„Nea Gigi, eu vreau plecat. Copilul meu, Brazilia, copilul meu bolnav”. Becali l-a dat afară pe Luis Phelipe de la FCSB, după ce fotbalistul l-a sunat și i-a vorbit în portugheză

Sursa foto: Profimedia, 15.01.2025
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali a fost scos din sărite de Luis Phelipe, pe care l-a dat afară de la FCSB.

Patronul lui FCSB nu a mai suportat nazurile lui Luis Phelipe și a anunțat că fotbalistului brazilian urmează să îi fie reziliat contractul cu FCSB. Gigi Becali a spus că Phelipe l-a sunat și i-a vorbit în portugheză, invocând argumentul că a rămas în Brazilia pentru că copilul lui era bolnav, fapt pentru care nu a venit în cantonament cu FCSB.

Gigi Becali taie în carne vie, iar Luis Phelipe este dat afară de la FCSB

Miliardarul din Pipera nu a acceptat pledoaria brazilianului, care a încercat să îi expună situația în care a fost pus și motivul pentru care a rămas în Brazilia. Gigi Becali a anunțat că Phelipe urmează să fie dat afară, prin rezilierea contractului.

Luis Phelipe nu s-a întors deloc, să fie sănătos, nu mă interesează de el. Îi reziliez, ce să fac? Dacă nu vii, ce să fac? Amendă și reziliere. M-a sunat pe mine că tralala, tralala, cum vorbea el în limba aia a lui. «Nea Gigi, eu vreau plecat. Copilul meu, Brazilia, copilul meu bolnav». Ce spunea el pe acolo.

L-am ascultat și i-am zis «Hai, să fii sănătos!» Și i-am închis. Stau acum să vorbesc cu Luis Phelipe?”, a spus Gigi Becali, potrivit Fanatik.

Luis Phelipe a fost adus de FCSB de la Poli Iași în ianuarie 2024, iar fotbalistul brazilian în vârstă de 23 de ani s-a dovedit mai mult o țeapă luată de Gigi Becali, care vrea să scape cât mai curând de el.

ProSport a scris despre interesul lui Sheriff Tiraspol pentru fotbalistul brazilian, dar și despre opțiunea Poli Iași, care vrea să îl aducă sub formă de împrumut.

„Nu i-a permis nimeni să rămână în Brazilia”, spune Meme Stoica despre Luis Phelipe 

Președintele consiliului de administrație al campioanei României, Meme Stoica, a vorbit despre situația lui Luis Phelipe. Oficialul roș-albaștrilor a fost răspicat și a explicat că fotbalistului nu i s-a permis să rămână în Brazilia.

„Luis Phelipe susține că a avut probleme cu copilul. A rămas în Brazilia fără acordul clubului. La întoarcerea în țară vom avea o ședință a Consiliului de Administrație și va primi oficial pedeapsa pe care o va avea de suportat. Recunosc că așa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată, un jucător să refuze să vină în pregătire.

Este un risc pe care și l-a asumat și va plăti exact conform regulamentului de ordine interioară și conform contractelor în vigoare. (n.r. L-ați iertat pe Ngezana?) Nu, nici vorbă. Ca să plătească, trebuie să câștige de acum ceva și va plăti. Nici nu se discută”, a declarat Meme Stoica, conform sport.ro.

Publicat: 20 01. 2025, 14:13
Actualizat: 20 01. 2025, 14:23