Nu doar UEFA e problema

Problema Stelei nu e doar dacă va fi sau nu exclusă astăzi din cupele europene. Asta e doar partea cea mai spectaculoasă și cu cele mai serioase consecințe. Rămân la părerea că legal, regulamentar există motive ca Steaua să fie pedepsită, la fel cum îmi păstrez și un semn de întrebare dacă nu cumva lentoarea justiției din România pedepsește acum și oameni absolut fără nicio vină sau măcar legătură cu momentul „Valiza”. Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat dacă Becali ar fi vândut între timp pe bune echipa, iar patron era cu totul altcineva, eventual vreun rus sau arab. Becali face însă legătura dintre „Valiză” și Steaua 2013 așa că s-ar putea ca nici scuza asta legată mai mult de moralul unei pedepse să nu țină. Nu sunt însă în comisia de judecată, nu am și nu cred că are nimeni surse acolo așa că aștept ca toată lumea verdictul.

Dar chiar și în cazul rămânerii în Europa nu văd o perioadă liniștită la Steaua. Chiar dacă vor veni 5, 10, 15, 20 de milioane de euro pe viitor, funcționarea de acum relevă existența unor probleme mai mari. Mi-e greu să pun pe seama incertitudinii încasării euro-milioanelor de exemplu faptul că nu s-au găsit câteva mii ca să se asigure participarea celor mai buni juniori ai Stelei la turneul semifinal. Suma e atât de ridicolă încât nu ține de buget, ci de seriozitate, profesionism, organizare. Mai mult, Steaua ignoră în continuare obligativitatea de a își face o echipă de tineret pentru Liga Campionilor unde e convinsă totuși că va juca. Sigur că excluderea n-ar mai obliga-o nici să-și facă echipa de tineret, dar nebăgarea deloc în seamă a subiectului denotă din nou dezorganizare, amatorism, chiar nepăsare.

Cel mai probabil blocarea tuturor activităților în afara celor strict necesare este cauzată atât de incertitudinea europeană, cât și de ieșirea din peisaj a lui Becali. Prima parte nici nu depinde de Steaua, dar nici nu e sigură. A doua însă e sigură. Cererile de eliberare pentru ziua de naștere sau celelalte bazaconii invocate de Becali sunt ridicole. E adevărat că încurcate sunt căile justiției de la noi, dar parcă nici chiar așa. În mod normal Becali va mai sta mult după gratii, iar la Steaua fie „putere maximă” n-are nimeni, fie nu știe să o folosească. Totul va deveni mai clar azi sau, cel târziu, după eventualul apel la decizia UEFA. Dar perspectivele nu mi se par grozave.

Tags:
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele