Transferul record al lui Louis Munteanu e tot mai aproape. Ce club al Europei forțează: „Ca un câine care nu se lasă”
Louis Munteanu a marcat în derby-ul din Bănie cu Universitatea Craiova, iar în această iarnă așteaptă mult doritul transfer peste hotare.
Dacă până acum se spunea că golgheterul sezonului trecut este aproape de Lyon, se pare că în pole-position pentru semnătura sa este un alt club din Europa.
Tot din Ligue 1, însă unul care de ani buni nu se mai află în prim-planul fotbalului din Hexagon. Este vorba despre Nantes, echipa unde în anii 2000 Viorel Moldovan făcea furori în tricoul „canarilor”.
Transferul record al lui Louis Munteanu este pe ultima sută de metri. Nantes forțează mutarea
Louis Munteanu a marcat în derby-ul din Bănie cu Universitatea Craiova, iar acum așteaptă nerăbdător mult doritul transfer în străinătate, promis de Nelu Varga încă din vară.
S-a speculat că este la un pas de Lyon, însă pentru semnătura sa a intrat o altă echipă pe listă. Și nu oricum, ci extrem de decisă. Nantes, fosta echipă a lui Viorel Moldovan, este diperată să-l transfere pe internaționalul român.
„Lyon l-a vizat pe Louis Munteanu, dar Nantes e deja pe urmele lui ca un câine care nu se lasă. Munteanu este admirat pentru versatilitatea și viteza sa. Însă, Nantes forțează și mai mult, iar sosirea lui Louis Munteanuse pare că se apropie. Canarii vor să revitalizeze atacul care a avut dificultăți”, scrie sport.fr.
Foto: Facebook
FC Nantes
Fosta campioană a Franței se zbate de ceva ani în anonimat
Nantes este departe de echipa anilor 2000, când la echipă făcea furori Viorel Moldovan. Fosta campioană din Hexagon se zbate de ani de zile în subsolul primei divizii, având mai mereu emoții cu retrogradarea în ultimele sezoane.
Nici actuala stagiune nu face notă discordantă, echipa entrenată de lusitanul Luis Castro fiind penultima în clasament, cu doar 11 puncte acumulate în 15 etape, cu un golaveraj negativ, 13-24.
În avanposturi, „canarii” se bazeză pe veteranul El Arabi, Mostafa Mahomed, Matthis Abline, Bahereba Guirassy, Camara amady și Lahdo Mayckel.
În condițiile în care lotul s-a „primenit” serios în vară, mergându-se pe întinerire masivă, este greu de crezut că gruparea franceză ar fi dispusă la un efort imens financiar și să achite cel puțin 10 milioane de euro, suma minimă cerută de Nelu Varga.