HAPPY NASTY DAY | Viața românului care a schimbat tenisul mondial, în 100 de fotografii spectaculoase | GALERIE FOTO

HAPPY NASTY DAY | Viața românului care a schimbat tenisul mondial, în 100 de fotografii spectaculoase | GALERIE FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pentru un copil care nu are nicio poză făcută până la 14 ani, o galerie foto cu 100 de imagini din viața lui Ilie Năstase este extrem de greu de făcut, dar nu din lipsă de cadre.

„Părinții mei, din păcate, nu aveau o situația prea bună și chiar atunci nu erau aparate. Am poze cu frații mei și cu surorile mele când aveau șase ani. Acum, unul are 84, iar celălalt s-a prăpădit. Ei au avut poze, eu nu am avut șansa asta. Prima poză pe care o am cred că e cu Tache Caralulis, la Cluj, când aveam 13 ani. Aia e prima poză. Copiii mei sunt norocoși. Fata mea, Alessia, are vreo 2000″, povestește Năstase în interviul special acordat ProSport.

În arhive sunt mii de poze. Toată viața lui Nasty, mai puțin copilăria, e acolo. Soțiile sale, aventurile, trofeele, prietenii, dușmanii, trăznăile și multe altele.

VEZI IMAGINILE SPECTACULOASE ÎN GALERIA FOTO

Printre ele își fac loc, timide, două ipostaze care nu au strălucirea fotografiilor cu oamenii politici sau cu vedetele acestei lumi. Totuși, pozele au povestea lor.

Într-una, Ilie Năstase joacă table, aproape suit pe masa din livingul casei sale, cu un bărbat mai în vârstă. Adversarul este fratele său, Costică, în vârstă acum de 84 de ani. El este cel care a întreținut familia Năstase atunci când tatăl lor, Gheorghe, a fost arestat și acuzat pe nedrept pentru jaful secolului din România, petrecut în 1959. Sacii cu bani, echivalând valoarea a 250.000 de dolari, au fost furați din mașina cu care Gheorghe Năstase colecta valorile Băncii Naționale. Episodul dramatic a constituit baza unui film recent, „Closer to the Moon”.

În a doua imagine, Ilie Năstase glumește cu un lot de gimnaste. Ochii micuțelor sunt atrași ca un magnet spre bărbatul cu părul lung, îmbrăcat în costum, care le vorbește. Unele dintre fete zâmbesc amuzate, alte se uită ușor speriate.

El este Nasty, cel pe care englezii l-au poreclit „Bufonul din București”. Când câștiga US Open și Roland Garros, probabil că unii dintre părinții acestor gimnaste nu erau născuți.

Cele două imagini sunt bonus, peste cele 100 de fotografii alese de ProSport cu ocazia Zilei Naționale Ilie Năstase.

Happy Nasty Day!

GALERIE FOTO

Acum 70 de ani, fix în această zi, se năștea cel mai mare tenisman pe care România l-a dat vreodată. De fapt, România e puțin spus, pentru că Ilie a fost un fenomen mondial. A fost primul Nasty Boy din ATP. Iubit de public și chiar și de învinșii lui de pe teren.

Pentru a sărbători această zi, ProSport îi oferă lui Ilie Năstase un mic semn de recunoștință față de ceea ce înseamnă el pentru sportul românesc și internațional. Împreună cu prietenii de la agenția de publicitate Friends\TBWA, vă prezentăm 3 povești ilustrate cu 3 momente definitorii din cariera lui Ilie. Povești care au fost spuse și care trebuie respuse la nesfârșit, pentru ca tenisul să nu uite niciodată cine a fost primul lui Nasty Boy.

Din partea Friends\TBWA, au lucrat la aceste vizualuri Mario Niculae (Art Director), Vladi Păunescu (Copywriter) și Cristian Stănescu (Account Manager).


 

 

 

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul din aeroport
Ireal ce a putut păți o tânără de 21 de ani, după ce a băut o cafea de la automatul…
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Vestea serii despre Ion Iliescu. Avocatul său a făcut anunțul
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele