Cu ce se ocupă, de fapt, iubita lui Mario Mutu: „Am văzut-o creață, mai focoasă”

Mario Mutu, fiul celebrului Adrian Mutu, se află în centrul atenției, după ce s-a cuplat cu Mara Georgescu, o cântăreaţă la început de drum. Mai mult de atât, cei doi tineri au ajuns să fie criticați în mediul online, după ce Mara şi-a deschis cont pe celebra platformă pentru adulți OnlyFans.

Cu ce se ocupă, de fapt, iubita lui Mario Mutu: ”Am văzut-o creață, mai focoasă”

Mario Mutu (21 de ani), băiatul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, se iubește de câteva luni bune cu Mara, o tânără care i-a sucit mințile. Pe rețelele de socializare, aceștia s-au fotografiat în ipostaze incendiare, însă reacțiile nu au fost cele așteptate.

De curând s-a aflat că Mara și-a deschis cont pe OnlyFans, iar Mario Mutu a decis să îşi promoveze iubita. Mara Georgescu este cunoscută publicului larg de pe Tik-Tok, iar acum își câștigă existența din abonamentele de pe platforma online. Pentru a o putea vedea pe iubita lui Mario în ipostaze indecente, internauții trebuie să plătească un abonament lunar de 5 dolari.

„Normal că o susțin, dar de asta zic, cine vrea să afle de fapt ce postează, să se aboneze, că nu e ceea ce pare. Anumită lume crede probabil că sunt eu dezbrăcat, însă, dacă vor să afle dacă da sau nu, să se aboneze acolo. Eu nici nu zic că apar, nici că nu, cine vrea să vadă să se înscrie. Eu locuiesc cu iubita mea, stă pe la mine”, a declarat Mario Mutu, citat de ziare.com.

Cum s-au cunoscut cei doi 

„Este și o poveste anterioară. Noi nu ne cunoșteam. Aveam prieteni comuni. El mi-a dat follow pe Insta, nu i-am dat înapoi. M-a scos. După, i-am dat eu. Nu mi-a dat înapoi. L-am scos. S-a întâmplat asta de nu știu câte ori. La un moment dat ne-am dat amândoi și mi-a răspuns la story. A fost totul, toată relația foarte spontană.

Da, la modul că nu te aștepți. De la Dumnezeu. Dacă Universul ne vrea împreună… Avem mai multe opțiuni, dar stăm împreună.Par lucrurile grăbite în fața altora, dar la noi sunt naturale. Poate din afară spun că suntem de două luni împreună și deja ne-am mutat, dar așa s-au întâmplat lucrurile”, povestea Mara Georgescu despre începuturile poveștii lor de iubire.

Cei doi îndrăgostiți locuiesc deja împreună, iar fiul lui Adrian Mutu mărturisește că are planuri mari cu partenera lui de viață.

„Avem mai multe opțiuni, dar stăm împreună. Par lucrurile grăbite în fața altora, dar la noi sunt naturale. Poate din afară spun că suntem de două luni împreună și deja ne-am mutat, dar așa s-au întâmplat lucrurile

A fost natural. S-a întâmplat. Suntem bine. Mă înțeleg bine și cu fratele ei, și cu taică-su și cu maică-sa. Locuim unde vrem, sincer. Avem mai multe opțiuni. Nu e grabă. Lăsăm viața să curgă și vedem ce și cum”, declara și Mario Mutu.

Publicat: 19 02. 2023, 23:03