Dan Petrescu, la primul meci oficial după ce a ratat revenirea în Liga 1. Cum s-a terminat partida cu echipa fostului oltean Gustavo

Redactor:
Daniel Anghel
Dan Petrescu, la primul meci oficial după ce a ratat revenirea în Liga 1. Cum s-a terminat partida cu echipa fostului oltean Gustavo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă a fost în vizorul campioanei CFR Cluj pentru a-l înlocui pe portughezul Antonio Conceicao pe banca echipei din Gruia, Dan Petrescu (51 de ani) a ales să rămână la chinezii de la Guizhou Zhicheng, formație cu care a retrogradat în liga secundă în sezonul precedent. Echipa „Bursucului” a început cu o remiză noul sezon din China.
 
Guizhou a remizat, scor 0-0 împotriva celor de la Liaoning Kaixin, formație la care este legitimat un fost jucător al Craiovei, brazilianul Gustavo (27 de ani). Meciul dintre cele două formații a fost singurul din prima etapă a ligii secunde din China care s-a terminat la egalitate.

Dan Petrescu nu a putut pleca de la formația chineză fără să achite clauza de reziliere, în valoare de 400.000 de euro. Oficialii celor de la CFR Cluj nu au fost de acord să achite această sumă, astfel că Alin Minteuan va fi antrenorul echipei cel puțin până la finalul acestui sezon.

800.000 de euro a încasat U Craiova în schimbul brazilianului Gustavo, care a cucerit Cupa României la finalul sezonului precedent cu formația din Bănie. Contractul său cu Lianoning Kaixin este valabil până la finalul acestui an.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație:
Vasile Muraru, în pragul disperării după ce Florin Piersic a ajuns pe masa de operație: "Suntem înnebuniți cu toții. Ne…
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Este obligatoriu până pe 11 MAI. Decizia care trebuie să se aplice în TOATĂ ROMÂNIA
Este obligatoriu până pe 11 MAI. Decizia care trebuie să se aplice în TOATĂ ROMÂNIA
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…