Sală de 1.000.000 de euro după stadion de 1.000.000 într-o comună de 3.100 de locuitori din județul Hunedoara!

Sală de 1.000.000 de euro după stadion de 1.000.000 într-o comună de 3.100 de locuitori din județul Hunedoara!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Și în România se poate, sunt bani, s-au construit săli și stadioane moderne. Important e ca autoritățile locale să vrea și să fie interesate de dezvoltarea sportului în zona respectivă.

La Sântămăria Orlea, o comună de 3100 de locuitori din județul Hunedoara, lângă orașul Hațeg, s-a construit de curând o sală de sport multifuncțională, care a costat 1,1 milioane de euro.

Primarul Dumitrel Oprean nu se află la prima reușită de acest gen. În 2016, el a reușit să dea în folosință un stadion de 1.000.000 de euro, care arată mai bine ca unele arene pe care joacă echipe din Liga a 2-a, ba chiar din Liga 1 – vezi gazonul execrabil de la Sibiu.

Cum de a fost posibil? Păi mai întâi trebuie să te preocupi, să ai idei, să faci proiectul și să mergi cu jalba-n proțap la Compania Națională de Investiții. Având în spate experiența stadionului, construit tot pe bani de la CNI, Oprean a făcut pași similari pentru sală, iar aceasta a fos gata la începutul lui 2019 și va fi dată în curând în folosință.

„Vrem să atragem tinerii către sport”

„Așteptăm avizul de la CNI și apoi sala va fi deschisă. Vom organiza competiții intercomunale sau interjudețene de volei, handbal, baschet, se poate juca și tenis de masă, futsal. Sala va putea fi închiriată de persoane fizice și de firme. Orele de sport ale școlii și ale grădiniței de la noi se vor desfășura aici, bineînțeles gratuit. Vrem să atragem tinerii din zonă să facă mișcare, vrem să avem o populație sănătoasă, asta e cel mai important, iar sănătatea se poate întreține prin mișcare, prin sport.”, își expune planurile primarul cu idei.

Sala va putea fi folosită de întreaga comunitate a Țării Hațegului, de locuitorii comunelor din apropierea Săntămăriei Orlea și ai orașelor din zonă.

Am mai văzut săli construite doar ca să fie construite, așa că l-am întrebat pe Dumitrel Oprean cum a verificat lucrările, ca să nu se pomenească în câteva luni că plouă în sală, că se rupe pardoseala sau că se sufocă oamenii în timpul jocului din cauza lipsei aerisirii și a suprasolicitării aerului condiționat (vezi sala Dinamo). Mi-a spus că a întrebat administratorii mai multor stabilimente de gen ce probleme au întâmpinat după inaugurare și că a încercat să le evite din start.

Sala are o centrală supermodernă pentru încălzire, sistem de climatizare, sală de monitorizare video, 4 vestiare cu dușuri, 180 de locuri pe scaune, sistem de avertizare ISU.

Și apropo de preocupare și de interes, pe stadionul din Sântămăria Orlea se dispută unul dintre cele mai mari turnee de copii și juniori din România, „Țara Hațegului Junior’s Cup”, la care au participat și vor participa (competiția se desfășoară în trei faze) peste 1500 de copii de la 50 de cluburi sau academii de fotbal din România.

 

 

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele