„Bölöni mi-a dat un fanion pe care-l păstrez până azi”. INTERVIU spectaculos cu marele absent al României la Europeanul din Alicante. Adrian Crișan și cum a urcat în autocarul Stelei, excelenta școală românească de tenis de masă, ce înseamnă China și o declarație: „Mă asemăn cu Andy Murray pentru că…”

Adrian Crișan a zâmbit amar înaintea Campionatelor Europene de tenis de masă (18-23 septembrie 2018). S-a accidentat cu trei zile înainte de plecarea spre Alicante, iar celui mai de succes jucător al României din această disciplină, acum în vârstă de 38 de ani, nu-i rămâne decât să facă haz de necaz. „Poate e un semnal…„

Stabilit în Franța, la Cholet, după 18 ani petrecuți în Germania, Adrian Crișan s-a schimbat în ultimii ani. S-a maturizat. Celebru la început de carieră pentru faptul că avea foarte multe fețe de palete – între 50 și 100, acum, spre final de carieră, vede altfel lucrurile. „Sunt mai puține. Acum, în ultimii ani, nu am mai fost atât de stresat din cauza fețelor de paletă. Am pus două și cu alea am jucat meciurile„.

De ce?
Am ajuns la concluzia că am și greșit. Am învățat din greșeli. Le dădeam jos pe unele, credeam că dacă puneam altele sunt mai bune – dar erau mari șanse să fie, de fapt, mai proaste decât alea dinainte. Așa, am pus două pe paletă, m-am obișnuit cu ele și am jucat.

Deci a fost, până la urmă, o schimbare de mentalitate și de abordare?
Da, acum, aproape de pensia sportivă (n.r. – râde). La 38 de ani, pot să zic așa. Sau, de fapt, de când am ajuns în Franța. Am lăsat-o mai moale cu fețele de paletă.

Să creadă sau nu în semne, dincolo de umor?

Născut pe 7 mai, dată care ulterior avea să devină sinonimă cu istoria Stelei, după marele succes din Cupa Campionilor, din 1986, Adrian Crișan a dat nas în nas cu Steaua, la Cluj, orașul bunicilor săi. Este o poveste de care își va aminti tot timpul, mai cu seamă atunci când drumul îl poartă înapoi la Cluj, așa cum s-a întâmplat în această vară, pentru a asista la Campionatul European de tenis de masă pentru cadeți și juniori.

„Aici am copilărit, la cinci minute de Sala Polivalentă și Parcul Central. Bunicii aveau grijă de mine. Prima dată am mers la fotbal, bunicul meu fiind foarte pasionat de fotbal. M-a adus chiar aici, în față la stadionul central, când aveam șase ani. Echipa Steaua era proaspăt câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni. M-a urcat în autocarul Stelei și toți m-au dat din mână în mână. M-au luat în brațe toți jucătorii, iar Bölöni mi-a dat un fanion pe care îl păstrez până în ziua de astăzi, cu echipa Steaua„, își spune una dintre cele mai dragi povești Adrian Crișan.

Atunci și acum, paralela merge mai departe. „Când eram mici, noi ne găseam doi cu doi și băteam mingea în fața blocului. Pe vremuri. După aceea, la club. Acum, mai degrabă sunt fel de fel de roboți, care îți aruncă mingea înapoi. Unii – ultimele generații, au chiar și paletă. Sunt programați să dea mingea înapoi”

Cum a fost adaptarea la Franța, după 19 ani în Germania?
Pe mine m-a prins într-un moment bun. Era momentul să părăsesc Germania, pentru că eram acolo de 18 ani. În Franța, știam dinainte că Liga este un pic mai slăbuță decât în Germania, unde joacă cei mai buni tineri din Europa. Știam că pot să fac față în Franța. Am avut noroc cu un club fantastic și niște oameni fantastici – la La Romagne, unde activez și acum. Treaba merge strună. Am reușit să câștigăm Cupa UEFA – cum este la fotbal, anul acesta am reușit să luăm titlul în Franța. Eu am avut bilanț general la meciurile pe care le-am disputat de 15 victorii și 2 înfrângeri. Cum fac ei procentaj în Franța – 88% am câștigat meciurile. Deci toată lumea este încântată.

Compania?
Avem un chinez, care este de 12 ani la club și care a primit deja cetățenia franceză, avem un francez-francez care este chiar de lângă Cholet, orașul în care locuim noi. Avem – anul trecut am avut un chinez-chinez, adus din China, tânăr, 20 de ani, foarte bun, dar, din păcate, anul acesta a plecat la o echipă din Polonia. Îi ia locul un polonez la noi în echipă – component în echipa națională a Poloniei.

