Vedeta FCSB a răbufnit și l-a anunțat pe Pintilii, în vestiar, că pleacă. Gigi Becali a luat foc când a auzit: „Alintat și slab”
Gigi Becali (67 de ani) a primit o veste neașteptată despre una dintre vedetele sale de la FCSB, care ar fi avut un dialog aprins cu Mihai Pintilii (41) și ar fi amenințat că pleacă de la echipă.
Totul s-a întâmplat în vestiar, la pauza meciului FCSB – Petrolul Ploiești 1-1, din etapa cu numărul 17 a campionatului.
Tavi Popescu i-ar fi spus lui Mihai Pintilii, în vestiar, că pleacă de la FCSB. Ce l-a enervat și cum a reacționat Gigi Becali
Tavi Popescu a început titular disputa cu Petrolul din runda precedentă a Superligii, însă Gigi Becali l-a schimbat la pauză pentru a-l introduce pe mai defensivul Adrian Șut.
Ulterior, același Gigi Becali l-a dat afară pe Tavi Popescu din echipa de start și fotbalistul a început de pe bancă partida cu Steaua Roșie din Europa League. Însă, a bifat minute și în acest duel, 17 mai precis, pe final.
Cu toate acestea, forma jucătorului lasă de dorit în sezonul 2025-2026, iar în totalul de 18 meciuri pe care le-a înregistrat în campionat și cupele europene a izbutit să contribuie doar cu două pase decisive.
Tavi Popescu pare să fie de părere că tratamentul de care are parte la FCSB contribuie la perioada lui nefastă, iar potrivit Digisport.ro, după ce a fost schimbat la pauza meciului cu Petrolul chiar ar fi avut o ieșire nervoasă. Intrat în vestiar și înștiințat că nu va mai reveni pe gazon pentru ultimele 45 de minute, jucătorul a răbufnit și i-a transmis lui Mihai Pintilii că vrea să plece de la echipă.
Gigi Becali a fost pus în temă cu episodul respectiv și a spus că va demara personal o anchetă pentru a afla adevărul. Iar dacă totul se va confirma, a sugerat că îl va trimite în tribune pe Tavi Popescu:
„Nu știu, acum aflu. O să întreb acum, bine că mi-ai spus. Dacă a zis așa, că pleacă de la echipă, o să stea el în tribună. După ce că nu joacă nimic… Eu nu știu așa ceva. Dacă știam, nu mai era în lot acum, dar pe cuvânt că n-am știut. El până acum nu a arătat nimic, are și bani, și mașină cadou de la club, și salariu, și nu a arătat nimic, zero. Crezând că e speranță, a fost prea alintat”, a declarat Gigi Becali, potrivit sursei citate.
Este Tavi marea dezamăgire a lui Gigi Becali de la FCSB?
În urmă cu ceva ani, când Tavi Popescu rupea plasele în Superliga, Gigi Becali era extrem de încrezător că îl va vinde pe jucător în schimbul unei sume similare celei pentru care au plecat Nicolae Stanciu sau Dennis Man.
Acum, când pe Tavi Popescu este greu să mai primească și câteva milioane de euro, patronul FCSB a lăsat de înțeles că este extrem de dezamăgit:
„Eu ceea ce fac, e strategia mea. Că e bună sau rea… Am luat pe Man 11 milioane, am luat pe Stanciu. A funcționat. Dacă el demonstra puțin, luam vreo 10 milioane pe el. Eu fac piața, asta e datoria mea. Dacă el e caracter prea slab și e alintat, înseamnă că nu e fotbalist. El nu este fotbalist acum”, a completat finanțatorul campioanei României.
Și cunoscutul site de specialitate Transfermarkt l-a taxat din plin pe jucătorul lui Gigi Becali. Dacă în iunie 2022 avea o cotă de piață de 4 milioane de euro, printre cele mai mari din Superliga României, acum a ajuns să fie evaluat la doar 1.4 milioane de euro.
Tavi Popescu se poate mândri și cu 7 apariții bifate în naționala mare a României, pentru care nu a izbutit să înscrie.