De râsul curcilor. Andru Nenciu scrie despre rușinea din sportul românesc

Avem insule de prosperitate în sportul românesc. Asta am văzut în ultimele două săptămâni. Oamenii lui Pîrcălabu de la lupte au luat chinta de medalii la Europene, fetele de la tenis de masă au strigat din nou „Șio!”, pe limba asiaticelor. Sub privirile Cristinei Pîrv și ale marelui Bogdan Olteanu, Alba Blaj, cu o curiozitate căreia nu i-a găsit leac, a găsit drumul spre finala Ligii Campionilor la volei.

Da, Blajul nu și-a dat degetele peste cap în fața tunurilor cu bani made in Turkey care investesc tot ce prind în sport. Și Craiova a impresionat pe semicercul feminin! Cu Alice Elisei care acum 25 de ani își julea genunchii pe bitumul gri al LPS-ului din Focșani. Cu Dumitru Berbece care avea știința și inteligența de a strecura și o minge medicinală, din unghi mort, printre picioarele marilor portari ai lumii. Și cu celelalte fete minunate care au știut să iasă afară, să celebreze și cu fanii cărora le-ar fi plăcut să trăiască și ei, din interior frumusețea câștigării Cupei EHF. Și CSM București și-a jucat cartea cu demnitate la Budapesta. Nu avea cum să emită pretenții la trofeu. Gyor și Vardar îi sunt net superioare azi. Ne întrebăm de ce organizează Budapesta Final Four-ul Ligii Campionilor și echipele gazdă pleacă din start cu avantaj de la fluiere?

Am pierdut competiții mari pe care am fi vrut să le organizăm și nu am putut. Cel mai bun exemplu e Mondialul de handbal pe care Gațu ar fi vrut să-l organizeze în 2009, la București. De ce? Simplu. Pentru că nu avem o sală decentă. O sală care să arate că sportul e iubit în România.

Ultimele 14 zile au venit cu performanțe pe mai multe terenuri. Dar în ultimii 4 ani nu s-a pus nici măcar un panou cu „Aici va fi noua Polivalentă din București”. Vrsac, orașul din Serbia cu o populație de 35.000 de locuitori, beneficiază de o sală cu peste 4,500 de locuri, în timp ce Ljubljana, capitala țării cu o populație similară cu cea a Bucureștiului – 2.000.000 de oameni – dispune de două săli uriașe care se pot transforma în gazde pentru concerte, expoziții sau petreceri. Punctează la sport și impresie artistică și Novi Sad: 8.000 de inimi pot pulsa sub același acoperiș, într-o arenă care poate fi extinsă în funcție de scopul evenimentului.

Dacă CSM București, campioana României, joacă pe unde apucă, marea ei rivală se poate lăuda și cu timpul în care a fost finalizată Audi Arena: mai puțin de 11 luni. Compusă din 5.500 de scaune, arena a fost inaugurată pe 19 noiembrie 2014, a costat 5 miliarde de forinți puși la dispoziție de Guvernul Ungariei.

La proiecte frumoase – sau vorbe goale – am fost și noi campioni. În 2014, secretarul Federației Europene de Handbal, Michael Wiederer, era invitat de Sorin Oprescu și Alexandru Dedu să pună piatra de temelie la construcția noii Săli Polivalente din București. Știrea seacă prezentată de canalele de sport era construită pe doi piloni: proiectul cu 12.000 de locuri și linia de finiș: mai 2016! Da, mai 2016! Între timp…

Licitația pentru proiectare și execuție pe terenul de la Turnul de parașutiști, din Complexul „Lia Manoliu”, a fost anulată! În 2014, valoarea lucrărilor se ridica la 65 milioane de euro, iar fostul primar, Sorin Oprescu, susținea că startul ar fi urmat să se dea la începutul lui 2015. Comisia de licitație a declarat câștigătoare oferta depusă de Astaldi SPA – Euro Construct Trading 98 în valoare de 65 milioane de euro pentru 40.000 mp de sală. Inițial, licitația fusese câștigată de compania Strabag Aecom Ingineria Comnord, care avansase o propunere de 55 milioane de euro pentru o suprafață de 37.941 mp, dar firma a fost descalificată. Consorțiul perdant a făcut contestație, iar CNSC (Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor) a decis reanalizarea ofertelor. A fost scânteia care a aprins focul unor controverse birocratice din care de pierdut are doar sportul.

La vremuri noi, oameni noi. Și noi promisiuni. Gabriela Firea a spus luna trecută că o nouă sală polivalentă cu o capacitate estimată de 15.000 de locuri va fi edificată pe Bulevardul Basarabia, pe o surprafață de 43.000 mp, lângă Arena Națională. Patru ani au trecut de la anunțul lui Oprescu. Și va mai trece mult timp până când reprezentanți ai tututor disciplinelor se vor simți respectați, iar șefii de federații vor avea de ce să se bată cu pumnii în piept pentru a le lua fața altor capitale în lupta pentru organizarea unor competiții.

„Avem nevoie de săli polivalente ca de aer. O să ne fie foarte greu și s-au scos din programul de guvernare pentru că prioritar în momentul de față este Campionatul European 2020. Trebuie să facem patru stadioane, să le modernizăm sau să le reabilităm. Nu mai avem timpul necesar. Uitați-vă că toate competițiile le ducem la Cluj. Avem nevoie de o sală polivalentă la București. Avem nevoie de o sală polivalentă în centrul țării”

Marius Dunca, fost ministru al MTS. Declarație acordată în iunie 2017

Până atunci, toate drumurile duc la Cluj-Napoca, unicul oraș care a demonstrat că are cu ce. Dar care are și oameni interesați de a pune orașul lor pe harta punctelor de atracție din sportul mondial. Municipalitatea plătește pentru a aduce evenimente precum partidele de Fed Cup sau Cupa Davis.

Exponenți ai sporturilor de echipă sau băieți din sporturile individuale care pornesc în fiecare zi ca niște automate spre antrenamente, cu un suc carbogazos în rucsac și cu o merdenea între degete, s-au ars de mai multe ori ca pompierii crezând în promisiunile celor din Guvern, MTS sau Primărie. Antrenori plătiți cu doi lei au strâns cureaua pentru că știau că trebuie să hrănească mai multe guri până când au plecat afară, toate temerile s-au risipit și au câștigat un ban pe măsura valorii lor.

Până când Bucureștiul se va putea lăuda cu un complex primitor pentru toate sporturile, modern și funcțional, antrenorii ne vor pleca, sportivii se vor lăsa la vârste fragede, iar alții vor alege, poate, să îmbrace tricoul unei alte țări. Guvernul sau Primăria încă nu înțeleg că o sală polivalentă, construită oriunde, poate relansa sportul de echipă. Și nu numai.