EXCLUSIV VIDEO | Alibec sau Montini? Răspunsul dat de o voce avizată: „L-aș alege pe el! E altceva, de multe ori face ce ar trebui să facă ceilalți”

Redactor:
Dan Mirea
EXCLUSIV VIDEO | Alibec sau Montini? Răspunsul dat de o voce avizată:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele șase goluri marcate de Mattia Montini (26 de ani) în tricoul lui Dinamo l-au impresionat pe Marius Măldărășanu (43 de ani), dar fostul antrenor al Astrei Giurgiu nu l-ar pune pe vârful italian în fața lui Denis Alibec (28 de ani).

Montini a punctat de două ori în poarta lui CSM Poli Iași (3-0), iar calitățile sale i-au plăcut fostului mijlocaș al Rapidului: „Montini mi-a plăcut, ține de minge, știe jocul cu spatele la poartă, nu e ușor. Joacă între linii, e cel mai greu joc. Aseară a și redublat mingi pe mijlocași, văd că e și marcator. E un jucător cu care Rednic nu a dat chix”, a spus Măldărășanu, marți dimineață, la ProSport Live.

Provocat să-l aleagă pe unul dintre Montini și Alibec, „Măldă” nu a stat pe gânduri și l-a nominalizat pe capriciosul vârf cu care a lucrat la Giurgiu: „L-aș alege pe Alibec, e pe stilul meu. Poate chiar dacă nu e la nivelul dorit, e un fotbalist etraordinar. Am înțeles că a și slăbit, mi-aș dori să fie mai responsabil cu viața lui. Știe jocul, vede, e altceva. De multe ori face la Astra ce ar trebui să facă ceilalți, iar ei rămân surprinși. Dă niște pase foarte bune. Alibec face acum ce făcea Buescu la Astra”, a punctat tehnicianul liber de contract, înainte să explice una dintre cutumele lui Denis: „De multe ori, văzându-l că-și place să se bage în combinații, mă băgam la echipa cealaltă la antrenamente. Era o atmsoferă bună. Dar acum e Enache, sunt sigur că e o atmsoferă bună. Se vede destul de urât reacția lui, dar ăsta e el”.

Din momentul venirii la Dinamo, Montini a marcat șase goluri în șase meciuri. Prin comparație, Denis Alibec are un gol și trei pase decisive în cele 14 partide jucate pentru Astra în Liga 1 Betano.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×