Acasa » Fotbal Intern » Superliga » UTA Arad – Chindia Târgoviște 1-1! „Lanterna” strică parcursul perfect al arădenilor acasă

UTA Arad – Chindia Târgoviște 1-1! „Lanterna” strică parcursul perfect al arădenilor acasă

Călin MNERIEChristian Luță
UTA Arad - Chindia Târgoviște 1-1! „Lanterna” strică parcursul perfect al arădenilor acasă
Meciul de fotbal Chindia Targoviste - AFC Hermannstadt din prima etapa a play-out-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Municipal din Buzau, sambata, 17 aprilie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Cu punctaj maxim pe teren propriu, după succesele cu Petrolul, U. Cluj și FC U Craiova 1948, UTA era mare favorită în fața ultimei clasate, Chindia Târgoviște, meciul contând pentru etapa a 9-a a Superligii.

Arădenii au continua să joace slab, precum o făcuseră în deplasare din „intermediară”, de la Mioveni, spre dezamăgirea celor aproximativ 8.000 de spectatori. Practic în prima jumătate de oră nu s-a întâmplat nimic notabil. UTA a avut o posesie de-a latul terenului, iar puținele ruperi de ritm s-au încheiat cu pase sau centrări eronate. De „vină” a fost și jocul defensiv bun al dâmbovițenilor, care, deși au jucat cu doi atacanți s-au apărat, în general, pe două linii.

Prima fază de poartă a fost abia în minutul 31. Atunci, Cascini i-a așezat balonul lui Jobello la marginea careului și șutul francezului a trecut puțin pe lângă bara din dreapta lui Moldovan. Câteva secunde mai târziu, Popadiuc a scăpat pe contraatac, dar șutul din alergare, de la marginea careului nu a prins spațiul porții târgoviștene. A fost faza ce le-a dat curaj oaspeților, care au dominat finalul primului act și după reluarea cu capul a lui Celea, prinsă de Balauru, au trecut în avantaj pe tabelă.

Era minutul 44, când, după un corner al Chindiei, apărarea gazdelor a respins până la Akhmatov, care a tras de la 30 de metri, mingea a trecut pe sub Balauru, a lovit bara și imediat capul portarului utist și a intrat în plasă. Scorul devenea 0-1.

Asaltul utist concretizat târziu de Benga

Ilie Poenaru a jucat „cartea” Keșeru încă din primul minut al reprizei secunde, dar căpitanul UTA-ei a oferit o centrare bună din lovitura liberă, iar „capul” lui Chindriș a trecut de puțin pe lângă poartă. Altfel, fostul internațional a cam fost ieșit din jocul ofensiv al echipei sale, de altfel foarte haotic. UTA a jucat doar în jumătatea de teren adversă, a pus presiune cu centrări în careu, pradă ușoară pentru defensiva Chindiei. De abia în minutul 71, Vukcevic l-a găsit în careu pe nou-intratul Stahl, care a trimis puternic în transversală. Jocul arădenilor a continuat să fie confuz, dar asta și pentru că cei de la Chindia s-au apărat supraaglomerat în propriul careu. A fost nevoie de o fază fixă pentru ca „roș-albii” să înscrie și să „arunce” publicul în aer. În minutul 85, Ubbink a executat un corner din dreapta, iar Benga a marcat printr-un voleu puternic din mijlocul careului. Încurajați frenetic din tribune, utiștii au căutat și golul celor trei puncte. Iar scenariul de golul de 1-1 era să se repede în cel de-al treilea minut de prelungire. Ubbink a centrat de la colț, iar Alex Benga a reluat cu capul de la colțul scurt, dar Moldovan a respins din plonjon. Asta după ce și Căpușă intervenise la sacrificiu în fața lui Jobello.

S-a terminat 1-1 și UTA a făcut primul pas greșit acasă, în timp ce Chindia a mai pus un punct în clasament.


UTA Arad și Chindia Târgoviște au remizat, scor 1-1, într-o partidă contând pentru a 9-a rundă din Superliga.

În căutarea primului succes din acest sezon, oaspeții au izbutit să deschidă scorul în finalul primei reprize prin Akhmatov, cu un șut de la distanță care a lovit bara, iar apoi a fost deviat în plasă de portar.

Arădenii s-au aruncat în atac în a doua parte, iar eforturile elevilor lui Ilie Poenaru au fost răsplătite pe final de joc, când Benga a reușit egalarea cu o execuție imparabilă.

UTA Arad – Chindia Târgoviște 1-1

Min. 90: Final de meci!

Min. 85: GOOOOL UTA! Benga egalează cu o execuție imparabilă, în urma unei lovituri de colț

Min. 46: A început repriza secundă! Keșeru l-a înlocuit pe Batha în garnitura gazdelor

Min. 45: Pauză la Arad!

Min. 44: GOOOOL Chindia! Akhmatov deschide scorul cu un șut de la distanță, deviat în plasă de portarul Balauru

Min. 1: A început partida!

Echipele de start

UTA: Balauru – Vukcevic, Chindriș, Benga, Hoxhallari – Batha, Isac – Jobello, Cascini, Otele, Postolachi
Rezerve: Fl. Iacob – Aly, Stahl, Negoescu, Pop, Matei, Ubbink, Ademi, Keșeru
Antrenor: Ilie Poenaru

Chindia: Moldovan – Orozco, Celea, Boldor, Ad. Ioniță – Akhmatov, Vorobjovas – Popadiuc, Neguț, Cooper – D. Popa
Rezerve: Căbuz – Căpușă, Passaglia, Dumitrașcu, Cherchez, Atanase, C. Dinu, Dima, Șerban
Antrenor: Adrian Mihalcea

Arbitru: Szabolcs Kovacs / A1: Valentin Avram; A2: Romică Bîrdeș
Arbitru VAR: George Vidican; Arbitru AVAR: Florin Neacșu

UTA Arad – Chindia Târgoviște, Live Video Online, de la ora 19:00. Gazdele pot urca pe loc de play-off, oaspeții nu au victorie în primele 7 meciuri! 

În runda precedentă, arădenii lui Ilie Poenaru au remizat în deplasare, 1-1, împotriva celor de la CS Mioveni. În primele 8 jocuri, au adunat 3 victorii, 2 remize și 3 înfrângeri.

De cealaltă parte, dâmbovițenii antrenați de Adrian Mihalcea ocupă ultima poziție a clasamentului Superligii cu numai 2 puncte după 7 meciuri disputate, iar în ultima etapă au pierdut pe teren propriu, 2-3, cu Petrolul Ploiești.

În sezonul trecut, Chindia și-a adjudecat ambele jocuri directe din sezonul regular, o victorie cu 2-0 în deplasare la Arad în tur, urmată de un succes și în returul de pe Ilie Oană cu scorul de 1-0. În play-out, arădenii și-au luat revanșa, obținând o victorie cu 1-0.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]