Super transfer pentru CFR Cluj! Mutarea a fost anunțată chiar de noul atacant, fost la FCSB: „O să fac vizita medicală!”

Andrei Preotu
Super transfer pentru CFR Cluj! Mutarea a fost anunțată chiar de noul atacant, fost la FCSB: „O să fac vizita medicală!”

Sergiu Buș este la un pas să revină la CFR Cluj! Atacantul a anunțat că este gata să facă vizita medicală.

Vârful este gata să revină în Gruia și să se lupte la titlu cu FCSB, ultimul club pentru care a jucat în Liga 1.

În această perioadă, Buș a fost dorit și de cei de la UTA: V„orbim, în primul rând, despre un bonus de instalare, care la nivelul unui jucător ca Sergiu Buș va fi imposibil de oferit de UTA. Apoi, nu știu exact salariul său, dar cred că vorbim de zeci de mii de euro pe lună”, a spus recent Laszlo Balint.

Sergiu Buș, la un pas de CFR: „Verbal, totul e ok!”

„Sunt foarte aproape de CFR Cluj, încă nu am semnat, dar îmi doresc şi sper să semnez mâine sau în câteva zile. Să ajut echipa să fie campioană. În mare parte ne-am înţeles, verbal totul e ok, sunt mulţumit, aşa că ţine doar de mine să fiu sănătos. O să fac vizita medicală.

M-a luat gura pe dinainte, dar sunt aproape de CFR Cluj. Doar un cutremur ar face să nu semnez. E concurenţă la CFR, dar e bine. Voi face tot posibilul să ajut echipa. Cu CFR discut de o lună-două, dar nu m-a căutat doar acum, m-a căutat şi înainte se semnez cu FCSB. Îmi doresc să mă întorc acasă, pentru că la CFR m-am format”, a spus Sergiu Buș, pentru Look Sport.

CFR Cluj, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureș, Gaz Metan Mediaș, Corona Brașov, CSKA Sofia, Sheffield Wenedsday, Salernitana, Astra Giurgiu, Levski Sofia, din nou Gaz Metan și FCSB sunt echipele din cariera lui Sergiu Buș înainte de plecarea la Seongnam.

În Liga 1, atacantul originar din Cluj-Napoca a marcat 32 de goluri în 121 de meciuri.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania