„Tackling” la Vasile Dîncu. Colegul din PSD, lider de grup din Camera Deputaților, este tranșant în legătură cu inițiativa senatorului care o vrea pe „Steaua în A”. „Personal… nu susțin, o spun cât se poarte de clar, cred că sportul trebuie finanțat din bani privați” | SPECIAL

Alfred Simonis este primul coleg din PSD care intră în „tackling” la Vasile Dîncu. Deputatul se poziționează public împotriva propunerii de modificare legislativă înaintată de fostul ministru asupra Legii Sportului. Părerea timișoreanului

este foarte importantă, atât în partid, cât mai ales din postura de lider de grup al partidului în Camera Deputaților.

Vasile Dîncu a înregistrat în Parlament o propunere legislativă prin care solicită modificarea Legii Sportului 69/2000,  astfel încât cluburile de drept public să primească dreptul de a evolua în ligile profesioniste. Proiectul de lege a împărțit lumea fotbalului, multe voci fiind împotriva inițiativei senatorului Partidului Social Democrat.

Susținut în demersul său de colegii Radu Popa și Matei Constantin Bogdan, fostul ministru pare că nu se află pe aceeași lungime de undă și cu alți colegi din partid.

„Tackling” la Vasile Dîncu. Colegul din PSD, lider de grup din Camera Deputaților, tranșant în legătură cu inițiativa senatorului care o vrea pe „Steaua în A”. „Personal… nu susțin”

Alfred Simonis a fost primul coleg care a ieșit public și a spus că nu este de acord cu intenția lui Dîncu. De ce este importantă poziționarea lui Simonis? Acesta este lider de grup al Partidului Social Democrat în Camera Deputaților, camera decizională! Aici este dezbătut și poate fi blocat proiectul de modificare legislativă semnat de Vasile Dîncu.

„Eu, patron de club privat, să mă bat cu statul român, care investește, nu, nuu…”

ProSport a redat, în detaliu, tot traseul inițiativei fostului ministru. Prezent în emisiunea „Proiect de țară: România!” de la Prima News, deputatul timișorean a fost tranșant. „N-am o decizie din partid. Personal nu susțin o astfel de inițiativă, o spun cât se poarte de clar, cred că sportul trebuie finanțat din bani privați. Sportul profesionist, evident. Cred că, pentru cei care investesc în fotbal, în sport în general, avem nevoie de mecanisme de recuperare, de deducere, de tot felul de avantaje care te pot face să investești. Eu, patron de club privat, să mă bat cu statul român, care investește, nu, nuu…”, a transmis Simonis, care a făcut o paralelă cu investițiile autorităților locale în sportul profesionist, o realitate în cazul mai multor cluburi care activează în Superliga

Eu personal am o problema în a stabili, ca guvern, un minister sau altul să se bată cu un privat. Acum, dacă primarul, care e ales de cetățeni, are o emulație în localitate pentru a sprijini o echipă sau alta… tot bani publici sunt și ăia, omul e ales, are un program de campanie. Iartați-mă, dar ministrul e numit politic, banii, resuresele guvernului sunt infinit mai mari, ori nu cred că guvernul trebuie să se ocupe de finanțările unor echipe de fotbal. Cred că are cu totul și cu totul alte probleme. E punctul meu de vedere, nu văd de ce să facem noi echipa poliției, a armatei și așa mai departe”.

„Nu cred că e o urgență. Eu nu îmi fac prioritățile legislative în raport cu urgențele unui club sau altui club”

Alfred Simonis a transmis că urmează ca propunerea lui Vasile Dîncu să fie discutată în PSD și, în funcție de aceste negocieri, să fie luată o decizie. Totuși, debutatul nu consideră demersul legislativ o urgență, chiar dacă cei trei colegi inițiatori au solicitat procedura de urgentare, mulți dintre fanii Stelei fiind optimiști în legătură cu posibilitatea ca echipa lor să poată evolua pe prima scenă a fotbalului românesc încă din sezonul viitor, 2023- 2024.

Domnul Dîncu e senator, orice senator are drept de inițiativă, domnia sa a fost și ministru al apărării, probabil că s-a lovit de această problemă la clubul armatei, la clubul Steaua, probabil că a venit de acolo o solicitare. Domnia sa era ministru și s-a gândit că rezolvă problema, eu, ca cetățean și ca parlamentar, nu aș susține un astfel de demers. O să discutăm în partid, zilele viitoare, despre proiectul domnului Dîncu. Însă nu cred că e o urgență. Eu nu îmi fac prioritățile legislative în raport cu urgențele unui club sau altui club. M-aș concentra, împreună cu colegii mei, pe jaloanele PNRR, foarte importante pentru România, cum luăm acești bani”, a transmis Simonis în emisiunea „Proiect de Țară: România!” de la Prima News.

Publicat: 21 04. 2023, 18:20
Actualizat: 21 04. 2023, 19:21