Ce este cu toate aceste naturalizări? De ce sunt atât de buni asiaticii? Sunt mai rapizi, sunt mai tehnici, sau este și o barieră mentală a jucătorilor europeni care spun, poate, din start – e asiatic, e mai bun?
Eu rămân la părerea că jucătorii care reprezintă China sunt extrem de bine pregătiți. Este un sistem acolo, de la A la Z, se știe exact, ce e de făcut, este o întreagă echipă pe lângă cei trei jucători care reprezintă China la Campionate Mondiale și Jocuri Olimpice. 20 de oameni, care lucrează pentru ei. Au și parteneri de antrenament foarte buni – încă 20 de jucători foarte buni. Sunt și foarte, foarte bine pregătiți și, poate că, de multe ori, europenii uită cât de mult se spetesc chinezii și cât de mult își doresc să câștige la Mondiale. Lumea uită. Eu am avut doi chinezi anul trecut în echipă. Vreasu să vă spun că nu am văzut la multe națiuni așa un ajutor reciproc între ei. Se ajută foarte mult, sunt foarte uniți – iar asta le lipsește altor țări.

Franța l-a cucerit. Este o certitudine. „Locuim la 150 km de Le Mans, la 400 km de Paris și tot vorbesc cu soția mea – ea vrea să ajungem la Roland Garros. Până acum, în trei ani, nu am ajuns. Tot a intervenit câte ceva. Ne-am propus ca la anul să ajungem, mai ales că o avem pe Simona Halep care este extraordinară, campioană en-titre. Este o campioană extraordinară pentru sportul românesc. Mie îmi place foarte mult tenisul de câmp. Știu toate jucătoarele și jucătorii. M-am bucurat, foarte mult, pentru Novak Djokovic, că a reușit să câștige Wimbledon-ul, după o perioadă mai dificilă, cu accidentări. A avut probleme, dar a reușit să câștige acel meci fenomenal cu Rafael Nadal. M-am bucurat pentru el„, spune bistrițeanul.

Știi că despre Roger Federer, în ultimele meciuri, s-a spus că face ping-pong la fileu, că vine cu execuții din tenisul de masă, cu reflexele lui. Ai sesizat vreodată asta, uitându-te la un meci de tenis de câmp?
M-am uitat la Roger Federer, îl urmăresc în general, și la toate turneele importante. El poate face orice cu mâna lui! Un jucător ca el nu a mai existat, este un geniu al tenisului.

Este vreun jucător de tenis cu care simți că te asemeni?
Nu cred. Nu știu. Poate cu Andy Murray mă asemăn, pentru că joc pe contre. Dar el a reușit să câștige un titlu de Mare Șlem. Eu nu am câștigat așa… mai mult cu echipa.

Evident s-a schimbat și tenisul de masă. „A evoluat mult în ultimii 20 de ani. Și condițiile sunt altele. La început, când mergeam la niște Campionate Europene, la Haga sau la Paris, mergeam două zile cu autocarul. Acum, nici nu mai vor să audă de autocar. Merg cu avionul, direct. Alte condiții! Și jocul s-a schimbat. Cred că juniorii noștri au toate condițiile pentru a ajunge mari campioni, pentru că au condiții mult mai bune decât aveam noi. Tenisul de masă a crescut mult pe partea fizică, față de cum eram noi când eram juniori. Înainte, dacă aveai un serviciu bun și o bună primă minge – o lovitură de forehand foarte bună, terminai punctul în două mingi. Acum se joacă 5, 6, 7, 10 schimburi, câteodată. Este mai lung jocul, ajungi să ai, dacă vrei, raliuri ca în tenisul de câmp. Contează mult mai mult acum condiții fizică„, spune Adrian Crișan, marele absent al României de la Campionatele Europene de tenis de masă.

Este loc și pentru un exercițiu de imaginație. S-ar vedea Adrian Crișan antrenor de juniori și cadeți? Ar avea răbdarea necesară? „Cred că m-aș potrivi mai bine să fiu antrenor coordonator, să ajut toate loturile. În postura asta mă văd, mai bine. Să creeăm o echipă națională puternică, să reprezentăm cât mai bine România la Campionatele Europene și Mondiale, Olimpiade. Visul meu ar fi să cucerim o medalie la Jocurile Olimpice cu tenisul de masă, să avem o sală, un centru național de tenis de masă – seniori, juniori, cadeți, pe care nu îl averm. Așa m-aș întoarce și eu în România...”