Vrăjeală

Pe vremuri îi spuneam vraja mării la colțul scării, cu voioșia aia tâmpă care ne ajuta să acceptăm inacceptabilul. În capitalismul ăsta fără capital, fiecare încearcă să pună mâna pe orice plus-valoare apărută din senin. Recurgem, prin urmare, la vrăjeală.

Pițurcă nu prizează scepticismul din țară. Nu pune botul. (Aici ar fi avut loc scuzele pentru limbaj, dar ăsta e patternul federal, ups!, nu avem ce face). Orice mârâit din țară are darul să îl sâcâie în misiunea lui marțială: „vrăjeală ieftină”, ne transmite selecționerul de la conferința de presă.

Să o spunem pe șleau, domnule Pițurcă. Domnule Mircea Sandu, nu există națională FĂ‚RĂ‚ obiectiv! Nu există RECONSTRUCȚIE la națională. Placa asta pe care ne-o puneți de atâta amar de vreme, asta e vrăjeală. Naționala se mai numește și reprezentativă. Adică ne reprezintă. Cum se explică reconstrucția în cazul ăsta? Cum adică fără obiectiv? Adică nu mai suntem reprezentați? Păi, atunci să nu mai jucăm. Să tragem obloanele, să facem din prima echipă a țării un șantier în lucru. Să îi punem pe Mutu, Grozav și Dodel să joace pe rând rolul celebrului Dorel. Când ne veți lăsa, domnilor, cu vrăjeala asta ieftină?

Gândiți-vă, domnule Pițurcă. Mulți dintre noi s-au îndrăgostit de fotbal cu imaginea dumneavoastră încurcat în plasa porții, la golul cu Anderlecht. Știu, sună patetic, dar ce imagine vor avea puștii care în anii ăștia deschid ochii în viață? Vor putea iubi un șantier federal? O națională veșnic în căutare și fără obiectiv? Putem vorbi de reconstrucție și viitor, când tocmai viitorul este omorât din fașă?

Stancu și Grozav, mâini moarte. Tănase, în ritmul lui, adică „mort”. Bourceanu și Pintilii, în pierdere de turație la națională. Maxim și Chipciu, adică doi dintre cei mai în formă tineri, pe banca de rezerve. Săpunaru și Latovlevici, în fața televizorului. Pițurcă nedumerit. Ă‚sta ne e viitorul? Vrăjiți-ne, domnilor, dar măcar vrăjiți-ne frumos.