Fake! Incredibil: „Rapidul Primăriei” se proclamă a fi adevăratul Rapid, dar folosește o siglă care doar seamănă cu originalul. Acvila de pe emblemă ține în gheare o panglică goală, care a pierdut pe drum inscripția „Fotbal Club”. Explicația lui Burcă

Academia Rapid, gruparea înființată sub umbrela Primăriei Sectorului 1 și care se proclamă a fi „adevăratul Rapid", folosește pe tipăriturile oficiale o siglă foarte asemănătoare, dar diferită de cea originală. Detaliul este de-a dreptul incredibil și pune proiectul „Rapid pentru Partid" (dar și pe foștii mari jucători ajunși acolo) într-o postură dificilă, mai ales că s-a anunțat public închirierea brandului, acum câteva săptămâni.
Fake! Incredibil: "Rapidul Primăriei" se proclamă a fi adevăratul Rapid, dar folosește o siglă care doar seamănă cu originalul. Acvila de pe emblemă ține în gheare o panglică goală, care a pierdut pe drum inscripția "Fotbal Club". Explicația lui Burcă

Academia Rapid, gruparea înființată sub umbrela Primăriei Sectorului 1 și care se proclamă a fi „adevăratul Rapid”, folosește pe tipăriturile oficiale o siglă foarte asemănătoare, dar diferită de cea originală. Detaliul este de-a dreptul incredibil și pune proiectul „Rapid pentru Partid” (dar și pe foștii mari jucători ajunși acolo) într-o postură dificilă, mai ales că s-a anunțat public închirierea brandului, acum câteva săptămâni.

Pe sigla originală, cea celebră atât printre suporterii rapidiști, cât și printre suporterii rivalelor, scrie sus „Rapid”, iar sub nume o acvilă ține în gheare o panglică inscripționată cu cuvintele „Fotbal Club”.


Stânga: originalul. Dreapta: sigla folosită de Academia Rapid

Pe sigla folosită de Academia Rapid, toate elementele sunt la locul lor, cu mențiunea că acvila ține în gheare o panglică pe care nu scrie nimic!

Jonglerii cu sigla. Pe contul de Facebook este folosit originalul, pe tricouri și bilete – cealaltă emblemă

Atât oficialii noului club, cât și lichidatorul SC FC Rapid SA au declarat că s-a semnat un contract prin care Academia Rapid închiriază lunar, contra sumei de 5.000 de euro plus TVA, marca deținută de societatea intrată în faliment anul trecut. Informația a fost reconfirmată marți de Mihai Florea, lichidatorul SC FC Rapid SA: „Da, contractul a fost semnat încă de atunci când am anunțat prima oară. Marca este închiriată”.


Daniel Pancu prezintă sigla „fake” a Rapidului. FOTO: alexparaschiv.com

Pe de altă parte, oficialii Academiei Rapid jonglează ciudat cu simbolurile adevăratului Rapid. Cu o zi înainte să se anunțe semnarea contractului de închiriere a mărcii de la defuncta SC FC Rapid SA, Daniel Pancu (jucător și director tehnic) a postat pe contul său de Facebook o poză în care apărea îmbrăcat în tricoul Rapidului, cu sigla originală. Pe contul de Facebook al Academiei Rapid, de asemenea, apare tot sigla originală, cea despre care s-a anunțat că a fost închiriată de la clubul falimentar.

Pe abonamentele și biletele puse în vânzare oficial, prin intermediul rețelei Eventim, apare însă cealaltă emblemă, cu acvila care ține în gheare – în varianta Academiei Primăriei – o panglică goală.


Anunțul din rețeaua Eventim. Acvila de pe siglă ține în gheare o panglică goală

Nici pe emblemele de pe tricourile cu care au apărut la antrenamente jucătorii nu mai apare sigla originală, ci tot cea care seamănă, dar este diferită.

ProSport a discutat cu Ovidiu Burcă, managerul Academiei Rapid, care a reconfirmat, de asemenea, că există contractul pentru marca FC Rapid. Iată explicația oficialului de la proiectul Primăriei.

Ovidiu Burcă, manager Academia Rapid: „Asta e sigla pe care am decis s-o folosim. Nu avem un motiv anume. Eu cred că e aceeași, dacă mă întrebi pe mine”


Primarul Dan Tudorache și-a achiziționat abonament la meciurile Academiei Rapid


 

ProSport: Ovidiu, am văzut pozele și sigla pe care o folosiți nu este aceeași cu cea originală a FC Rapid. Din ce motiv?
Ovidiu Burcă, manager Academia Rapid: Din motivul… Că asta e sigla pe care am decis s-o folosim. Nu avem un motiv anume.

Păi, nu ați închiriat-o pe cea originală?
Ba da, am semnat un contract de licență pentru brand și marcă și… O folosim pe asta pe care ai văzut-o tu.

Aha. Am înțeles. Deci este decizia voastră.
(ezită) Da…

Este un pic ciudat.
Adică?

Adică, dacă tot ați închiriat-o pe aceea, de ce o folosiți pe asta, care nu e aceeași?
Nu știu pe care ai văzut-o tu! Sau pe care…

Sigla asta pe care o folosiți. Care este imprimată pe bilete, care este pe pieptul jucătorilor…
Păi, și ce are? Cum nu e? Are vulturul capul invers? Sau cum?

Nu, nu. Lipsește „Fotbal Club” de pe ea. Este o panglică goală în ghearele acvilei.
Păi lipsește „Fotbal Club” pentru că nu suntem Fotbal Club, deocamdată. O să fim Fotbal Club când o să o achiziționăm. Deocamdată, suntem Academia Rapid și o folosim… Adică, nu cred că, dacă despre asta e vorba… Noi suntem Academia Rapid, o să devenim FC Rapid când o să achiziționăm definitiv și, de la anul, probabil, o să apară și Fotbal Club pe panglica aia. Dar, deocamdată, am zis că să nu naștem fel și fel de controverse și discuții. Eu cred că e aceeași, dacă mă întrebi pe mine.


Stânga: originalele. Dreapta: copiile. Conducătorii Academiei Rapid consideră că diferențele dintre între sigla originală a Rapidului și cea folosită de ei sunt prea mici pentru a conta. Așa ar spune și chinezii care piratează branduri celebre
 

 

 

 

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro