Secundul de la UTA Arad îl cere pe Mircea Rednic mai repede la echipă, după înfrângerea cu Sepsi: „S-a văzut lipsa dânsului”

Blestemul celor de la UTA Arad la Sfântu Gheorghe contiună. Arădenii rămân fără gol marcat în 5 partide în SuperLigă și sunt la al doilea meci pierdut în prelungiri pe noua arenă din Covasna, după cea din play-outul ediției de campionat 2021-2022, când pe bancă se afla Ionuț Badea.

Aganovic a marcat direct dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri în cel de-al treilea minut de prelungire. Meciul s-a reluat de la mijlocul terenului, Freitas a pasat lung, Ninaj a lăsat mingea să treacă, dar Stahl a reluat pe lângă poartă din poziție de unu la unu cu Niczuly.

Secundul de la UTA Arad îl cere pe Mircea Rednic mai repede la echipă. „Îmi pare foarte rău pentru suporterii care au venit, pentru oamenii din Arad”

Au fost faze ce au încercat din nou inima lui Mircea Rednic, antrenorul UTA-ei aflându-se la Arad, în fața televizorului tocmai pentru că suferise un infarct în timpul meciului cu FCSB și a trebuit fi operat. Despre partida din această seară a vorbit Sorin Rădoi, unul dintre secunzii „Puriului”.

„Este o înfrângere pentru noi, păcat că am pierdut în ultimul minut de prelungiri. Puteam să scoatem un punct, am avut ocazie la faza imediat următoare. Dar, ăsta este fotbalul, un meci se poate câștiga sau se poate pierde dintr-o fază fixă și, din păcate, asta am făcut în această seară. Ne pare rău, în prima repriză am avut multe oportunități, am suferit la ultima pasă, am avut chiar și o bară.

Știam că întâlnim o echipă bună, omogenă și mai știam că dacă le vom da spații, riscăm să avem probleme mari. Am încercat să-i contracarăm exact cu aceleași arme ale lor. Îmi pare foarte rău pentru suporterii care au venit, pentru oamenii din Arad, pentru că știu că iubesc foarte mult această echipă, iubesc acest club”, a spus fostul fundaș la conferința de presă de după meciul de pe „Sepsi Arena”.

„Lipsa domnului Rednic a fost destul de mare”

Rădoi a mai recunoscut că absența lui Mircea Rednic de pe banca tehnică a cântărit destul de mult, dar că-l așteaptă pe experimentatul tehnician din nou la treabă cât de curând. „Cu siguranță, această pauză care vine ne prinde foarte bine pentru că lipsa domnului Rednic a fost destul de mare. Dânsul are o experiență în fotbal, simte foarte mult lucrurile, cred că și astăzi s-a văzut lipsa dânsului”, a mai punctat ajutorul lui Rednic.

„Remiza ar fi fost echitabilă”

În fine, întrebat dacă egalul ar fi fost rezultatul just, Sorin Rădoi a adăugat:

„Ținând cont că și noi am avut câteva contraatacuri în prima repriză, dar și o bară, plus acea ratare în ultimul minut, cred că putem spune că remiza ar fi fost echitabilă. Dar, felicit echipa gazdă, pentru că au câștigat și înseamnă că au meritat”.

Restanța Farul – UTA nu se va mai juca pe 10 septembrie, ci a fost programat de LPF tocmai pe 26 octombrie. Arădenii revin în SuperLigă pe 15 martie, de la ora 18,30, cu un meci pe teren propriu cu U. Cluj.

Publicat: 05 09. 2023, 10:31