Un sat întreg se roagă pentru Gigi Becali în Liga Campionilor: i-au făcut cântece patronului FCSB, l-au pictat pe pereții bisericii iar un cartier îi poartă numele! Cum arată Vadu Roșca și oamenii salvați de miliardar după 20 de ani de la inundațiile cumplite. EXCLUSIV
În miezul lunii iulie s-au împlinit 20 de ani de la cele mai cumplite inundații din România după 1990. În Vrancea, la Vadu Roșca, apele verzi ale Siretului și Putnei s-au revărsat și au prins ca într-o menghină oamenii. Puhoiul a luat, în total, 14 vieți, șapte victime fiind din localitate. Și a schimbat destinul altor mii. Sute de familii au rămas fără gospodării, animale, speranțe și au fost nevoite să se mute.
Alții și-au ridicat, de la rădăcina fundației, alte case, în același loc în care au mai rămas doar praguri de nămol și vegetație smulsă de forța nestăvilită a apei coborâtă ca un plug înfiorător din munții Vrancei. Mulți au primit o mână de ajutor din partea lui Gigi Becali, cel care a construit aproape 200 de case la 14 kilometri de Vadu Roșca, la Vulturu.
Reportaj la Vadu Roșca, acolo unde Gigi Becali este pictat în biserică și dă numele unui cartier. EXCLUSIV
Locul are drept indicație geografică oameni din pulpă puternică. În 1957, la Vadu Roșca, țăranii s-au răsculat împotriva colectivizării. Arhivele relatează că însuși Nicolae Ceaușescu, la acea vreme șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate, ar fi deschis focul în pieptul celor care au înfruntat autoritățile deplasate să calmeze țărâna revoltei.
Sub plumbul celui care avea să ajungă, ulterior, dictator în fruntea țării, nouă locuitori și-au pierdut viața. Azi, lângă cârciuma satului, un monument cu numele celor uciși, șterse de zimții soarelui aprig de câmpie, amintește de 1957 și de curajul oamenilor care au luptat pentru ce a fost al lor. În 1957 au venit satrapii comuniști… în 2005 a lovit, neiertător, natura.
Strada Principală și urmele Siretului după 20 de ani: „Ne-am mutat unde a construit Gigi Becali. Multă sănătate și să prindă Cupa Campionilor”
Strada Principală din Vadu Roșca poartă, la 20 de ani de la calamitate, urmele Siretului care azi curge liniștit la câteva sute de metri în spatele dărâmăturilor ce au mai rămas – ca într-un muzeu al calamității – după blestemul din iulie 2005.
Pe brazda obrajilor, bătrânii care își poartă singurătatea și rutina pe la porți își amintesc cu lacrimi în ochi, la detaliu, tot ce s-a întâmplat. Unii s-au mutat în satul lui Becali, alții au rămas aici și au ridicat, din mâl, alte case. Sunt și locuitori rămași captivi între două lumi. Navetiști între trecut și prezent, care fac drumul aproape zilnic între casele crăpate din Vadu Roșca rămase fără olane și ghemuite cât să cadă și locuințele de la Vulturu ridicate de Becali, în care locuiesc de două decenii.
Era 13 iulie, iar la ora 15 a intrat apa în sat. Eu lucram la Apele Române atunci. M-a prins la canton, m-au salvat cu elicopterul. Casa așa a rămas, nu am mai făcut nimic la ea, trebuia să dărâm și să construiesc de la zero, iar posibilități nu prea mai erau. Apa era până la geamuri. Ne-am mutat unde a construit Gigi Becali. Unii au plecat de acolo, au venit înapoi, alții au rămas. E un gest frumos făcut de domnul Becali, a ajutat oameni care nu au mai avut nimic, casele lor au rămas la pământ. Și-i urez multă sănătate, să prindă Cupa Campionilor”, povestește un bărbat care, de 20 de ani, face naveta între casa distrusă de ape aflată chiar la intrarea pe strada Principală din Vadu Roșca și locuința de pe strada George Becali din Vulturu.
La câteva numere mai sus, un alt bătrân care a luat-o de la zero în urmă cu două decenii nu își poate stăpâni lacrimile. Anii au mai forat riduri, au scobit sănătatea, însă nu au reușit să cicatrizeze durerea din 2005.
Soția mea a stat o lună de zile în pod (n.r. arată cu mâna spre casa solidă pe care a construit-o de la zero după inundații), zile de-astea nu doresc la nimeni. Noi ne-am refăcut casa, fără ajutoare, fără nimic. Nu a venit nici măcar să-mi aducă o găleată de apă, tot ce am făcut, am făcut pe puterile noastre. Și am rămas aici, vecinul nostru de peste drum a primit casă dincolo, la Gigi Becali și a plecat, nu s-a mai întors. Și-a mai făcut niște camere, Gigi a lăsat două camere, un hol și o bucătărie, atât”
Timpul, care uneori doare în așteptarea nepoților și strănepoților, și-l mai arde cu fotbalul, iar echipa de suflet este FCSB. Și imediat, vocea bărbatului se schimbă, iar tonul, sub patosul spre care a virat discuția, devine ferm:
FCSB… ce FCSB? E Steaua adevărată! Asta pe care o ține Talpan… ăsta e un mizilic, un om care nu are ce face cu banii și-i bagă prin procese. Țin cu echipa asta de când mă știu! Domnul Becali să fie sănătos și să trăiască și să ajute oamenii, e o persoană foarte bună. Hai Steaua!”
Peste bulboana Putnei, acolo unde viața a luat-o de la capăt. „Dimineața, de pe strada George Becali luăm cu microbuzele 40 de copii”
La 14 kilometri de satul lovit de ape, la Vulturu, există un cartier, în fond o stradă lungă cât un meridian, care poartă numele patronului de la FCSB. Aici, în urmă cu două decenii, latifundiarul din Pipera a ridicat 188 de case și a construit o biserică.
Pe ulița din piatră spartă, pe stânga și pe dreapta sunt înșirate casele pe care mulți dintre cei care s-au mutat aici, sau care au moștenit imobilele, le-au modernizat în cele două decenii scurse. Inițial a fost vorba de două camere, 50 metri pătrați și alte câteva sute de grădină. Pământul a fost cedat de primărie, de construcție s-a ocupat patronul de la FCSB cu mână de lucru adusă din Valea Jiului de prietenul Marin Condescu.
Azi vorbim de o stradă precum un mozaic unde trăiesc sute de suflete. Găsim vile impunătoare cu garduri care costă mai mult decât proprietatea vecinului, case cu etaj ridicate lângă imobilele lui Becali care au rămas pe post de magazii, dar și coșmelii cu geamuri sparte și tencuiala roasă lăsate în paragină sau scoase la vânzare. Pe cele părăsite le găsim, în special, în capătul dinspre prund al străzii.
Primarul spune că Gigi Becali a ridicat casele, însă nu a lăsat, în urma gestului său, niciun act. „Nu am găsit niciun document că le-a făcut. Niciun rând măcar!”
Primăria, care a cedat terenul pentru construcțiile ridicate din banii lui Becali, a tras, în anii care au urmat, utilitățile, iar acum edilul promite, cât mai curând, asfaltarea.
De multe ori, statutul ăsta de sinistrat pentru că omul nu poate să trăiască toată viața… au primit ajutoare de peste tot ca să se integreze într-o viață normală. Atunci a fost o catastrofă. După cum știți, domnul Becali a făcut aproape 200 de case, ANL a făcut alte 200 și toți locuitorii de la Vadu Roșca ar fi trebuit să stea în aceste case. Dar timpul a dovedit că lucrurile nu stau chiar așa, iar pe om greu îl desprinzi de locul natal, așa că o parte s-a întors, iar în cartierul de la Becali, care e locuit 90%, au rămas copiii. La ANL sunt mai puțini, cam 50%. Cu proiectele implementate la nivel de comună au toate utilitățile, apă, canal, am trase gaze și urmează să dăm drumul pe conductă, asfaltăm anul ăsta”, spune Nicușor Păcuraru, primarul din Vulturu din 2012.
