Fotbalistul lui Dinamo, înjunghiat cu sabia, lider al antivacciniştilor: „De ce toată vara nu ați avut pacienți, iar dintr-o dată sunteți epuizați de numărul lor?”

Fotbalistul lui Dinamo, înjunghiat cu sabia, lider al antivacciniştilor: „De ce toată vara nu ați avut pacienți, iar dintr-o dată sunteți epuizați de numărul lor?”
  • Publicat:
  • Actualizat:

În România s-au înregistrat în ultimele 24 de ore 5.655 de cazuri noi de infectare cu Covid. Totuși, Laurențiu Lică, fost fotbalist al lui Dinamo, nu crede că vaccinarea este o soluție: „Oameni civilizați, educați, care nu doresc vaccinarea și luptă împotriva manipulării. Orice om are dreptul să aleagă”. Postarea sa, cu mesajul respectiv, a stârnit discuții contradictorii cu un cadru medical.

Acum în vârstă de 45 de ani, fostul fotbalist a făcut parte la Dinamo dintr-o generație ce a obținut trofee pe bandă rulantă, una în care evoluau Cătălin Hîldan sau Florentin Petre. În 1997 s-a petrecut un episod șocant: Laurențiu Lică a fost înjungiat cu sabia. Lama a trecut milimetric pe lângă inimă.

Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat că în ultimele 24 de ore s-au administrat 11.013 doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson.

Fotbalistul lui Dinamo, înjunghiat cu sabia, lider al antivacciniştilor: „De ce toată vara nu ați avut pacienți, iar dintr-o dată sunteți epuizați de numărul mare al lor?”

De la debutul campaniei de vaccinare există 17.152 de reacţii adverse!

Grupul de Comunicare Strategică a făcut duminică un anunț îngrijorător: la nivel naţional sunt disponibile 1.220 de paturi la terapie intensivă, destinate pacienţilor COVID-19, dar în București nu e niciun loc liber la ATI.

„Oameni civilizați, educați, care nu doresc vaccinarea și luptă împotriva manipulării. Orice om are dreptul să aleagă” e postarea lui Lică, ce însoțea un clip din timpul unui protest anti-vaccin Covid-19.

Dialog Lică Laurențiu – cadru medical legat de vaccinarea Covid-19

Sunt redate exact mesajele celor doi, așa cum apar ele pe pagina de facebook a lui Lică Laurențiu

Cadru medical: „Nu te cunosc și sunt de acord cu libertatea de exprimare și dreptul la alegere! Vreau să-ți spun că și noi am obosit…efectiv nu mai putem.Spitalele sunt Full,nu mai este niciun loc.Daca ai curajul te invit intr-o sectie ATI dar sunt sigura că nu ai curajul…O să vezi ce v-a fi de vineri”

Lică Laurențiu: „De ce toata vara nu ati avut pacienti, iar dintr o data sunteti epuizati de nr mare al pacientilor? Iar referitor la vaccin asa cum am spus fiecare om are dreptul sa aleaga, nu sa l obligi prin metode mizerabile”

Lică Laurențiu: „Metodele lui Arafat (Marioneta) celor de sus”

Lica Laurentiu: „Intreabarea mea catre dv si va rog sa mi raspundeti sincer. Cati vaccinati aveti la ATI???”

Cadru medical: „La ATI….este târziu! Niciunul”.

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele