Când telefonul nu mai sună: legătura dintre arestarea lui Oprescu și țeapa trasă de FRF spectatorilor după România-Grecia

Redactor:
Matei Udrea

„Nu știu ce a fost la alte meciuri, poate se discuta mai sus, la nivel de primărie, de secretar de stat… Acum a fost prima dată când noi am gestionat problema.” Așa mi-a răspuns marți, la un moment dat, Evelyne Croitoru, șefa departamentului de presă al Metrorex, la întrebarea dacă au mai existat de-a lungul timpului neînțelegeri cu FRF. Luni noaptea, mii de spectatori se treziseră că n-au cu ce se întoarce acasă după ce luaseră de bun un mesaj postat pe www.frf.ro în care Burleanu anunța, în numele Metrorex și RATB, că acestea vor circula până la ora 1:00 în seara meciului România-Grecia.

Completată cu unul din paragrafele răspunsului pe care FRF l-a trimis la solicitarea ProSport pe această temă, secvența scandaloasă de luni noaptea începe să se clarifice. Conform mailului venit de la Casa Fotbalului, „Federația Română de Fotbal nu a plătit niciodată vreo sumă pentru prelungirea programului la metrou după partidele organizate în București. La un eveniment desfășurat în 2014, finala Cupei României, a existat o cerere similară din partea Metrorex. Primăria Municipiului București a trimis însă o adresă către Metrorex, iar programul la metrou a fost prelungit fără costuri suplimentare”.

În traducere liberă, Metrorex a încercat și altă dată să se comporte ca o societate normală, care încearcă să diminueze pierderile, dacă nu chiar să facă profit – ca-n capitalism, nu? -, dar până acum a funcționat metoda „telefonul”. FRF are nevoie de serviciile Metrorex, dar nu discută așa, cu orice trepăduș de acolo. Sună direct „la organele superioare”. Burleanu, marele afacerist înșurubat la Casa Fotbalului, știe să rezolve problemele, la 30 de ani, ca unul de 60. Vorbești cu cine trebuie și se rezolvă „fără costuri suplimentare”. Fără costuri suplimentare pentru cine? Pentru Metrorex? Nu. Regia e oricum subvenționată, o parte din cheltuieli sunt suportate de la buget, de către toți bucureștenii. Ca să prelungești orarul de funcționare pentru tot metroul încă două ore, în discuție fiind doar câteva mii de oameni (pare mult, dar comparativ cu traficul zilnic de la Metrou nu e), în mod evident nu e profitabil. Se pune în mișcare o întreagă infrastructură: personalul care lucrează suplimentar, garniturile de tren, stațiile care rămân deschise, curentul electric folosit în mare parte degeaba… Totul costă. De ce ar plăti suplimentar din buzunarul lor două milioane de cetățeni o distracție organizată de privații de la FRF?

Așadar, când aflăm că, atunci când instituții de stat au cerut bani pentru alte evenimente similare, s-a folosit celebrul „PCR” (Pile-Cunoștințe-Relații) pentru a-i pune cu botul pe labe pe funcționarii prea scrofuloși la datorie – vorba lui Caragiale -, înțelegem cum merg, sau au mers până acum, lucrurile.

Iar Burleanu nu este singurul care sună. Sunt zeci, poate sute de Burleni. Toți, cu micile sau marile lor interese și afaceri, care într-un fel sau altul au nevoie de o aprobare, de un act, de ceva de la Primărie. S-au făcut sensuri giratorii care încurcă circulația, s-au defrișat parcuri, s-au construit blocuri în zone de case, s-au mutat stații de autobuz ca să se pună chioșcurile florarilor, s-au ridicat malluri și hipermarketuri în buricul Bucureștiului când peste tot în lume acestea există numai la marginea orașelor. Ca să se întâmple toate, a fost nevoie de un telefon la un moment dat.

Dacă meciurile naționalei sunt de interes public, atunci de ce nu vinde FRF biletele cu 1 leu?


Martori oculari au relatat că destui taximetriști, profitând de situația în care erau suporterii ieșiți de la meci, au ignorat
aparatele de taxat, cerând de la obraz sume uriașe

25 de ani de democrație și piață așa-zis liberă și doi ani de arestări DNA nu sunt, se vede, îndeajuns pentru a schimba mentalități, chiar dacă vorbim de generații fără legătură cu comunismul. Pentru Burleanu, care la 30 de ani mănâncă lemn și debitează rumeguș precum Ceaușescu la 75, lucrurile par să funcționeze după schema care a produs toți miliardarii de mucava ai României în ultimul sfert de secol: profitul e al meu, cheltuielile sunt ale tuturor.

Suntem de acord cu ideea că, fiind instituție privată care nu dă socoteală statului, FRF va înregistra drept câștig banii (după socotelile ProSport, suma a depășit 600.000 de euro) din biletele vândute la România-Grecia, fără a fi nevoită să cedeze o cotă-parte cuiva. Din punct de vedere tehnic, spectacolul sportiv România-Grecia are același regim cu, să spunem, un concert de muzică. E o inițiativă privată care se bucură de mare afluență de public, organizatorii asigură infrastructura, vând biletele și marchează la final profitul.

Anomalia apare însă atunci când organizatorul are pretenția ca evenimentul pe care-l organizează să fie mutat pe centrul de cost al unor societăți de stat. Adică, pe șleau, când băgăm banii în buzunar, n-avem legătură cu bugetul public. Când trebuie să plătim, în schimb, serviciile, intervin interesul public, siguranța și confortul cetățenilor etc.

Judecând în această logică, dacă Grecia-România a fost de interes public, de ce n-a vândut FRF biletele cu 1 leu, simbolic, pentru că gratis nu le poate da, conform normelor UEFA? Când le-a cerut între 40 și 600 de lei (adică între 9 și 130 de euro) celor care au vrut la meci, n-a mai fost o chestiune de interes public?

Mai multe întrebări și răspunsul din noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 0:33


Sorin Oprescu a fost arestat pentru luare de mită în noaptea de sâmbătă spre duminică. Sub mandatul său, costurile pentru construcția Arenei Naționale au urcat de la prețul anunțat inițial, 120 de milioane de euro, la 235 de milioane de euro. FOTO: Mediafaxfoto


De ce și-a permis FRF să anunțe, în numele Metrorex și RATB, că aceste regii plătite din bani publici vor funcționa suplimentar două ore pentru a asigura infrastructura unui eveniment organizat în regim privat? De ce, spre deosebire de alte dăți (FRF exemplifică, în răspunsul dat ProSport, cu finala Cupei din 2014), RATB și Metrorex n-au mai percutat la ordinul lui Burleanu? Într-un cuvânt, de ce au rămas oamenii pe jos în miez de noapte, deși șeful FRF își luase angajamentul că totul va merge ca pe roate?

Răspunsul trebuie căutat, probabil, în noaptea de sâmbătă spre duminică, undeva, în jurul orei 0:33, spune DNA. Atunci când Sorin Oprescu, primarul Capitalei, a fost arestat pentru luare de mită. Metrorex spune că a făcut demersuri insistente la FRF, timp de trei săptămâni, pentru a lămuri problema. N-a primit niciun răspuns. La Casa Fotbalului se vor fi survolat cu dispreț cererile prăpădiților de la Metrou: „lasă, bă, că vorbim unde trebuie și se rezolvă!”. Dar uite că, după ce Oprescu s-a trezit cu procurorii la ușă, Burleanu n-a avut pe cine să mai sune duminică pentru ca infrastructura de la evenimentul FRF să fie asigurată „fără costuri suplimentare”.

Stați liniștiți, Burleanu și trupa sa nu au învățat din această întâmplare. Lipsa scuzelor de pe site-ul oficial ne arată asta. Luni, șeful FRF s-a afișat la meci cu Liviu Dragnea, președintele PSD. A căzut Oprescu? Nicio problemă, ne reorientăm. Căutăm în altă parte. Telefonul „de sus în jos” n-a sunat acum. Dar, data viitoare, o să sune.

Redactor:
Matei Udrea
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele