Reacția președintelui CCA despre faza controversată în care Istvan Kovacs nu a dat penalty în FCSB – Dinamo. Cum i-a „spălat” Kyros Vassaras pe centralul din Carei și pe arbitrul VAR, Sorin Costreie

Sursa foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Președintele CCA, Kyros Vassaras, a sărit în apărarea lui Istvan Kovacs și Sorin Costreie, după penalty-ul neacordat în FCSB – Dinamo.

Federația Română de Fotbal a fost nevoită să emită un comunicat de presă în ceea ce privește situația neplăcută creată de brigada de arbitri în FCSB – Dinamo, după ce Istvan Kovacs nu a acordat penalty în minutul 34 al partidei, iar președintele CCA, Kyros Vassaras a sărit în apărarea arbitrului din Carei și a lui Sorin Costreie.

Kyros Vassaras le ia apărarea lui Istvan Kovacs și lui Sorin Costreie, după FCSB – Dinamo. Cum justifică președintele CCA greșeala uriașă comisă de cei doi arbitri 

Vassaras a explicat că problema a fost cauzată din lipsa slow motion-ului din camera VAR, care este inexistent, iar acest impediment a împiedicat revederea fazei de către arbitrul Sorin Costreie. De altfel, președintele CCA a spus că Istvan Kovacs a observat un posibil contact cu mingea al lui Ngezana, însă Costreie nu a putut revedea faza în slow motion.

Arbitrul le-a comunicat celor din cabina VAR că s-ar putea să fie o atingere a mâinii cu mingea, dar nu a observat nicio schimbare a direcției ei, înainte ca atacantul să lovească balonul cu capul și, din acest motiv, le-a cerut să verifice acest incident. Din imaginile avute la dispoziție în camera VAR, arbitrul VAR nu a putut stabili în mod evident că mingea a fost atinsă cu mâna / degetele de jucătorul apărător. Mingea nu își schimbă traiectoria și nici sensul rotirii, aspecte ce sunt urmărite în analizele VAR. Ca urmare a acestei constatări, arbitrul VAR a decis că nu are elementele necesare – o evidență clară a faptului că mingea a fost jucată cu mâna – pentru a interveni.
Monitoarele pe care oficialii VAR le au la dispoziție oferă imagini de la camerele de pe teren, dar permit doar o ușoară încetinire a reluării, nu și un super slow-motion, pentru a verifica cadru cu cadru posibila distanță dintre mână și minge. Echipamentele folosite nu permit o mărire a imaginii fără ca aceasta să fie alterată (imagine pixelată, neclară).
În situația în care ar fi existat o atingere evidentă a mingii cu mâna, deci, conform Legilor Jocului, o încălcare a regulii hențului, atunci aceasta ar fi trebuit considerată ca un henț neintenționat și, conform regulamentului, decizia corespunzătoare ar fi o lovitură de pedeapsă fără cartonaș.
La finalul sezonului regular, înainte de startul play-off-ului, voi reveni cu o analiză amănunțită a mai multor faze de arbitraj din ultimele runde.

-Se precizează în comunicatul emis de FRF.

Publicat: 24 02. 2025, 17:29