Liga 1: Război în Bănie între olteni și moldoveni » Universitatea – FC Botoșani se joacă și la pariuri!

Redactor:
Sabin P.
  • Publicat:
Liga 1: Război în Bănie între olteni și moldoveni » Universitatea – FC Botoșani se joacă și la pariuri!

Sâmbătă de la ora 14:30 va avea loc partida Universitatea – FC Botoșani, meci contând pentru runda a 26-a a Ligii 1.

Cele două echipe sunt despărțite de zece puncte în clasament, Universitatea fiind pe locul 3 cu 47 de puncte în timp ce FC Botoșani se află pe locul 5 cu 37 de puncte. Atât oltenii cât și moldovenii au obiective îndrăznețe în acest sezon.

„Juveții” vizează atât titlul în Liga 1, pentru care luptă cu FCSB și CFR Cluj, dar și la Cupa României, competiție în care au acces la mijlocul săptămânii în „careul de ași” și în care au eliminat în optimi chiar FC Botoșani în deplasare, scor 1-0. De altfel acest duel a fost și cel care a dat tonul războiului psihologic din partea moldovenilor, Marius Croitoru trimițând săgeți înspre Bănie cu referire la arbitraj, tehnicianul afirmând la conferința de presă premergătoare meciului că își dorește un arbitraj echidistant și nu pro-Craiova cum a fost în Cupă.

Moldovenii tremură pentru locul de play-off!

Rezultatele înregistrate în primele două partide programate în runda a 26-a, Sepsi OSK- Chindia 0-1 și Viitorul – Academica 1-1, au complicat și mai mult situația moldovenilor în lupta pentru play-off. Chiar dacă și-au păstrat locul 5 în clasament cu 37 de puncte, fiind la egalitate cu Academica, băieții lui Croitoru trăiesc periculos acest final de sezon, având doar două puncte avans față de Chindia. În plus, Bănia, până în acest moment s-a dovedit a fi un teren minat pentru moldoveni, care nu au reușit niciodată în istorie să plece cu toate punctele puse în joc, reușind în precedentele nouă vizite doar două remize.

Ponturi Universitatea – FC Botoșani:
Universitatea câștigă oricare repriză- cota 1.48
Gol marcat în ambele reprize- cota 1.90
Peste 8.5 cornere- cota 1.62
Peste 5.5 cartonașe – cota 1.70

Echipe probabile Universitatea – FC Botoșani: 
Universitatea: Pigliacelli – Vlădoiu, Bălașa, Papp, Bancu – Nistor, Mateiu –Bărbuț, Cicâldău, Baiaram – Ivan
Antrenor: Marinos Ouzounidis
FC Botoșani: Hankic – Braun, Chindriș, Șeroni, Țigănașu – Papa, Rodriguez, Onghenda- Caia, Al Mawas, Keyta
Antrenor: Marius Croitoru

Pe aceeași temă
Un tânăr din Iași a comandat cartofi prăjiți cu parmezan prin Glovo. Când i-a ajuns pachetul cu mâncare, să leșine. Ce a primit, de fapt

Ce va face UEFA cu echipele din Superliga. Presa spaniolă a aflat ştirea zilei

Cine este Armin Laschet? Politicianul care pleacă cu prima şansă să o înlocuiescă pe Angela Merkel în funcţia de cancelar, la alegerile din septembrie

„Mbappe va juca la Real Madrid!” Anuntul momentului dupa ce Perez a vorbit despre atacantul lui PSG

De ce nu poate vaccinul cu ARN mesager să altereze ADN-ul? Explicația unui medic

Avea 86 de ani si o sotie de 20 de ani, insarcinata. La un control medical, doctorul i-a dat o veste care l-a lasat cu gura cascata, ADEVĂRUL despre COPIL:

Liviu Dragnea e terminat! Ponta i-a dat lovitura de grație. Ce a zis în fața judecătorilor

Avion prăbușit în Mureș. Un MIG 21 a căzut în timpul unui zbor de antrenament. Primele imagini de la incident

Mama inginerului ucis de polițiști, declarații în hohote de plâns! Ce a spus femeia

O cercetătoare de la HARVARD dezvăluie adevărata sursă a COVID. „Apar prea multe mutații”

Miliardarul Elon Musk are o veste terifiantă pentru noi: Iată cine ar fi, de fapt, „Dumnezeu”

Așa arăta până azi! Bianca Drăgușanu s-a transformat complet. Ce intervenții și-a făcut! O mai recunoști?

Delia, mai SEXY ca niciodată! Poza pe care NU ai voie să o ratezi

Este oficial: Încă o multinaţională americană intră în forţă pe piaţa din România

Nu doar mâncarea te îngrașă. 10 motive care duc la creșterea în greutate

Micul crossover Renault Captur îl bate pe ”fratele” Duster prin Rabla 2021?

BREAKING MiG-21 prăbușit. Ce este LanceR și de ce mai folosește România avionul vechi de zeci de ani

Rusia a concentrat peste 150.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. Oficial UE:
Rusia a concentrat peste 150.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina. Oficial UE: "Riscul escaladării este evident"
BANCUL ZILEI – Un tip urât are parte de o partidă grozavă de sex

Un MIG-21 Lancer s-a prăbuşit în Mureş. Ce s-a întâmplat cu pilotul

​Persoanele vaccinate cu ambele doze mai stau în carantină dacă au contact direct cu un caz pozitiv?

Momente uluitoare la metrou. O cunoscută vedetă a lăsat perplecși călătorii dintr-o staţie FOTO

XXX! Vedetele din România care au rămas dezbrăcate în public! Imagini IREALE!

E de luni de zile pe autovit și nimeni nu vrea să cumpere acest Duster. Detaliul care gonește clienții

FOTO. Transformarea uneia dintre cele mai frumoase actrițe ale României! Cum a ajuns să arate la 37 de ani: `Tinerețea dispare`

FOTO. Antonia s-a pozat într-un body prea mic pentru formele ei generoase!