EXCLUSIV | 56.000.000 de lei de la bugetul public pentru CSM Bucureşti în primele 9 luni din 2018. Clubul Primăriei a consumat peste 400.000.000 de lei de la înfiinţare şi până acum. Graficul unor cheltuieli faraonice şi comparaţia cu grupări din Franţa

26 oct 2018 13343 afişări Special
EXCLUSIV | 56.000.000 de lei de la bugetul public pentru CSM Bucureşti în primele 9 luni din 2018. Clubul Primăriei a consumat peste 400.000.000 de lei de la înfiinţare şi până acum. Graficul unor cheltuieli faraonice şi comparaţia cu grupări din Franţa Perla coroanei pentru CSM Bucureşti este echipa de handbal feminin, care obţine performanţe foarte bune an de an. Nu salariile fetelor care obţin victoriile sunt discutabile (calitatea se plăteşte). În schimb, lipsa de apetit a clubului pentru alţi bani decât cei primiţi fără efort de la buget şi cheltuielile uriaşe ale Primăriei ar putea ridica semne de întrebare. FOTO: Mediafax
GALERIE (6 de imagini) VEZI GALERIA

400.446.000 de lei. Atât a cheltuit din 2007 – adică de la înfiinţare – şi până în prezent CSM Bucureşti, gruparea sportivă finanţată de Primăria Capitalei – asta, desigur, dacă nu cumva în scurt timp o nouă rectificare bugetară va suplimenta veniturile pentru club în ultimele luni rămase din 2018.

Din aceşti bani, aproape jumătate (48,4%) au fost cheltuiţi doar în ultimii 3 ani, de la venirea Gabrielei Firea la Primăria Bucureştiului.

Cu două excepţii (2010 şi 2013), bugetul anual al CSM Bucureşti a fost permanent ascendent. Circa 95% din aceşti bani au fost luaţi de la bugetul public – adică din buzunarele bucureştenilor –, pentru că sumele atrase de acest club din surse independente (sponsori, marketing, fonduri europene, vânzări de bilete, transferuri etc) sunt nesemnificative.

ProSport a urmărit odiseea financiară a acestui club public fondat în mandatul lui Adrian Videanu, preluat apoi de Sorin Oprescu şi Gabriela Firea. Gruparea a ajuns, treptat, să consume un buget comparabil cu al celor mai importante formaţii de fotbal din România – deşi NU are secţie de fotbal.

În ultimii 3 ani, CSM Bucureşti a avut buget total de 193,8 milioane de lei, din care 183,9 milioane de lei asiguraţi de la bugetul public

Anul 2018 se anunţă pentru CSM Bucureşti unul record atât în materie de cheltuieli, cât şi în privinţa sumei alocate ca subvenţie din banii publici: dintr-un buget total proiectat de 71,4 milioane de lei, 67 de milioane (93,8%) provin din fondurile Primăriei. Doar 4,4 milioane de lei (circa 6,2% din total) ar urma să fie asiguraţi din surse independente.

Precedentul record în materie de cheltuieli fusese stabilit de CSM Bucureşti chiar anul trecut, în 2017, când dintr-un total de 64,3 milioane de lei cheltuiţi, 62,5 (97,2%) milioane au venit din banii publici.

La rândul său, şi această sumă o depăşise pe cea din 2016, când bugetul CSM Bucureşti fusese de 58,1 milioane de lei, din care 54,3 milioane (93,46%) fuseseră asiguraţi de Primărie.

O socoteală simplă ne arată că, în intervalul 2016-2018, CSM Bucureşti a avut pe mână 193,8 milioane de lei, din care 183,9 milioane de lei (94,8%) au venit de la bugetul oraşului.

Câteva lucruri merită spuse în privinţa acestui club care, până acum, a consumat echivalentul a peste 90 de milioane de euro (bugetele calculate la cursul euro-leu de la începutul fiecărui an. Spre exemplu, în ianuarie 2007 un euro valora 3,356 lei).

Cheltuielile CSM Bucureşti au "decolat" începând cu 2015. Din acel moment, bugetul anual a depăşit clar 10 milioane de euro

- În primul an de funcţionare, 2007, CSM a cheltuit 866.000 de lei fără a avea măcar un singur sportiv legitimat.

- Până în 2012 inclusiv, adică în primii 6 ani de viaţă, clubul finanţat din banii bucureştenilor n-a avut legitimat nici măcar un singur junior sau copil. Toţi banii s-au dus către aproximativ 200 de seniori, în doar câteva sporturi (handbal şi volei până în 2010, iar din 2011 s-a înfiinţat şi echipă de baschet), a căror activitate a consumat aproape 97 de milioane de lei.

- Copiii şi juniorii au început să apară la CSM Bucureşti, brusc, în cantităţi industriale, în 2013. A fost momentul unui scandal gigantic, pentru că multe cluburi şi antrenori de handbal au reclamat că le-au fost pur şi simplu racolate echipe întregi şi mutate la CSM. În felul acesta, clubul municipalităţii n-a sporit efectiv numărul de copii din Bucureşti atraşi către sport, ci a luat unii deja căutaţi, găsiţi şi instruiţi de alte instituţii. Şefii clubului municipalităţii au putut raporta îndeplinirea planului şi rezultate spectaculoase în muncă, dar cu preţul destabilizării altor cluburi mai mici, private sau de stat, care n-aveau forţa să se bată cu acest gigant bugetar al cărui buget anual se apropia deja vertiginos de 10 milioane de euro.

- Din 2014, cheltuielile anuale ale CSM Bucureşti au căpătat proporţii cu adevărat consistente. Explozia nu a avut la bază, aşa cum s-ar putea crede, maturizarea unei echipe manageriale care a început să atragă sponsori puternici şi să găsească surse independente de venit, ci pur şi simplu pomparea a tot mai mulţi bani din bugetul Bucureştiului în clubul Primăriei.

- Începând cu mandatul Gabrielei Firea, nu a trecut an fără ca suma alocată către CSM Bucureşti să nu depăşească recordurile anterioare. Anul acesta e vorba de aproximativ 14,4 milioane de euro viraţi de la buget, după ce anul trecut s-au dat 13,8 milioane, iar în 2016 – 12 milioane.

În acest moment, CSM Bucureşti are 14 discipline: atletism, baschet, caiac-canoe, dans sportiv, handbal, judo, moto, nataţie, rugby, şah, scrabble şi go, tenis, volei, iahting.

Evoluţia subvenţiilor de la bugetul Bucureştiului pentru CSM în primele 9 luni ale fiecăruia din ultimii 3 ani

Începând cu 2016, pe site-ul CSM Bucureşti nu s-au mai făcut publice informaţii precum numărul exact de sportivi legitimaţi, câţi seniori, câţi juniori, câţi copii şi ce sumă pe cap de sportiv s-a cheltuit. Nici la Ministerul Finanţelor nu sunt disponibile date privind activitatea financiară a clubului Primăriei.

Pentru a obţine o evaluare realistă a situaţiei, alăturăm cazul primelor două cluburi de handbal feminin din Franţa – cu care CSM Bucureşti se şi bate în Liga Campionilor: Metz Handball şi Brest Bretagne (mai curând apărută în peisaj).

Prima observaţie care se impune este structura total diferită a finanţelor pentru cluburile din cele două ţări.

Despre gruparea din România am vorbit deja: în sezonul trecut, 2017-2018, CSM Bucureşti şi-a asigurat 97,2% din venituri din banii publici, mai precis de la Primărie. Procentajul e fără comentarii.

În cazul românilor, e drept că banii nu vizează doar la secţia de handbal şi sunt alocaţi pentru tot clubul, însă această comparaţie nu vizează o disciplină sau alta, ci două mentalităţi şi moduri de a gândi sportul total diferite.

Francezii, deşi au, la rândul lor, posibilitatea să „tragă“ bani „de la stat“, preferă o altă formulă de finanţare.

Brest Bretagne a avut în sezonul trecut un buget de 3,9 milioane de euro, din care 3 milioane de euro (76,9%) au provenit de la parteneri privaţi (sponsori), 600.000 (15,4%) din vânzările de bilete şi numai 300.000 (7,7%) din subvenţii publice (bani de la bugetul comunităţii locale).

Salariul mediu al jucătoarelor profesioniste de la Brest a fost de 3.000 de euro pe lună. 17 jucătoare au fost în această postură la clubul respectiv în 2017-2018.


CSM Bucureşti nu a făcut niciodată public fondul de salarii al jucătoarelor de handbal de la prima echipă, deşi banii provin din buzunarele locuitorilor Capitalei. Jurnaliştii ProSport au fost nevoiţi să apeleze la sursele din interiorul clubului pentru a afla că:

- 8.000-10.000 de euro este salariul mediu lunar al jucătoarelor profesioniste de la echipa de handbal a CSM Bucureşti


Metz Handball a avut un buget de 2,5 milioane de euro, din care 1 milion (40%) provin din subvenţii publice, 750.000 de la parteneri privaţi (30%) şi 750.000 (30%) din vânzări de bilete.

Salariul mediu al celor 11 jucătoare profesioniste de la Metz a fost de 2.500 de euro pe lună.

Anul trecut, bugetul total al celor 12 cluburi de handbal din prima ligă franceză feminină, în care au activat 145 de jucătoare profesioniste, a fost de 20 de milioane de euro.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.