Derby-ul Dinamo - Timișoara a rămas în 2010, zilele pe care le trăim, doar cu încrâncenarea unui duel de-o asemenea anvergură istorică. Aseară, în Ștefan cel Mare, cele două echipe s-au zbătut degeaba, sub linia trasă la final rămânând un mare 0. E ciudat cât de repede au trecut vremurile când dinamoviștii se băteau cu pumii în piept că au, dacă nu cei mai buni jucători din campioat, probabil cei mai tehnici. Aseară, mai rafinați decât fotbaliștii lui Andone păreau până și spectatorii care, între două semințe sparte, își scuipau plămânii înjurându-i cu o încrânceare vecină cu nebunia pe Alexa sau Zicu, favoriții de ieri. Timișoara, palidă ca un suferind de cancer în fază terminală, a jucat un fotbal ieftin, la fel de ieftin ca și stratagema nefolosirii tripletei Zicu-Alexa-Helder servită de Iancu vineri. Pentru a ilustra haosul din rândurile bănățenilor două imagini sunt de-ajuns. 1. Cu cinci oameni eminamente ofensivi trimiși pe teren de Contra (Helder, Goga, Tameș, Zicu și Nikolici), Timișoara n-a avut decât o singură ocazie mare și aceea venind abia în minutul 55. Atunci, Goga a scăpat sigur cu Dolha, dar portarul a reușit să încetinească o minge trimisă liftat peste el, iar Diabate a respins salvator. 2. Cum naiba oare se face că în prima repriză toate loviturile libere care puteau aduce pericol în careul dinamovist au fost executate de Alexa, jucător ce are orice alte calități, numai de servant nu. Să revenim la Dinamo, acea Dinamo care atacă fără să aibă ocazii, pase