Destiny The Taken King Review: aceeași Mărie, cu o pălărie mai scumpă

Destiny a fost un joc polarizant, existând două mari categorii de public: cei cărora Destiny li s-a părut o pierdere de vreme, o experiență superficială fără o componentă narativă capabilă să o susțină, și cei care au iubit creația celor de la Bungie și care au jucat în mod constant, trecând peste aspectul repetitiv al jocului pentru a dobândi echipament din ce în ce mai bun. Trebuie să mărturisesc că mă aflu undeva la mijloc, trecând prin mai tot conținutul oferit de versiunea inițială a jocului, refuzând însă să revin pentru „grind-ul de zi cu zi”.

În aceste condiții, am refuzat să mă mai joc Destiny până când Bungie nu adăuga mai mult conținut semnificativ jocului, nu tot felul de reciclări ale inamicilor și locațiilor deja prezente în jocul de bază. Cu alte cuvinte, am refuzat să mai joc până la apariția lui The Taken King, primul expansion major pentru Destiny (precedat de alte două pachete de conținut suplimentar, despre care vom vorbi un pic mai târziu). Ei bine, am ajuns și în acest punct: The Taken King fiind în sfârșit disponibil. Reușește acesta să adauge suficient conținut și varietate pentru a transforma Destiny într-o experiență la care să merite să te întorci?

În primul rând, Activision și Bungie trișează un pic când vine vorba de modalitățile prin care un jucător de Destiny poate accesa conținutul suplimentar din The Taken King. Pe scurt, expansion pack-ul poate fi achiziționat prin două metode: digital, la un preț echivalentul cu 40€, sau fizic, într-un pachet numit Destiny: The Taken King Legendary Edition, comercializat la preț întreg. Acesta din urmă oferă, pe lângă noul expansion, și jocul de bază, precum și primele două DLC-uri: The Dark Below și House of Wolves.

Totuși, dacă deții doar versiunea inițială a lui Destiny și vrei sa joci The Taken King vei afla cu stupoare că nu poți. Expansion-ul nici nu poate fi achiziționat digital dacă nu deții deja The Dark Below și House of Wolves. Cu alte cuvinte, trebuie să mai scoți încă 35€ pentru Expansion Pass-ul ce conferă acces la primele două pachete de conținut suplimentar. Adunați această sumă la cei 40€ de euro ceruți pe The Taken King și la banii pe care i-ați plătit deja pentru jocul inițial și ajungeți la o sumă extrem de piperată. Alternativ, după cum am amintit mai devreme, puteți opta pentru pachetul retail Legendary Edition și vă veți alege și cu un joc pentru care ați plătit de două ori prețul întreg. Cu alte cuvinte, orice opțiune ai alege, tot ars la buzunar vei ajunge…

Revenind la jocul propriu-zis, nu putem începe discuția despre The Taken King fără a spune câteva cuvinte și despre primele două expansion-uri (The Dark Below și House of Wolves), precum și despre patch-ul 2.0, care schimbă semnificativ multe dintre aspectele jocului original (de altfel, nici nu poți instala și juca The Taken King fără aceste componente). Primele două pachete de conținut suplimentar sunt… să zicem superficiale (și acesta este un termen îngăduitor), adăugând câteva misiuni de Story care nu transmit mai nimic din punct de vedere narativ, precum și strike-uri și harti multiplayer prin aceleași locații din jocul inițial. „More of the same”, după cum ar spune vorbitorul de limbă engleză.

Pe de altă parte, update-ul major adus jocului schimbă câteva dintre mecanicile de bază din Destiny, înlocuind sistemul de progresie post level 20 bazat pe Light cu o formulă mult mai simplă. Cu alte cuvinte, vei progresa normal, pe baza experienței accumulate din lupte, bounty-uri, quest-uri până la nivelul 40. Light-ul există în continuare, însă este prezentat mai mult ca un ranking al echipamentului purtat, valoarea acestuia fiind acum o medie dintre punctele de attack și defense.

Se termină astfel cu personajele prea slabe pentru a accesa conținutul avansat, progresia în nivel realizându-se acum pe principiul „ca prin brânză”, un erou putand fi dus de la nivelul 20 la level maxim în doar câteva ore de joc. De altfel, dacă nu dețineți un erou capabil, The Taken King va oferă un token prin intermediul căruia puteți upgrada orice personaj din propria menajerie direct la nivelul 25, echipamentul aferent fiind inclus. Dacă am fi răutăcioși, am putea spune că Bungie fac tot posibilul sa te îndemne să joci direct The Taken King, ingorând, pe cât posibil, restul conținutului pe care ai dat deja banii.

Și pentru că tot am adus vorba de quest-uri un pic mai devreme, da, Destiny are acum quest-uri! După cum am sugerat în review-ul jocului inițial, acum poți vorbi cu anumite personaje care îți dau diferite obiective de îndeplinit. Din păcate, quest-urile acestea sunt concepute doar ca un soi de layer suplimentar aplicat peste straturile dictate de design-ul inițial al jocului. Deci, chiar dacă acum „rezolvăm quest-uri”, o vom face tot umblând de nebuni prin aceleași și aceleași locații (acum serios, de câte ori trebuie să mai vizitez Luna sau vechea Rusie?), împușcând aceiași monștri obosiți de care ne-am plictisit deja.

Aici ar trebui să intre în scenă The Taken King, eroul național și salvatorul patriei numite Destiny. Și, comparând noul expansion cu primele DLC-uri sau chiar jocul inițial, se observă din start o abordare mai atentă, ceva mai complexă, cu un accent ceva mai evidențiat pus pe partea narativă a jocului. Povestea în sine e la fel de simplă și generică ca până acum: Oryx, supranumit The Taken King, sosește în sistemul nostru solar pentru a se răzbuna pentru moartea lui Crota, fiul său și unul dintre inamicii doborâți în expansion-urile precedente. Oryx se ascunde însă pe Dreadnought-ul său, o navă spațială imensă ce joacă rolul noului câmp de bătălie din The Taken King.

Da, ați citit bine, în sfârșit vom avea parte de medii de joc proaspete, cu quest-urile și inamicii noi aferenți. Quest-urile sunt strâns legate de poveste, existând și unele obiective opționale, ce-ți pot face viața mai ușoară. Spre exemplu, la un moment dat vei fi trimis, în funcție de clasa de personaj interpretată, inapoi pe una dintre planetele deja vizitate, pentru a dobândi cea de-a treia subclasă pentru eroul controlat. Noile abilități oferite de aceste subclase sunt reușite, convingându-mă să-mi reprofilez Titan-ul din dotare într-un veritabil aruncător de ciocane înflăcărate.

De asemenea, fiecare misiune ce face parte din firul principal al poveștii din The Taken King beneficiază de secvențe cinematice de introducere și încheiere, rolurile unor personaje precum Eris Morn, Cayde-6 (interpretat acum de Nathan Fillion), Commander Zavala sau chiar a Ghost-ului din dotare (cu noua voce a lui Nolan North) devenind mult mai importante și vizibile. Misiunile sunt împănate cu dialoguri între aceste personaje și își fac apariția chiar și unele secvențe scriptate, deși nu ar trebui să vă așteptați la nivelul de complexitate din Half-Life sau vreun alt shooter single player. Pe scurt, povestea, deși slabă și plină de ABC-ul stereotipurilor SF, măcar există acum.

Pe de altă parte, luat la bani mărunți, conținutul nou adăugat de The Taken King nu este tocmai impresionant: nouă misiuni de Story, trei Strike-uri (cu unul suplimentar pentru cine joacă pe PlayStation) un nou Raid și câteva hărți și moduri de joc noi pentru Crucible (multiplayer-ul competitiv). Mai mult, deși au fost adăugate locații noi, destule dintre aceste misiuni noi se desfășoara din nou pe „vechile” planete din jocul original.

Nu știu cum sunt alții, dar eu m-am săturat de vechiul cosmodrom din Rusia sau de templele de pe Lună ca de mere pădurețe… Mai mult, inamicii noi despre care aminteam nu sunt decât versiuni „taken” (aflate sub controlul lui Oryx, The Taken King) ale unor dintre monștrii ce-și făceau apariția și în jocul inițial: unii au primit abilități noi (se multiplică), alții doar rezistență și atacuri mai puternice.

Per total, o primă parcurgere (pe dificultate normală) a conținutului nou din ediția Legendary (adică atât The Taken King, cât și primele expansion-uri The Dark Below și House of Wolves), nu ar trebui să dureze mai mult de cinci ore. Cam puțin, având în vedere prețul destul de piperat plătit pentru acestea. Bineînțeles, asta nu va stopa jucătorii dependenți de Destiny să joace în continuare, însă, cel mai probabil, acest articol nici nu li se adresează.

Lăsând la o parte celelalte aspecte, la un capitol The Taken King ține încă sus steagul ridicat inițial de Destiny: stilul artistic deosebit, care reușește să mențină grafica jocului celor de la Bungie la un nivel ridicat, net superior altor încercări în acest domeniu. Câteodată pur și simplu este mai interesant să admiri peisajele din The Taken King decât să joci jocul propriu-zis…

Așadar, The Taken King încearcă să corecteze câteva dintre neajunsurile jocului inițial (cum ar fi povestea cvasi-inexistentă) și, din unele puncte de vedere, chiar reușește. Totuși, prețul plătit pentru a ajunge la aceasta realizare se apropie periculos de mult de jumătatea unui salariu mediu în România, un efort financiar prea mare raportat la superficialitatea ce continuă să caracterizeaze experiența de joc din Destiny.