EXCLUSIV | Fabulos! Așa l-a motivat Cristi Dulca pe fiul său să ia fotbalul în serios: „Eram în creștere, eram foarte leneș. Mi-a spus două cuvitne și după câteva luni am semnat cu Swansea”

Redactor:
Daniel Anghel
EXCLUSIV | Fabulos! Așa l-a motivat Cristi Dulca pe fiul său să ia fotbalul în serios:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marco Dulca (20 de ani) a semnat cu Viitorul după „aventura” de la Swansea și a dezvăluit cum a ajuns să joace pentru juniorii galezilor. Mijlocașul cu prezențe în naționala U21 a fost motivat de tatăl său, Cristi Dulca.

Actualul antrenor al Universității Cluj a rostit două cuvinte care l-au pus pe gânduri pe noul jucător al lui Gică Hagi: „Mai mult cu tatăl meu am discutat. Mereu m-a sfătuit și m-a susținut, mai ales când am avut această accidentare. Din cauza lui am ajuns la Swansea, eram în creștere, eram foarte leneș, nu mă antrenam.

Mi-a spus două cuvinte: „începutul sfârșitului”. Adică ‘de ce continui dacă nu ești serios și nu te pregătești’. Aceste cuvinte m-au motivat și după câteva luni am semnat cu Swansea”, a spus Marco Dulca, la ProSport Live.

Cel mai probabil, Marco Dulca va fi înlocuitorul lui Tudor Băluță (20 de ani). Mijlocașul a fost printre cei mai buni tricolori U21 la Campionatul European din Italia și San Marino, iar în iarnă a semnat cu Brighton. Viitorul a încasat în schimbul său aproape trei milioane de euro.

În vârstă de 20 de ani, Marco Dulca a petrecut patru ani la Swansea, echipă care în 2015 l-a transferat de la „U” Cluj. A strâns zeci de jocuri pentru echipele U18 și U23 ale lui Swansea, iar acum vrea să se impună în prima ligă a României.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie:
Îndrăgostit de România, un italian a decis să pună aici bazele unei afaceri de familie: "Vii și îți iei ce…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Este INTERZIS în România. Te arestează imediat. Legea care te bagă la închisoare
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele