]

Apoi, am fost dusă la Târgşor. Acolo am stat într-o cameră numai cu criminale, care se tăiau cu lamă şi gardienii le ziseseră să mă bată. Nu am dat nicio replică atunci. A doua zi am cunoscut o doamnă căpitan, care fusese colegă de facultate cu mine în ’79-’80. M-a recunoscut şi i-am povestit tot ce mi se întâmplase. Imediat m-a mutat din camera aceea şi m-a pus şefă de cameră. După două zile am cerut să vorbesc cu comandantul la apelul de dimineaţă şi m-au dezbrăcat, m-au dus afară şi m-au bătut doi ofiţeri... subofiţeri: plutonierul ajutant Drăghici şi Dragomir. [...]

Apoi, am fost luată şi dusă în cameră unde de obicei te pregătesc pentru eliberare. Mi-au pus cătuşe şi m-au bătut din nou până mi-au rupt coastele. Asta m-a făcut să mă adresez celor de la Drepturile Omului. M-au băgat la izolare timp de zece zile.  Comandantul a venit şi am încercat să îi explic ce vreau să fac. Ea a râs şi mi-a mai dat zece zile de izolare. [...]

Am primit multe scrisori din America, Olanda, Norvegia, Thailanda, Coreea de Sud, Iugoslavia şi Londra care cereau să fiu eliberată.[...]

Probabil a început să le fie frică şi au început să se poarte frumos. Au văzut că oamenii din străinătate se interesează de mine şi au început să se teamă. Vreau să le mulţumesc de la Amnesty că m-au ajutat să scap. M-au ajutat să arăt câtă nedreptate e în România în privinţa homosexualilor. Nu ai dreptul să te exprimi liber, Poliţia abuzează. Dacă nu ai o mamă sau un tată care să te protejeze, eşti aruncat în închisoare şi uitat acolo. [...]”

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.