Liga 1: Debut de foc pentru Mutu în „Gruia” » Am făcut pariurile la CFR Cluj – „U” Craiova 1948!

Redactor:
Sabin P.
  • Publicat:
Liga 1: Debut de foc pentru Mutu în „Gruia” » Am făcut pariurile la CFR Cluj – „U” Craiova 1948!

Astăzi, de la ora 21:30, va avea loc CFR Cluj – „U” Craiova 1948, partida contând pentru prima etapă a noului sezon competițional al Ligii 1.

Câștigătoarea ultimelor patru titluri din Liga 1 a început șchiopătând acest sezon competițional. Cu Marius Șumudică la timonă, vulcanicul tehncian luându-i locul pe bancă în această vară lui Edward Iordănescu, ardelenii au cedat Supercupa României la penalty-uri cu Universitatea Craiova și s-au calificat cu mari emoții în turul doi preliminar al Champions League.

Deși au avut un adversar fără experiență copetițională europeană, Deac & co au tremurat serios pentru calificare, Chipciu reușind să ducă CFR-ul în turul doi cu un gol marcat în finalul celei de-a doua reprize de prelungiri a disputei din Bosnia cu Borac. După cum bine știți, a fost 3-1 în Gruia pentru ardeleni și 2-0 în 90 pentru campioana Bosniei în retur, Borac impuându-se după 120 de minute cu 2-1. CFR-ul s-a calificat însă în cele din urmă cu scorul general de 4-3 grație golului de care am amintit marcat de Chipciu.

Mutu visează la play-off!

„U” Craiova 1948 are ambiții foarte mari la startul acestui sezon competițional. Nou-promovata l-a „uns” principal pe Adrian Mutu, fostul selecționer al naționalei U21 a României acceptând provocarea de a veni în Bănie pentru a duce echipa în play-off.

Lotul cu care s-a reușit promovarea, a suferit transformări spectaculoase. Ultimul nou-venit este Vlad Achim, mijlocașul alegând Bănia după despărțirea de Dinamo, alăturându-se astfel lui Bauza (Csikszereda), Machado (Oliveirense), Asamoah (Sint-Truiden), Bagayoko (liber), Kovacici (NK Lokomotiva), Gajici (Vozdovac), Gremsl (St. Polten) și Hugo Vieira (liber), aduși la rândul lor în această vară.

În schimb, oltenii au renunțat la Gugu (U Cluj), Anghelina (Chiajna), Ad. Voicu (Chiajna), Zimta (liber), D. Ispas (U Cluj), Luboya (liber), Ciolacu (liber), V. Munteanu (liber), Cacheiro (liber), C. Cristea (liber), Git (U Cluj), Diakite (liber), Taborda (liber), R. Tudor (liber), Boția (liber), Stoenac (Poli Iași) și Cristiu (liber), conducerea clubului considerând că aceștia nu pot face față rigorilor impuse de Adrian Mutu.

„U” Craiova 1948 a pregătit noul sezon în Slovenia, unde a disputat patru partide amicale. În prima a pierdut cu croații de la Hajduk Split, scor 2-1, după care a înregistrat trei remize consecutive. A fost 1-1 cu Bravo și 0-0 cu Celje, ambele din Slovenia, remiză albă înregistrându-se și în disputa cu Radnicki Nis (Serbia).

Cu toate că s-au calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, unde vor da peste Lincol din Gibraltar, „alb-vișinii”, nu au convins prin jocul prestat. Or pentru a nu mai repta „isprava” din Bosnia, elevii lui Marius Șumudică vor fi nevoiți să se întrebuințeze serios în fața unei echipe ambițioase, un eventual rezultat negativ urmând a tensiona și mai mult atmosfera în Gruia.

Pariuri CFR Cluj – U Craiova 1948:

PSF 1- cota 1.40
1X și sub 3.5 goluri- cota 1.65
Sub 9.5 cornere- cota 1.50
„U” Craiova 1948 – Peste 3.5 cartonașe – cota 2.15

Echipe probabile CFR Cluj – „U” Craiova 1948
CFR Cluj: Arlauskis – Susic, Cestor, Bouhenna, Camora – Rodriguez, Sigurjonsson – Chipciu, Deac, Păun-Alexandru – Omrani
Antrenor: Marius Șumudică
„U” Craiova 1948: Gremsl – R. Negru, Koacic, Machado – Huyghebaert – Asamoah – Baeten, Pop, D. Albu, J. Bauza – Cl. Bălan
Antrenor: Adrian Mutu

Pe aceeași temă
Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Cum arată casa de la ţară situată la câţiva kilometri de Cluj şi scoasă la vânzare cu peste un milion de euro FOTO

O reţea de socializare populară îşi va schimba numele. Care va fi acesta

Gigi Becali s-a răzgândit! Schimbarea recentă apărută în viața patronului FCSB: „Am încercat asta, dar nu se poate!”

Românii caută cu disperare aceste ANVELOPE DE IARNĂ. Ce au ele mai special?

Detalii - bombă despre divorțul Anamariei Prodan cu Reghe.  Ce averi aveau la începutul căsniciei

Dezvăluiri șocante! De ce a murit, de fapt, Sissoko, cel mai iubit concurent de la Masterchef

Dieta antiinflamatorie. Alimentele care luptă cu îmbătrânirea, durerea și bolile cronice

Cel mai URMĂRIT film acum! Este mai popular ca James Bond și Jocul Calamarului. De ce este atât de SPECIAL

Fiica unui mare sportiv era live când s-a întâmplat „dezastrul”. Fanii au încremenit, iar ea a crezut că moare de rușine

Am aflat câte clase are Cătălin Botezatu, de fapt. Îți vei schimba părerea despre el

Anamaria Prodan pleacă din România după divorțul de Reghecampf! Motivul deciziei. 'Și el va pleca'

ȘOCUL ANULUI despre PFIZER: Efectul advers de care se sperie toată lumea

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

10 fructe și legume pe care nu merită să le cumpărăm BIO. Recomandarea Mihaelei Bilic

Klaus Iohannis a anunțat noi restricții de luni: masca obligatorie peste tot, noaptea ies doar vaccinații. Accesul la evenimente, numai cu certificatul verde | Toți elevii intră în vacanță

Altex: Produse interesante disponibile cu reduceri de până la 40%

O nouă mutaţie a variantei Delta este supravegheată îndeaproape. Ţara în care a apărut

BANCUL ZILEI – Două blonde fac nudism. La un moment dat apare un taur…

Monştrii din Afganistan! Talibanii au decapitat o jucătoare de volei şi au postat fotografii pe reţelele de socializare

O nouă minivacanţă! Urmează o nouă sărbătoare legală şi mai multe zile libere în România

Regina Elisabeta a II-a, jignită? Premiul refuzat: „Găsiți un destinatar mai vrednic”

Pepe și iubita, Yasmine Ody, s-au despărțit? Ce se întâmplă, de fapt, în relația celor doi: „Nu mai e ce era înainte”

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Mașină second hand în rate, fără avans: Cât este rata lunară pentru un SUV Volvo XC60. Nu poți greși cu mașina asta

FOTO. Iuliana Luciu, spectaculoasă în costum de baie! A depășit-o pe Nicoleta în frumusețe

FOTO. Loredana Groza, noi imagini controversate! Cum s-a lăsat pozată și filmată cântăreața