Bilă albă pentru sportul care te face să depășești orice pasă neagră

Bilă albă pentru sportul care te face să depășești orice pasă neagră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

  • ProSport vă spune prin vocea autorizată a lui Ovidiu Cristea, multiplu campion național, cum a cunoscut biliardul o dezvoltare impresionantă în România.

„Biliardul îți dezvoltă inteligența. De ce? Pentru că este un sport complex, unul în care apar foarte multe variabile, în care pozițiile nu sunt tot timpul aceleași, iar tu trebuie să te adaptezi la orice situație, să alegi cea mai bună variantă. Și asta în doar câteva secunde”. Declarația îi aparține lui Ovidiu Cristea (30 de ani), multiplu campion național la sportul care a cunoscut o dezvoltare impresionantă în România ultimilor ani.
În prezent nu mai surprinde pe nimeni aglomerația din sălile care pun la dispoziție o masă de billiard, iar sunetul bilelor care intră sau nu în buzunarul potrivit s-a transformat, în timp, în unul familiar chiar și pentru aceia care nu sunt împătimiți ai tacului. Apărut în perioada interbelică, atunci când o mare parte dintre cafenelele bucureștene aveau câte o masă de carambol, biliardul a avut un început lent în România: „O masă de pool exista la Hotel Dorobanți, dar nu era profesională, doar comercială. Funcționa pe valută, deci jucai ilegal acolo. Dădeai un dolar, primeai o fisă”, dă timpul înapoi Valerian Atomulesei, președintele clubului Atomic.
În 1997, atunci când a fost înființată Federația Română de Biliard, doar șase cluburi au fost afiliate și au participat la primul campionat național: Atomic, Texas, Black Wolf, After Dark, Sereno și Champion. 17 ani mai târziu, numărul cluburilor afiliate s-a triplat. Primul campion național la biliard a fost Mihai Braga, legitimat la Texas.

Sport scump, practicat de studenți
Un sportiv are nevoie de minimum trei tacuri profesionale: unul de spart, altul de jump și un al treilea de joc. „Un tac de spart bun costă 600 de dolari, dar poți să îți cumperi unul decent și cu 100. Tacul de joc este cel mai costisitor dintre toate, ajunge și la 10.000 de dolari. Husa costă 200 de euro”, spune Ovidiu Cristea. La polul opus, costumul devine cea mai ieftină componentă a echipamentului unui sportiv: 50 de euro.
Deși scump, biliardul e practicat în România de elevi și studenți, majoritari în cluburile afiliate: „Cel mai tânăr om pe care l-am învățat biliard avea 14 ani. La primul lui campionat național serios… m-a bătut și pe mine, și pe un alt prieten care se pricepe la acest sport„, rememorează Ovidiu.
La serviciile lui apelează lunar zeci de persoane: „Informațiile pe care le-am dobândit în 17 ani de când practic acest sport, pot să le gestionez în 12 ședințe”, răspunde sigur pe el multiplul campion. Un studiu recent a demonstrat faptul că biliardul disciplinează și dezvoltă personalitatea celor care îl practică. Un exemplu în acest sens este Alexandru Chiappella. La 73 de ani, după o intervenție pe cord, trei bypass-uri și un început de Parkinson, acesta a început să joace biliard: „E pastila cea mai bună împotriva bolii”, recunoaște venerabilul sportiv.

În școlile din Ucraina există oră de biliard
Dacă în urmă cu șase ani, sponsorii erau considerați a fi o specie rară în biliard, lucrurile s-au schimbat radical în ultimul timp: „Am fost nevoit să renunț șase luni. Nu mai erau turnee, nu mai existau premii care să îți acopere măcar costurile de dinaintea respectivei competiții. Acum e bine. În București găsești unele dintre cele mai bune condiții. Te poți antrena, lunar sunt în jur de patru turnee. Tragi linie la final și ești mulțumit”, spune Ovidiu Cristea. Surprinde faptul că în Europa, cea mai dezvoltată țară din punctul de vedere al acestui sport este Polonia, care în urmă cu doi ani avea peste 5.000 de practicanți. Ucraina nu s-a lăsat mai prejos, în programa școlară a celor mici fiind inclusă și ora de biliard. Când România nu avea încă Federație, ucrainienii l-au angajat în școlile din Kiev pe Jorgen Sandman, instructor suedez popular la începutul anilor ”90. Timp de doi ani, el a predat sportul cu tac celor mici, dar și celor mai mari dintre ei, lăsând în urma sa o cultură fantastică a biliardului, dar și foarte mulți instructori care astăzi predau acest sport în toată Ucraina.

Abecedarul biliardului
Unui începător îi este recomandat să facă primii pași cu carambolul. Jucat pe o masă fără găuri, acest stil reprezintă abecedarul biliardului. Pe masa de caromb se învață loviturile cu efect și cele cu mai multe mante. Tactica unui joc de biliard stă în loviturile cu efect și în cele de siguranță. Pe lângă carambol, biliardul mai posedă încă trei stiluri: bila 8, bila 9 și snooker. „Recomandarea mea este ca un jucător să nu lase niciodată bila albă pe aceeași traiectorie imaginară către buzunar cu bila-obiect. Situația excepție este la ultima bilă, care trebuie să fie cât mai simplă”, este sfatul lui Ovidiu Cristea pentru începători. Și singurul pe care este dispus să îl ofere în afara cursurilor pe care acesta le predă: „Ca un paradox, în biliard, ca să fii complet, trebuie de fapt să etalezi un joc cât mai simplu și curat, fără prea multe artificii tehnice și fără a deranja poziția celorlalte bile de pe masă”, mai completează Ovidiu, care în 1999, la doar  16 ani, devenea campion național.

„Tac de 2.000 de euro rupt și lăsat pe un șifonier”
„Am norocul de a avea destul de mulți sponsori, astfel că beneficiez de echipament de la ei. Amuzant mi se pare faptul că cel mai scump tac al meu, de 2.000 de euro, este rupt și pus undeva pe un șifonier în casă”, spune Ovidiu. Tacurile de calitate sunt făcute din două părți și dintr-un lemn destul de tare, de obicei arțar pentru biliard și frasin pentru cele de snooker. Totuși, acestea se uzează destul de repede, motiv pentru care este greu pentru un sportiv care participă constant la turnee să se autofinanțeze. Un alt element important în biliard este creta, folosită deseori pentru vârful tacului, pentru a-i crește fricțiunea când tacul lovește bila albă.
Fricțiunea sporită face ca bila să se învârte mai mult și reduce riscul de a greși lovitura: „Este important să aparții de Federație ca sportiv. Ea acordă titlurile naționale, fără de care nu am putea participa la Campionate Europene și astfel nu am putea să obținem sponsorizări. Fără un sponsor, e greu să te descurci de la un anumit nivel în sus”, continuă Ovidiu Cristea.
Istoricii spun că biliardul a evoluat treptat, ca formă de joc în interiorul casei, datorită dorinței jucătorilor de a-și petrece timpul liber într-un mod plăcut în orice anotimp. Astfel se explică și culoarea verde a postavului cu care este acoperită masa contemporană de biliard, aceasta fiind un mod de a imita culoarea peluzei pe cae se practica în trecut acest joc. Cea mai veche dovadă a unei mese de biliard datează din anul 1470, fiind descoperită în inventarul Regelui Ludovic al XI-lea.

