Aer pentru Burleanu. Tribunalul și-a declinat competența în procesul privind modificările de regulament prin care șeful FRF i-a eliminat pe Lupescu, Chivu și Marica dintre contracandidații la alegeri. După 3 luni de așteptare, cauza se mută la Judecătorie

Redactor:
Matei Udrea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Într-un moment greu, când rezultatele catastrofale ale echipelor naționale se conjugă cu prestația publică a șefilor FRF și cu degringolada din tot fotbalul intern, Răzvan Burleanu, președintele federației, primește o nesperată gură de oxigen. Tribunalul București și-a declinat vineri competența în plângerea depusă de Viorel Ștefan Crăciunescu, persoană care a considerat că Adunarea Generală a FRF a procedat abuziv și ilegal validând, pe 27 mai, modificările propuse de Burleanu la criteriile de candidatură la șefia federației.

Astă-primăvară, într-un mod de-a dreptul bizar, fără a fi măcar pomenite de actualul președinte al FRF, mai multe schimbări în regulamentele federației au fost votate de membrii Adunării Generale. Au fost introduse în Statutul FRF mai multe paragrafe noi. Cel mai important a fost cel de la litera h) a Articolului 50, privind „Alegerea și mandatul Președintelui FRF”, conform căruia cei care vor să candideze la funcția de președinte „trebuie să fi îndeplinit un rol activ în cadrul fotbalului românesc (FRF/LPF/AJF/AMFB sau structuri sportive) pentru cel puțin 2 ani în ultimii 5 ani anteriori datei la care este propus ca și candidat”.

Acțiunea lui Ștefan Crăciunescu – mai la toamnă. Contestația făcută de Prunea și Pompiliu Popescu nici măcar nu se știe când se judecă

ProSport a semnalat, la vremea respectivă, încă dinaintea Adunării Generale ceea ce pregăteau Burleanu și oamenii săi, vizați fiind, în mod evident, Ionuț Lupescu, Cristi Chivu și Ciprian Marica, de care sursele noastre spuneau că actualul șef al FRF se teme în mod special.

Modificările au fost strecurate în mapele primite de participanții la Adunarea Generală, dar nu au fost și enunțate de Burleanu în plen. Acesta a întrebat doar cine este de acord cu modificările propuse, iar cei 205 de electori au ridicat mâna în majoritate covârșitoare (au fost doar 10 voturi contra).

După ședință, întrebat de reporter dacă aceste modificări au fost gândite special pentru a-l elimina pe Lupescu din cursă, Burleanu a răspuns zâmbind: „Nu știu exact care este situația domnului Lupescu”. Conducerea federației a interpretat, de fapt, în mod original niște prevederi FIFA și UEFA, pentru că a restrâns accesul candidaților la aria fotbalului românesc. Un președinte de Asociație Județeană sau un președinte al unui club sătesc pot candida, dar Ionuț Lupescu, director la UEFA, sau Octavian Bivolaru, membru în Comisia de Disciplină a FIFA, nu îndeplinesc noile criterii. Nici foștii internaționali care n-au intrat în fotbalul intern nu se încadrează la regulamentele lui Burleanu. Înainte să se lase de fotbal, anul trecut, Marica a apucat să joace doar șase luni la FC FCSB, în restul timpului activând la echipe din străinătate. Chivu, despre care se zvonea că ar putea fi convins să candideze, nu mai corespunde nici el.

Singurul care a reacționat prompt la această schimbare de regulamente a fost Ștefan Viorel Crăciunescu, un tânăr necunoscut, care plănuia să-și încerce norocul la anul și să candideze la șefia FRF. Ștefan Crăciunescu a contestat imediat, pe 31 mai, schimbările votate de Adunarea Generală la Tribunalul București, moment relatat de ProSport aici. A primit termen peste trei luni și o săptămână, pe 8 septembrie, când instanța a decis să-și decline competența, la cererea avocaților FRF. „Admite excepția necompetenței materiale. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Fără cale de atac”, sună rezoluția Tribunalului.

Prin această sentință, șansele de a fi anulate în justiție modificările de regulament inițiate de Burleanu înaintea alegerilor pentru președinția FRF, programate la primăvară, devin aproape zero. Urmează alte luni de așteptare până când cauza va fi pusă pe rolul unei instanțe de la Judecătoria Sectorului 2. Avocații lui Burleanu vor putea tărăgăna destul de mult, cu diverse arme procedurale, emiterea unei prime sentințe. Apoi urmează calea de atac la instanța superioară, unde de asemenea se va aștepta câteva luni până la prima înfățișare. Cu puțin noroc, reclamantul ar putea ajunge la un verdic definitiv, probabil, la sfârșitul anului viitor, adică mult prea târziu pentru a mai schimba ceva.

O altă acțiune, vizând anularea acelorași măsuri votate în Adunarea Generală a FRF din 27 mai, a fost introdusă pe 26 iunie, tot la Tribunalul București, de fostul doctor al naționalei, Pompiliu Popescu, și Florin Prunea. Spre deosebire de Ștefan Crăciunescu, care s-a adresat Secției a V-a Civilă, Popescu și Prunea au făcut plângerea la Secția a II-a, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Această acțiune n-a primit, nici la această oră, o dată pentru primul termen de judecată. 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele