Galina Astafei (45 de ani) este una dintre cele mai bune spotive la proba de săritura în înălțime. Românca și-a început cariera în țară, dar moartea fratelui său în timpul Revoluției din 1989 a împins-o pe aceasta să se mute în Germania, pentru care a și concurat ulterior. Departe de locul în care Petre Astafei (23 ani) era împușcat, Galina și-a schimbat numele și a devenit campioană mondială, trecându-și numele în elita sportivilor care au reușit să sară peste 2 metri: „Nu vor fi niciodată găsiți vinovații. A trebuit să plec, nu mai puteam să stau în România”, povestește acum Alina Astafei. E mândria germanilor, nu a românilor.
Revoluția din 1989 reprezintă, pentru majoritatea dintre cei care erau prea mici pentru a înțelege evenimentele din cadrul ei, sute de pagini de istorie românească. Pe durata ei, au murit 1.104 persoane și s-au înregistrat 3.321 de răniți. Pe 22 decembrie, la ora la care Ceaușescu și soția acestuia, Elena, au fugit, erau înregistrați 126 de morți și 1.107 răniți. Acestea sunt datele pe care le înveți pe băncile școlii, unele care îți provoacă un gol în stomac dacă printre victime s-a numărat o persoană apropiată familiei. Poveștile celor care între 16 și 25 decembrie au ieșit în stradă pentru a-și câștiga libertatea continuă să surprindă și să emoționeze chiar și după mai bine de două decenii: „La orice mișcare suspectă, de exemplu deschiderea unei ferestre sau mișcarea unei perdele, se trăgea haotic cu muniție de război, argumentându-se că teroriștii roiesc și atacă peste tot”, este mărturia de atunci a unui român care la numai 18 ani își dorea un viitor în care conceptul de „libertate” să nu fie doar un cuvânt rostit când și când de către cei care vedeau în democrație o șansă de mai bine. Pentru ei, pentru familie, pentru cei din jur.
INFO În noapte de 22 spre 23 decembrie 1989, Jean-Louis Calderon, jurnalist francez de la postul de televiziune Canal 5, a fost călcat de șenilele unui tanc în Piața Palatului. Trimis de către Canal 5 pentru a transmite în direct relatări despre revoluția de la București, jurnalistul francez s-a adăpostit, împreună cu alții, în spatele unui tanc, din cauza schimburilor dese de focuri. Apariția unei mașini a fost asociată cu un pericol de către cei din armată, care au început să tragă în ea sub pretextul că este plină cu „teroriști”. Autovehiculul a intrat brusc în tanc, iar acesta, cu spatele, a trecut cu șenilele peste cei care se adăposteau de gloanțe. Printre victime s-a numărat și Calderon (31 de ani). În memoria sa, o stradă din București și un liceu din Timișoara îi poartă numele.
Cei doi copii ai familiei Astafei, Petre și Galina, au fost îndreptați de către părinți spre sport. În preajma Revoluției, Petre nu împlinise încă 23 de ani. Era căsătorit de două luni și aștepta convocarea la echipa națională de rugby
Petre Astafei avea aproape 23 de ani în anul Revoluției. Evolua ca aripă la echipa de rugby a echipei Rapid Metrorex și urma să facă pasul spre națională, fiind considerat unul dintre cei mai buni sportivi români. Scrisese primele pagini dintr-o carte a vieții care părea a fi una de succes. În București, oamenii nu păreau să mai țină cont de frigul din decembrie. Făceau semnul victoriei și strigau pentru libertate. Curiozitatea l-a îndemnat pe sportiv să ignore sfatul tatălui său: „Nu mai hoinări prin oraș”, au fost ultimele cuvinte pe care figura paternă i le-a adresat copilului său. Petre a ajuns în Piața Revoluției pe 22 decembrie, iar acolo un glonț i-a străpuns umărul, ficatul și plămânul și i-a distrus un rinichi: „Era un băiat liniștit, cuminte. S-a dus cu un coleg să ia primul ziar liber. Marius, un vecin, a vrut un exemplar, iar Petre a plecat cu el. S-a tras în ei de sus”, povestește Iolanda Balaș, fosta campioană olimpică și apropiată a familiei Astafei, secvențele tragediei. „M-a nimerit”, au fost cuvintele pe care fiul cel mare al familiei Astafei le-a spus înainte să cadă la pământ, răpus de un lunetist. A fost internat la spitalul Colțea, acolo unde erau transportate majoritatea victimelor Revoluției. Două operații mai târziu și tot atâtea zile, Petre murea. Făcuse o infecție de la resturile glonțului și avea dureri cumplite. A discutat lucid până în ultima clipă, iar ultimul cuvinte i le-a adresat mamei, Caterinei Astafei: „Îmi pare rău că te-am supărat”.
S-a murit pentru un ideal în 1989. Durerea te macină, te macină. De asta am plecat. Dacă se repetau lucrurile? Dacă erau și copiii mei împușcați, la fel ca Petre? Alina Astafei, campioană mondială la săritura în înălțime
Trecerea de la Galina Astafei la Alina Astafei. De la România la Germania
Galina Astafei era în cantonament la Băile Felix când în marile orașe din țară se declanșase Revoluția. Se pregătea pentru a deveni cea mai bună atletă a României, iar performanțele din trecut îi ofereau tocmai impulsul de care are atât de multă nevoie un sportiv aflat la început. Obținuse locul cinci la Jocurile Olimpice de la Seul și câștigase medalia de aur la săritura în înălțime la Campionatul European din 1989. Acolo, la Băile Felix, tocmai își încheiase antrenamentul, când un telefon i-a schimbat viața: „Fratele tău, Petre, a fost împușcat”, a reușit să îi spună mama acesteia. Au izbucnit amândouă în plâns. Galina a părăsit cantonamentul cu destinația București. A ajuns în Capitală în ziua de Crăciun, când era adus acasă sicriul cu trupul fratelui său. Au urmat imagini dramatice și o durere pe care numai cei care și-au condus pe ultimul drum copilul o pot descrie. Nevoită să se maturizeze înainte de vreme, Galina s-a izolat în muncă, iar trei ani mai târziu de la tragicul episod avea să câștige argintul olimpic la Barcelona (2.00 metri). A aruncat de pe podium o privire spre cer și a decis să plece din România, furioasă fiind că vinovații pentru moartea fratelui ei nu fuseseră găsiți. Nu se mai regăsea în societatea românească, astfel că a emigrat în Germania în 1994, țară pentru care a concurat ulterior. Pentru ei, nu mai era Galina. Era Alina. Acolo a cucerit titlul european și cel mondial, intrând în clubul select al sportivelor care au sărit peste 2 metri. Până în prezent, doar 65 de sportive au reușit să depășească această bornă de-a lungul istoriei: „Nu am suportat ideea că fratele meu a murit nevinovat și din acel moment nu am mai suportat să stau în țară. A fost ucis degeaba. Rana nu se va cicatriza vreodată”, spunea Galina în februarie 2006, în una dintre scurtele ei vacanțe în țară. Alina, nu Galina.
„A așteptat trei ani să se rezolve cazul. Sportul era în declin, sufletește nu-și găsea locul, așa că a vrut să se lase de sport. Atunci mi-am spus că am pierdut un copil, nu vreau să-l pierd și pe celălalt. Luase medalia de argint la Olimpiada de la Barcelona, așa că își făcuse datoria față de țară. La școală a învățat germana și se potrivea stilului nemțesc, fiind disciplinată, interiorizată, ordonată. Plecarea în Germania a ajutat-o să țină capul deasupra apei”, își amintește Caterina Astafei, mamă acum a un singur copil.
Alina Astafei a făcut performanță pentru Germania, țară în care a decis să plece, furioasă fiind că cei responsabili de moartea fratelui ei mai mare nu sunt pedepsiți
Aur la Campionatul Mondial pentru germanca Alina Astafei
A renunțat la tot și a decis să pună punct. Să plece cât mai departe, în speranța că astfel îi va fi alinată suferința. Zi de zi privea în ochii părinților și vedea doar durere: „Germania este casa mea acum. Vin o singură dată pe an în țară, în vizită. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit. Îmi iubesc țara și sunt mândră că sunt româncă. Dar nu îi iubesc pe cei responsabili de crimele petrecute în timpul Revoluției. Sunt dezamăgită!”. La Jocurile Olimpice de la Barcelona, încă reprezenta România. A obținut locul secund, sărind doi metri, cu doar doi centimetri mai puțin decât Heike Henkel, cea care avea să-și adjudece titlul olimpic. Pe 11 martie 1995, tot la Barcelona, de data aceasta la Campionatul Mondial, sportiva urca pe primul loc. Ironic, Alina o învingea, tot la o diferență de doi centimetri, pe Heike Henkel, atunci conațională a ei. Își stabilea la Berlin propriul record personal, de 2.04 metri și urma să mai câștige un argint mondial și două bronzuri continentale până la retragerea din 2004, una cauzată de accidentările care o scoteau, când și când, din circuit. Toate au fost trecute în dreptul Germaniei, țară în care Alina Astafei și-a întemeiat familia, acum compusă din patru copii. Ei sunt cei care ascultă, din când în când, povești despre unchiul pe care nu îl vor cunoaște niciodată și despre o țară de care se simt atașați doar prin prisma bunicilor, cei care și după 15 ani, la fiecare final de an, își plâng durerea ca prima dată. Pentru Alina și pentru ei, Revoluția din 1989 a însemnat un început. Unul care sfâșie de fiecare dată și care a deprivat România de un sportiv care a reușit să facă performanță în altă parte, sub un alt nume, privind de fiecare dată spre cer și căutând răspunsuri pe care nu le va afla niciodată.
Au trecut peste 20 de ani de atunci, dar eu aș prefera să trăiesc în sărăcie, dar să-mi trăiască băiatul. Așteptam Crăciunul, era mai puțin bogat, dar eram o familie unită. Nu există zi să nu ne aducem aminte ce s-a întâmplat. Caterina Astafei
Tatăl lui nu vrea să discute despre Petre, m-a rugat să nu discutăm nici măcar între noi. Pentru mine, acea zi nenorocită a fost ieri. Timpul trece, dar durerea este tot mai mare pentru mine. Caterina Astafei
Aș vrea să știu cine a tras în copilul meu. Vreau să mă uit în ochii lui, să-mi vadă și el durerea. A fost o Revoluție în care am avut doar eroi, nu și inculpați. Ce mă doare este faptul că am rămas tot mincinoși, de parcă sângele vărsat atunci nu ar fi fost destul. Caterina Astafei
În prezent, retrasă din activitatea de sportiv, Alina Astafei este profesoară de educație fizică și sport în Germania. Are patru copii, pe care îi aduce anual în România pentru a petrece timp alături de părinții ei
Știai că avem o pagină de Facebook în care discutăm doar subiectele speciale?
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER