FOTO | Moldovan: „Adversarul ne-a pus în dificultate, dar am reușit să revenim și să câștigăm. E importantă victoria pentru moralul băieților și pentru al meu” Ce spune despre incidentul cu Iancu

FOTO | Moldovan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala de tineret a României s-a impus cu 3-1 într-un meci amical cu Albania, iar Viorel Moldovan este mulțumit de rezultat, dar și de atitudinea elevilor săi. Moldovan este încrezător că echipa pe care o conduce poate avea o evoluție bună în următoarea campanie de calificare și spune că are de unde alege jucători valoroși.

Gabi Iancu a fost nemulțumit în momentul în care a fost schimbat, chiar dacă el este cel care a deschis scorul în meciul cu Albania. Iancu nu a primit banderola de la Moldovan, căpitan fiind ales Bălașa. Selecționerul spune că nu e important cine e căpitan, rezultatele echipei fiind cele care ar trebui să primeze.

„Am avut momente când am suferit, am întâlnit un adversar foarte bun, o echipă agresivă. Ne-a pus în dificultate, dar am reușit să revenim și să câștigăm. Am dat dovadă de caracter, e importantă victoria pentru moralul băieților și pentru al meu. Comparativ cu meciul cu Germania am avut șase elemente noi, mă bucur că avem soluții, dar suntem în continuă căutare. Iancu nu a fost dezamăgit, e bine că a reușit să înscrie, a avut o contribuție importantă la această victorie. Nu e foarte important cine e căpitan, important e ca echipa să câștige. Vorbim prea mult despre Iancu, trebuie să vorbim despre echipă. Vreau să mulțumesc publicului că a venit în număr destul de mare și ne-a susținut. În București, nu am fi avut acest public”, a declarat Viorel Moldovan la DolceSport.

Moldovan a vorbit și despre meciul naționalei lui Pițurcă, precizând că echipa noastră este mai valoroasă comparativ cu reprezentativa maghiară, dar acest lucru va trebui demonstrat pe teren.

„Meciul cu Ungaria este unul important pentru noi, cele trei puncte contează. Sper ca echipa națională să se impună și apoi să câștige și meciul cu Finlanda. Cred că avem un lot mai bun decât al lor, dar trebuie să demonstrăm acest lucru pe teren”, a mai afirmat Moldovan.

Echipa națională de tineret a României a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), reprezentativa similară a Albaniei, într-un meci amical disputat la Buzău.

Golurile „tricolorilor” au fost marcate de Iancu ’16 Neag ’77 și Fl. Tănase ’83, în timp ce pentru oaspeți a înscris Murriqi, în minutul 60.

Selecționerul Viorel Moldovan a folosit următoarea formulă de echipă: Cojocaru – Bălașa, Neag, Boldor, Mitache (Filip ’46) – I. Cristea (Nedelcu ’73), Al. Dan (Șerban ’73) – Rotariu (Bumba ’46), Mitriță (Ștefănescu ’67), Fl. Tănase – Iancu (V. Balint ’67).

Partida a fost arbitrată de Marius Avram, ajutat de asistenții Valentin Avram și Vladimit Urzică.

Naționala de tineret a României va mai disputa un meci amical cu reprezentativa Macedoniei, la Skopje, în 13 octombrie, de la ora 19.00.

Foto: Adi SOARE

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele