Veste rea pentru Dusan Uhrin! „Situația tinde să scape de sub control”. Antrenorul, blocat de decizia conducerii

Redactor:
Dan Mirea
Veste rea pentru Dusan Uhrin!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciprian Marica a vorbit la ProSport LIVE despre situația de la Dinamo, echipa de la care a făcut pasul la Șahtior Donețk. Finanțatorul lui Farul Constanț susține că Dusan Uhrin nu se va putea baza pe investiții și că va avea o misiune foarte grea în acest sezon. 

Fostul atacant nu a putut găsi o soluție pentru ca Dinamo să iasă din criză și susține că situația a scăpat de sub control: „E o situație teribil de grea. Sincer, n-am nici eu experiența ca și conducător să spun ce aș face în situații așa de grele, să spun ce decizii aș lua sau cum aș reacționa. Situația tinde să scape de sub control, dacă nu deja a scăpat de sub control. Din toate punctele de vedere, a declarat fostul atacant al lui Dinamo și al naționalei la ProSport LIVE. 

Dusan Uhrin a preluat echipa din mers după plecarea lui Eugen Neagoe, iar antrenorul ceh va avea o misiune infernală, în condițiile în care investițiile lipsesc, iar Ionuț Negoiță e dispus să vândă orice jucător: „E foarte, foarte greu din mers să schimbi lucrurile, mai ales când partea financiară joacă un rol foarte important. Dinamo duce lipsă de bani, nu face transferurile pe care și le dorește. În aceste momente dificile, trebuie să te gândești că trebuie să iei neapărat 3-4-5 jucători. Văd că patronul lui Dinamo nu este dispus să facă aceste sacrificii într-o situație grea, alege să fugă de responsabilitate”, a adăugat Marica. 

După șase etape de coșmar, Dinamo se află pe ultimul loc în Liga 1. „Câinii” au o singură victorie, scor 4-2 cu Academica Clinceni, și au un punct sub FCSB, care pe locul 12, cu patru puncte.  

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Documentul ce trebuie depus de proprietarii de TEREN. Este obligatoriu până pe 7 iunie
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele