Reacție categorică, după Rapid – FCSB, despre jucătorul care nu mai prinde primul „11”: „Vorbim despre FCSB, nu despre Barcelona sau Real Madrid!”

Fotbalistii stelisti Andrea Compagno, Andrei Ioan Cordea, Adrian Gheorghe Sut,Eduard Gabriel Radaslavescu, Risto Radunovic,David Raul Miculescu, Iulian Lucian Cristea, Grigoras Alexandru Pantea, Deian Cristian Sorescusi Stefan Tarnovanu, alaturi de tabela de marcaj, saluta galeria dupa meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si FCSB, contand pentru Play-off-ul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Rapid Giulesti din Bucuresti, duminica 23 aprilie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Basarab Panduru, fostul internațional român în vârstă de 52 de ani, a vorbit despre Andrei Cordea, extrema dreapta în vârstă de 23 de ani, care a fost rezervă în meciul cu Rapid.

Reacție categorică, după Rapid – FCSB, despre jucătorul care nu mai prinde primul „11”

Meciul dintre Rapid București și FCSB s-a disputat duminică seară, în Giulești, în cadrul etapei a cincea a play-off-ului din Superliga, iar vișiniii au învins cu scorul de 1-0, după golul marcat de către Alexandru Albu, în minutul 21.

Andrei Cordea a fost introdus pe teren imediat după pauză, în locul lui Andrea Compagno, atacantul italian în vârstă de 27 de ani.

Basarab Panduru a explicat că Andrei Cordea nu mai face parte din primul 11 al lui FCSB, pentru că patronul Gigi Becali îl forțează pe Octavian Popescu să joace în partea dreaptă, deși locul său este în stângă, însă de acolo nu îl poate elimina pe Florinel Coman.

„Trebuie să înţeleagă de ce nu mai e jucătorul de altădată. A fost bun atâta timp cât a jucat. Nu mai joacă pentru că joacă altul în locul lui, care trebuie să joace.

(n.r. Nu merită să joace?) Nu ăsta e motivul la FCSB. Nu asta contează la ei. Despre FCSB vorbim, nu despre Barcelona sau Real Madrid. Contează că trebuie să joace cine trebuie să joace. Dacă eşti în poziţia aia, trebuie să ieşi că nu ai ce să faci.

Nu este uşor. Să nu crezi că azi nu joci, mâine nu joci, poimâine joci, apoi nu mai poţi să te agăţi de nicio prestaţie, că nu ai din ce”, a spus Basarab Panduru, potrivit Orange Sport.

Cotat la 2.5 milioane de euro de către Transfermarkt, Andrei Cordea a jucat 33 de meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga, reușind să înscrie șase goluri în campionat.

În stagiunea precedentă, Andrei Cordea a înscris cinci goluri în cele 38 de meciuri jucate în tricoul roș-albaștrilor, în prima ligă.

Acesta a ajuns la FCSB în vara anului 2021, când Gigi Becali a plătit, către Academica Clinceni, suma de doar 50 de mii de euro în schimbul lui Andrei Cordea.

FCSB, criticată pentru schimbările făcute la pauză

În cadrul emisiunii ProSport Special, Dinu Gheorghe, fost președinte la Rapid, a criticat schimbările făcute de către FCSB la pauza meciului din Giulești.

Au ieșit Andrea Compagno, Malcom Edjouma, Joyskim Dawa și au intrat Andrei Cordea, Billel Omrani, respectiv Iulian Cristea.

„Schimbarea lui Comapgno… A intrat Omrani, care zici că a venit de la old-boys. El a păcălit fotbalul de câțiva ani. S-a găsit societatea filantropică FCSB să îi facă o viață frumoasă în București, îi dă și niște bani. Nu știu după ce criterii l-au luat. E o rușine că acest jucător evoluează în Liga 1. Și Marius Niculae dacă slăbește câteva kilograme joacă lejer ce joacă Omrani. Își merită soarta. Va fi al optulea an când nu câștigă titlul. Poate rata și cupele europene”, a spus Dinu Gheorghe la ProSport Special.

Cum arată clasamentul în play-off după 5 etape:

1. Farul Constanța 42 puncte
2. CFR Cluj 38 p
3. FCSB 37 p
4. Universitatea Craiova 35 p
5. Rapid 31 p
6. Sepsi Sf. Gheorghe 24 p

Publicat: 24 04. 2023, 09:59
Actualizat: 04 05. 2023, 08:22