Tony da Silva, prima reacție după ce și-a prelungit contractul cu Poli Iași. „Am cerut asta conducerii”. EXCLUSIV

Tony da Silva, prima reacție după ce și-a prelungit contractul cu Poli Iași. „Am cerut asta conducerii”. EXCLUSIV
  • Publicat:

Politehnica Iași va începe sezonul următor al Superligii cu Tony da Silva pe banca tehnică. Tehnicianul de 43 de ani a salvat Iașiul de la retrogradare chiar și fără baraj, iar la câteva zile distanță a acceptat oferta clubului de a continua la Poli.

Tony a semnat un nou angajament, valabil un sezon, iar obiectivul va fi, în linii mari, ca și cel anterior, o clasare în primele zece poziții.

Tony da Silva, prima reacție după ce și-a prelungit contractul cu Poli. „Vrem să întărim echipa și după aceea vom stabili ce ne putem propune”

În stagiunea trecută, Iașiul a avut ca obiectiv menținerea în prima ligă, dar conducerea clubului a vorbit în repetate rânduri de o clasare în primele zece poziții.

Probabil aceasta va fi ținta și pentru campionatul viitor, în condițiile în care președintele Cornel Șfaițer declara, recent, că nu vrea să mai trăiască prin emoțiile retrogradării.

Tony da Silva a declarat că va stabili un obiectiv realist împreună cu conducerea clubului în funcție de transferurile realizate.

„Ne-am înțeles încă un an și sunt bucuros că voi continua munca la Iași. Acum avem de muncit împreună cu conducerea pentru a întări echipa. Jucătorii sunt în vacanță, dar noi avem foarte mult de muncit, pentru că va fi un sezon dificil. Încă nu am stabilit obiectivul. Vrem să întărim echipa mai întâi și abia după aceea vom stabili ce ne putem propune. E prea devreme să vorbim de obiectiv. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că nu avem un buget foarte mare, cum au alte echipe. Dar eu ca antrenor vreau să luptăm în fiecare meci la victorie”, a declarat Tony da Silva pentru ProSport.

„Am cerut conducerii să păstrăm scheletul echipei”

Tony a explicat că nu vrea să aducă foarte mulți jucători în această vară. Tehnicianul își dorește maximum 5-6 jucători pe lângă scheletul deja format din stagiunea trecută. Aceasta a fost, de altfel, una dintre cerințele pentru conducere, să facă tot posibilul să păstreze scheletul actual, pentru a nu fi nevoit să schimbe radical echipa.

„Vreau să aducem jucători de valoare și de caracter. Îmi doresc jucători care să aibă o mentalitate de învingător. Nu contează pașaportul, nu contează că e portughez, român sau de altă naționalitate, dar vreau să aibă caracter și o mentalitate sănătoasă. Vom aduce probabil 5-6 jucători, dar cel mai important este să păstrăm scheletul actualei echipe. Asta am și cerut conducerii, să rămână nucleul”, a completat Tony.

Fotbaliștii ieșeni au intrat în vacanță de luni și vor reveni la antrenamente pe 6 iunie, data la care este prevăzută reunirea lotului.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are 5 camere și 3 băi
Cristiano Ronaldo, devastat după un nou eșec cu Al-Nassr: nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi
Cristiano Ronaldo, devastat după un nou eșec cu Al-Nassr: nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Imagini sfâșietoare de la priveghiul Biancăi! Momentul în care soțul ei izbucnește în plâns
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
Românii care nu vor beneficia de creşterea salariului minim
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Cristi Borcea: Nu e uşor să fii milionar. Din ce face, în 2024, milioane de euro. Afacerea uluitoare care l-a umplut de bani
Cristi Borcea: Nu e uşor să fii milionar. Din ce face, în 2024, milioane de euro. Afacerea uluitoare care l-a…
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la Pro TV
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat Survivor All Stars de la…
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Dezvăluire BOMBĂ despre Traian Băsescu. Ce a făcut fostul președinte al României
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Raisa, ucisă de vărul ei! Băiatul a recunoscut ce i-a făcut! Detalii șocante
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Câți bani au luat Bettyshor și Roxana ca să fie bătute măr de un bărbat. Reacțiile presei internaționale
Câți bani au luat Bettyshor și Roxana ca să fie bătute măr de un bărbat. Reacțiile presei internaționale
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Optimismul îl dă afară din casă pe Denis Alibec, înainte de EURO: Vom trece de grupe, cel puţin
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
Zece activități de 1 Iunie 2024 pentru copii și părinți. Ce puteți face în familie de Ziua Copilului
×