Edilul dezvăluie un amănunt interesant despre gestul lui Gigi Becali. Conform spuselor miliardarului, acesta a cheltuit cinci milioane de euro pentru ridicarea caselor și un alt milion pentru biserică, însă nu a lăsat vreun act de donație:
Eu nu eram primar atunci, știam că a venit, a făcut case, dar nu am găsit niciun document că domnul Gigi Becali le-a făcut oamenilor casele. Niciun rând măcar! Cetățenii de acolo au la mână o hotărâre a Consiliului Local care le pune la dispoziție terenul pentru construcție cu titlu gratuit, un proiect de trei pagini, pentru cele trei camere construite și o autorizație de construcție din care reiese că cetățeanul și-a construit casa, nu domnul Gigi Becali. De unde reiese că Gigi Becali le-a făcut, nu mă întrebați pe mine, că nu știu! Sunt documentele pe care le-am găsit, nicio formă de donație, poate există pe undeva…. Care au vrut și-au cumpărat și terenul de la primărie. Când am preluat eu funcția nu era nicio carte funciară pentru acea zonă, de unde nume de străzi? Am identificat toate străzile și am dat denumirea George Becali pentru că toată lumea știe că e cartierul George Becali și biserica este construită de dânsul. De peste 10 ani poartă numele ăsta. Avem o bucurie că acolo este un sat relativ tânăr, dimineața de pe strada George Becali încărcăm în microbuz peste 40 de copii. Sunt tineri care locuiesc acolo și deja s-au integrat, deja au uitat și de inundații și de ce a fost acum 20 de ani. Așa e viața, natural, mulți s-au mutat definitiv. A fost un gest frumos, un lucru bun și toată lumea știe că dânsul sare în ajutor, practic a fost voința sa. Mai sunt care mai au bani și poate că dau și nu știe nimeni, probabil că domnul Becali merge pe varianta sunt modest dar vreau să se știe”.
Numărul 29, strada George Becali. „De Paște ne-a adus miei, niște miei, televizor, mobilă de bucătărie, iarna ne-a dat godine”
În ziua în care FCSB joacă în preliminariile Champions League în Andorra, returul împotriva celor de la Inter d’ Escaldes, locuitorii de pe strada George Becali din Vulturu, Vrancea, urmează cursul normal al unei zile banale. Bărbații în putere meșteresc în gospodării, pâlcuri de copii zburdă prin praful uliței. Doar cei mai în vârstă își mai aduc aminte de nenorocirea de acum fix 20 de ani. La numărul 29, doi bărbați octogenari se răcoresc în anturajul unei beri la doză.
În 2007 (n.r. 2010) când s-a sfințit biserica… atunci a venit ultima oară domnul Becali. A venit cu vreo 10 preoți, a zis că ne aduce și preot, de la Buzău, pe unde are el acolo. Le-a dat veșminte noi, tot. Când avea oameni la lucru venea și cu elicopterul. De Paște ne-a adus și miei, niște miei de nici nu ne-am gândit noi la așa ceva, televizor, a dat mobilă de bucătărie. A venit un american, tot prin el și ne-a dat mobila de bucătărie. Avea de făcut mai multe, dar dacă a văzut că ăștia de la primărie nu țin cont. După ce ne-am mutat nu aveam apă, nu aveam canalizare și ne-am strâns toți în față, la maidanul de la biserică și l-a chemat pe primar, nu era ăsta care e acum și i-a zis: „uite, mă, primare, ce spun oamenii, că nici acum nu le-ai băgat apă. Fii atent, aduc echipa și, până diseară, toți au trasă apa”. S-a dus la Focșani și așa a și făcut. S-a băgat conducta gratuit, fără să plătim nimic, nimic. Iarna a dat și sobe, godine să fie căldură”, povestesc bărbați, în timp ce alternează discursul cu o gură din berea care le alintă în toropeala verii.
„Domnul Becali a vrut să facă un sat european”
Sunt mândri că locuiesc pe strada George Becali și nu uită să-i mulțumească omului care le-a fost aproape în urmă cu fix două decenii, într-un moment de cumpănă care a luat vieți, iar pe altele le-a schimbat radical.
Suntem oameni bătrâni, singur, dar e bine, e un loc liniștit, e frumos. Mai mult tineret și domnului Becali să-i dea Dumnezeu sănătate și bucurie, că este un om sufletist, ce a făcut el pentru noi nu a făcut nimeni. Când promitea, promitea. Au trecut anii și nu a mai venit, el a avut ceva în gând, a vrut să facă un sat european, însă dacă a văzut că lumea nu a stat aici, s-au întors la Vadu Roșca și a început să le vândă, mulți au luat de la cei de acolo. S-au vândut cu 3000-4000 euro. Probabil de-asta nu a mai trecut. A zis că și-a făcut pomana”.
La intrarea pe strada George Becali, în locul unde înainte de 2005 era izlaz, patronul de la FCSB a ridicat o biserică. „Oamenii erau obosiți deja, dar Gigi a zis că vrea și o biserică. Și am făcut și o biserică”, povestește Marin Condescu, cel care a adus zeci de mineri din Valea Jiului care au lucrat zi de zi pentru ridicarea caselor din Vulturul.
În curtea bisericii în care totul este îngrijit până la firul de iarbă, o doamnă care locuiește într-una din casele ridicare de Gigi Becali îngrijește, udă florile, curăță pangarele. La rândul său, femeia, care ne roagă să nu o filmăm pentru că o ceartă băiatul, povestește cu glasul amar:
Am fugit cu vacile, ultima am fugit cu vacile și cu apa așa (n.r. arată cu mâna la piept). O vacă și un vițel, vițelul era să se înece, s-a suit peste vaci, m-a călcat pe picioare. Greu am tras-o, nu-i ușor. Domnului Becali i-am făcut și un cântec, l-am scris acasă într-un caiet și l-am cântat”.
Pe pereții lăcașului este pictat patronul campionei alături de familia sa, în timp ce la intrare, într-un alt mural, apare Sfântul Gheorghe în lupta cu balaurul.
Boțîrlău, locul unde Generația de Aur a construit 11 case
Gigi Becali nu este singurul om din fotbalul românesc care i-a ajutat pe sinistrații din Vadu Roșca. La Botîrlău, lângă Vulturu, „Generația de Aur” a ridicat 11 locuințe. În urmă cu 20 de ani, „tricolorii” au organizat un meci amical contra Braziliei, la Timișoara, iar banii au mers spre oamenii încercați din Vadu Roșca. Gică Popescu și Ion Țiriac, care a contribuit financiar prin fiul său, au venit aici și au înmânat cheile și actele, iar oamenii nu au avut voie, prin contractul de donație, să le înstrăineze pentru cinci ani.
E ziua în care FCSB joacă în Andorra în preliminariile Champions League, iar barurile din Vulturu și Boțîrlău sunt goale cu o jumătate de oră înainte de debutul meciului. Vrem să vedem cum se trăiește o partidă a campioanei în satul în construit de Gigi Becali care-i poartă numele. La spelunca de la stradă dotată cu păcănele, o doamnă ne spune că închide. „Lumea vine la sfârșit de săptămână, nu acum”. Ne întoarcem spre București cu gândul la bătrânul cu lacrimi în căldarea ochilor din fața casei din Vadu Roșca, fanul roș-albaștrilor:
– Cum vă pregătiți de meciul din seara asta?
– Liniștit. Dau drumul la televizor, mă așez în pat și stau și mă uit foarte frumos, că în altă parte nu am unde să mă duc”.
Sunt clipe și locuri unde banalul are farmecul unui diamant.