Shakira are parte numai de probleme! După ce a părăsit definitiv Spania, fosta iubită a lui Pique își caută o nouă casă în Miami! Suma exorbitantă pe care e dispusă să o plătească pentru o altă locuință luxoasă

La începutul lunii aprilie, Shakira a părăsit definitiv Spania și s-a mutat la Miami, alături de cei doi copii ai săi, Milan (10 ani) și Sasha (8 ani). Solista columbiană a decis să înceapă o viață nouă după despărțirea cu scandal de Gerard Pique. Din nefericire, toate planurile i-au fost date peste cap!

Shakira, nevoită să-și caute o altă casă în Miami

După separarea de fostul fotbalist Gerard Pique, Shakira (46 de ani) a plecat din Spania și s-a mutat în Miami, acolo unde deține o vilă impresionantă în valoare de 15 milioane de dolari.

Din nefericire, mutarea a fost una cu peripeții pentru Shakira. Și asta pentru că locuința luxoasă era invadată de termite, scriu jurnaliștii de la Marca. Acum, artista columbiană este nevoită să-și găsească urgent o altă proprietate, pentru care este dispusă să plătească sume impresionante, notează sport.es. 

Publicația The Sun a scos la iveală faptul că Shakira ar fi dispusă să plătească și 50 de milioane de dolari pentru a obține un conac cu spațiu suficient, pentru ea și băieții săi, Sasha și Milan. În plus, solista columbiană are de gând să-și aducă și tatăl să locuiască cu ea, ținând cont că bărbatul se confruntă cu probleme de sănătate.

Ea este nevoită să-și mute și cele zece mașini pe care le deține, inclusiv un Mercedes S-Class, un Audi A7 și o Tesla printre altele.

Gerard Pique nu regretă despărțirea de solista columbiană

În ultimele luni, Shakira a lansat mai multe piese prin care îl ataca pe tatăl copiilor săi, însă cea mai dură melodie a fost Bzrp Music Sessions, Vol. 53, acolo unde solista columbiană l-a atacat fără rețineri pe Pique și noua lui iubită, Clara Chia.

Într-un live stream pe Twitter, fostul fotbalist a abordat deschis conflictul dintre el și Shakira, recunoscând că a fost afectat din toate punctele de vedere.

„Acum ne focusăm să începem conflictul ăsta, apoi următorul, nu vreau să întru în subiect pentru că e ceva personal, însă ideea de a porni conflicte, care e cumva bine, e la modă cu scandalul și toate cele, dar nu ne gândim la consecințele pe care le pot avea la nivel mental asupra oamenilor pe care îi ataci.

Dă foarte bine și funcționează pentru o persoană și e incredibil, dar nu ne gândim la persoana de la celălalt capăt. Ce ar trebui să se întâmple? Să se sinucidă cineva pentru a gândi că am întrecut măsura? Oameni, frate… sunt extrem de dezamăgit de societate”, a declarat Gerard Pique, notează as.com. 

Publicat: 26 04. 2023, 22:12