Biliardul și automatismele lui
Rar este văzută izbucnirea unui sportiv în timpul unui joc de biliard. Acest lucru nu este întâmplător. Orele de antrenament, pregătirea psihică de dinaintea unui turneu și calmul de care ai nevoie pentru a te adapta la orice situație au transformat biliardul într-un sport care nu doar că aduce profit lunar, ci și schimbă oameni: „Eram un puști credul înainte să mă dedic în totalitate lui. Credeam că scopul  meu în viață este să intru la o facultate, să adun cât mai multe diplome. E rețeta succesului oferită de părinți. Unii care normal că nu au fost de acord cu ceea ce fac acum, dar în timp s-au obișnuit cu ideea. Mai ales că au văzut cât de mult m-am liniștit și cum m-a schimbat în bine biliardul”, completează Ovidiu. Toate aceste motive au dus la o creștere a numărului de practicanți ai acestui sport. Începători sau avansați, oameni de toate vârstele preferă să se relaxeze „la o bilă” după încheierea orelor de muncă sau a celor de la facultate ori școală: „Te disciplinează și te relaxează”, conchide și Ovidiu Cristea.

  • În 2013, campion național la biliard a fost Ioan Ladanyi (Lugoj), cu 950 de puncte. Locurile următoare au fost ocupate de Braga Robert Mihai și Ciachir Arhire George, ambii din București

În Statele Unite, jocul de biliard a ajuns abia în secolul al XIX-lea. Aici a primit denumirea, cu conotație negativă, de „pool”, din cauza faptului că era practicat în camerele de jocuri de noroc și de pariuri, în limba engleză „poolrooms”.


De la piatră, la nitrat de celuloză
De la apariția biliardului, bilele au avut și ele parte de modificări evidente. La început erau confecționate din piatră, apoi din lemn și în cele din urmă din fildeș. Acestea făceau parte din setul de joc aparținând aristocraților, în timp ce bilele de lemn rămăseseră încă o opțiune viabilă pentru oamenii de rând. La începutul secolului XX, John Weslex Hyatt a creat primul plastic industrial, nitratul de celuloză, acesta devenind principalul material utilizat pentru confecționarea bilelelor de biliard.
Federația Română de Biliard are 20 de cluburi afiliate în toată țara, majoritare fiind cele din București. La primul turneu național, organizat în 1997, au participat doar șase cluburi: Atomic, Texas, Black Wolf, After Dark, Sereno și Champion


Cele mai cunoscute locuri în care poți juca biliard în București
Acum câțiva ani exista un club de biliard la aproape orice colț de stradă. Între timp lucrurile s-au schimbat, iar în locul lor au apărut farmacii, case de schimb valutar, sucursale de bănci sau magazine de haine. Printre recomandările cunoscătorilor de biliard în privința locurilor unde merită să mergem în timpul liber pentru un joc, în Capitală, se numără cele 6 locuri de mai jos:

Clubul Texas (Regie, Splaiul Independenței 290)
Sunt 28 de mese de biliard și una de snooker. Prețurile sunt între 10-18 lei pentru biliard și 16-21 de lei pentru snooker, în funcție de zi și de oră

IDM Club (Semănătoarea, Splaiul Independenței 39B)
Sunt 58 de mese de biliard. O oră costă între 8 – 25 de lei, dar jucătorii frecvenți își pot face un card de membru, care costă 80 de lei pe an și oferă reduceri de 5 lei pe oră

King”s Club (Iulia Maniu, 8A)
Are 21 de mese, două saloane VIP cu mese de joc și circuit. Și aici există facilități pentru membri. Clienții ocazionali trebuie să scoată între 9 și 22 de lei pentru biliard și între 12 și 27 de lei pentru snooker, în timp ce pentru membri tarifele scad

London Club (Piața Romană, George Enescu 36-42)
Clubul pune la dispoziția clienților 17 mese de biliard și doua de snooker. Pentru cei care doresc o atmosferă de intimidate, London pune la dispoziție o masă de snooker situată într-un salon izolat de restul clubului. Clienții plătesc între 15 și 26 de lei pentru biliard. O oră de snooker costă între 23 și 32 de lei

Oxygen Club (Piața Sudului, Sun Plaza)
Clienții acestui club plătesc între 8 și 25 de lei pentru o oră de biliard, în timp ce aceia care au card de fidelitate scot din buzunar între 8 și 20 de lei, în funcție de oră și de zi

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Anunțul momentului pentru cei cu PENSII SUB 2.000 DE LEI. Este obligatoriu până pe 31 MAI
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup