Mirel Rădoi dezvăluie toate secretele Universității Craiova într-un interviu de colecție: „Echipa e azi ca un tânăr la 24 de ani. Așa s-a născut și a crescut până acum!”. EXCLUSIV

Universitatea Craiova e lider neînvins în Superliga după 8 etape, nu și-a amânat partide în campionat și s-a calificat în premieră în grupele cupelor europene, de când există acest format construit de UEFA. Din ianuarie, Mirel Rădoi a revenit pe banca oltenilor, după un mandat ca o poveste neîncheiată în 2022. Iar vara asta a schimbat sistemul de joc al echipei, au plecat foarte mulți jucători și au sosit foarte mulți. O veritabilă revoluție.

Dar, dincolo de rezultatele impresionante de până acum, fotbalul Craiovei cu Rădoi seduce și convinge. Până azi am analizat din exterior fotbalul-șampanie pe care îl visa Mihai Rotaru și de care acum se poate bucura, dar și utilitatea unui „dop” uneori pentru el.

Am scris și despre nevoia de Mirel Rădoi în fotbalul nostru aici, dar și despre argumentele pentru care calificarea în grupa Conference League e, paradoxal, un avantaj în lupta la titlu în Superliga pentru olteni.

Astăzi, Mirel Rădoi, din interior, dezvăluie toate secretele Universității Craiova. Cum s-a născut echipa care încântă și s-au transferat jucătorii, povestea lacrimilor de antrenor, sisteme de joc și posturi, factorul oltenesc, programe speciale de pregătire a tinerilor. Într-un interviu de colecție, oferit în exclusivitate pentru ProSport, care mustește de fotbal!

Confesiunea lui Mirel Rădoi despre toate culisele Universității Craiova

Mirel, între transferurile făcute în această vară de Universitatea Craiova regăsim mulți jucători pe care i-ai pregătit la naționalele U21 și de seniori ale României. Cât a contat, în semnarea lor, și faptul că aveai nevoie de soluții care să se adapteze rapid la noua viziune de joc? Dincolo de avantajul că îi cunoșteai, firește.

Faptul că s-ar fi adaptat mai ușor nu a fost criteriul determinant și nici principalul aspect pentru care i-am adus. Pur și simplu ei s-au adaptat profilului creat de noi pentru acele posturi. A, dacă am putut să-i și cunosc dinainte foarte bine, să am alte informații în plus, cu atât mai bine! Fiind vorba de jucători români, eu am avut un mare avantaj, îți spun sincer. Și vorbesc despre el deschis, mai ales că am auzit pe unii spunând că am adus poate prea mulți jucători…

Te rog, chiar sunt curios! Dacă începem interviul direct cu secrete, e perfect 🙂

Pentru că lucrat împreună la FRF, tu știi că a fost vorba de 4 ani de activitate pentru mine în care am avut o șansă deosebită. Întâi, la naționala de tineret: am putut să cunosc toți jucătorii români cu potențial născuți din anul 1996 până în anul 2000. Apoi, selecționer la echipa mare: am convocat 67 de jucători cred, în total. Pentru că era pandemie, îți amintești cum era: convocam 24 pe listă și 10-11 îmi cădeau testați pozitiv… Ei bine, am avut baza asta uriașă, cred că 127 de jucători în total, de la ambele naționale. Plus o listă cu vreo 39 în completare. Practic, eu orice jucător român din ultimii ani fie l-am antrenat, fie l-am monitorizat atent!

Corect, un avantaj mare.

Da, un mare avantaj, clar. Și, gândește-te că, în plus, mergeam la antrenamentele echipelor de club. Discutam cu Edi Iordănescu, Gică Hagi, Toni Petrea, luam informații. Vedeam, cu ocazia asta, poate și alți jucători la antrenamentele lor, dincolo de cei din lista mea!

Dar sunt și jucători din aceeași categorie, cu care ai lucrat la naționale, la care ai renunțat. Care e fotbalistul cu calitățile native cele mai bune care nu și-a atins, sau nu încă, potențialul: Ivan ori Markovic?

Ambii, ambii puteau mult mai sus. Iar acum stau și mă gândesc dacă e numai vina lor sau nu cumva este de vină și mediul în care au fost crescuți în anii trecuți. Mă întreb asta pentru că, dincolo de Ivan și Marko, mai sunt mulți jucători talentați dar n-au mers mai sus. Ori poate că e și mulțumirea cu puțin, din mentalitatea de român: „sunt la Craiova, echipă mare, de tradiție, chiar dacă n-a avut performanțe mari recente, e bine, e suficient…”. Poate că vinile sunt împărțite.

„Ca fundaș, dacă nu te încadrezi în acestea trei, nu transferăm!”

Destul de mulți stoperi transferați vara asta, în contextul unui nou sistem, cu trei fundași centrali. De la Romanchuk la Fălcușan, de la Stevanovic la Rus…

E o chestiune interesantă: și la cluburile unde am antrenat, dar și la naționale, întotdeauna am pierdut cel mai des fundașii centrali! Am observat că ei sunt cei care mi se tot accidentau, ei erau suspendați, ei erau vânduți când eram la club. Și mereu câte unul-doi. Mi-am spus că, dacă ăsta e un obicei, o tendință, atunci trebuie clar să mă asigur că am dubluri.

Care sunt principalele lucruri pe care le ai în minte când vrei să transferi un apărător? Ce contează enorm pentru tine?

Caut elementele pozitive din categoria calităților defensive. Dacă jucătorul le are deja sau dacă pot fi îmbunătățite prin metode de antrenament. Mai concret, încep de la poziționare. Doi: numărul duelurilor defensive pe care le câștigă. Trei: anticipația pe care o are. Dacă nu se încadrează în acestea trei, poate fi el bun la alte elemente, dar nu transferăm!

Dar lucrurile care sunt în plus? Spre exemplu, calitatea lui Romanchuk din anumite execuții ofensive…

Faptul că ajunge să urce și să șuteze foarte bine, să marcheze, e un bonus pentru mine la un fundaș. Dar, spre exemplu, nu mă interesează progresia cu mingea la picior a unui fundaș central sau driblingul. Sunt atent în schimb la fazele fixe ofensiv: când urcă în careul advers, dacă și cum atacă mingea. O caută? Apoi, mă uit spre pasul scurt și mediu, nu neapărat cel lung: acolo am fundași laterali, am mijlocași centrali care pot acoperi. Și, nu în ultimul rând, mă interesează polivalența, dacă poate juca și în stânga, și în dreapta liniei de apărare.

Ai început sezonul cu Mogoș în centrul liniei de fundași centrali, apoi l-am regăsit în dreapta. A fost o încercare, te-ai convins că e mai productiv în dreapta, sau sunt adaptări funcție de adversar?

Inițial, am crezut că experiența lui îl va face să fie mult mai relaxat pe zonă centrală. Dar am vorbit cu el și se simte mai comod în partea dreaptă. Acolo unde, ce-i drept, e și mai productiv pentru noi. Bine, Vasile, la fel cum îl știi și tu bine, oriunde îl pui, joacă fără probleme, chiar și portar, el dă totul 🙂 Dar e mai confortabil și mai productiv în dreapta pentru că mai urcă cu mingea, are șansa pasei lungi. Și în Italia, poziția lui era, în linia de trei, pe dreapta sau fundaș dreapta în linia de cinci. Dacă îl lăsam central, nu mai avea progresie, venea atacantul advers în fața lui.

Noul Mihnea Rădulescu și programul special de pregătire a tinerilor la Craiova

Cred că i-ai surprins pe mulți prin folosirea lui Mihnea Rădulescu, adus în această vară din postura de mijlocaș dreapta cu realizări preponderent ofensive, în rolul de winger pentru 5-3-2. Ce te-a făcut să crezi că va reuși să joace asta?

Chiar dacă din exterior poate părea neașteptat, eu am concluzionat că, în acest 5-3-2 pe care îl jucăm noi, cerințele mele pentru postul din banda dreaptă se aseamănă destul de mult cu ce făcea el ca mijlocaș dreapta la Petrolul. Mihnea nu intra din mijlocaș dreapta, între linii, ca număr 10, ci venea tot din tușă, pe picior stâng, și finaliza. Așa că mi-am spus: ce urmărim noi să facă, în bandă, oricum face ca mijlocaș. Defensiv, nu intra să închidă spațiile, tot pe linie juca. Deci, am zis: poate și defensiv!

În campania Stelele Superligii desfășurată de ProSport, care evaluează prestațiile tuturor jucătorilor din Superliga etapă de etapă, Mihnea Rădulescu e între cei mai constanți jucători din campionat cu evoluții bune… 

Mai are de lucrat, de îmbunătățit, dar învață și e foarte deschis să învețe. Fiind foarte rapid, viteza îl ajută enorm să revină chiar și când e depășit, se întoarce și nu renunță! Când a ajuns la noi, Mihnea nu avea o combativitate foarte mare, dar s-au schimbat lucrurile. Încă mai are o oarecare teamă de adversitate dar la noi, că vrea sau că nu vrea, pe poziția asta trebuie să își ridice nivelul de agresivitate. Îi ajută foarte mult, pe el și pe ceilalți jucători tineri, o chestie specială din pregătire…

Am început cu secrete, mergem mai departe cu ele, hai că n-are rost să ne oprim acum 🙂

Jucătorii tineri și foarte tineri de la Craiova au un program special de pregătire, de creștere. Au segmente care dublează programul normal de pregătire, uneori. Lucrează tactică individuală aplicată, printre altele. Iar asta îi ajută enorm să se dezvolte ca jucători! În plus, Rădulescu, Matei sau Băsceanu, spre exemplu, așa cum sunt utilizați și pe alte poziții decât pe cele unde erau cel mai obișnuiți, adaptarea asta îi ajută mult să crească, să devină polivalenți. De la a-și folosi corpul altfel, la gestiona în mai multe feluri o fază. Se îmbunătățesc, per total, ca fotbaliști.

Factorul oltenesc și cum au fost gândită rotația echipelor de start

Ce am regăsit în discursul tău public pe strategia de transferuri: ți-ai dorit o talie mai bună, cel puțin în zona mediană a echipei, ai apreciat polivalența jucătorilor în alegerea lor pentru transfer și spuneai că e importantă ponderea străini versus români în lot. Nu te-am auzit vorbind însă despre un element pe care îl regăsesc în lotul de azi al Craiovei: factorul oltenesc. Un segment important de olteni în lot. A contat și acest criteriu în structurarea lotului?

A contat, contează și va conta. E un factor pe care nu îl evidențiez foarte mult public pentru că nu vreau să creadă cumva moldovenii, ardelenii sau fotbaliștii străini că aș avea ceva cu ei. Doamne ferește! Toată lumea e bine-venită la Craiova! Dar, spre exemplu, în situația noastră din această vară: când vin atât de mulți jucători noi dintr-o dată, cauți ca ei să aibă măcar anumite lucruri în comun cu clubul, zona, spiritul, cauți un liant legat de regiune, niște elemente pe care să construiești mai ușor.

Dă-mi un exemplu concret, te rog!

Uite, noi am avut jucători străini care, în acest start de sezon, când conduceam cu 1-0 sau era 0-0, pasau înapoi. Și fanii noștri huiduiau din tribune. După meci, jucătorii mă întrebau: dar de ce fac asta?! Pentru că tu ne-ai spus, ca antrenor, că în anumite momente trebuie să pasăm înapoi ca să atragem adversarul în presing, acesta e profilul și l-am respectat! Iar eu a trebuit să le explic faptul că, la Craiova, oltenii nu vor accepta pasele înapoi, indiferent de ce le spun eu jucătorilor ca indicații. E un specific până și la acest nivel: fanii sunt nemulțumiți dacă pasezi înapoi, mai nemulțumiți ca în alte părți sau poate mai repede nemulțumiți de asta!

Cum ai gândit sistemul acesta al rotației, cu variante de echipă diferite pentru Superliga, în raport cu Conference League?

Ne-am gândit, în primul rând, din punct de vedere fizic. În cantonamentul din vară noi am lucrat cu jucătorii împărțiți în 5 grupe. Funcție de câte meciuri aveau la activ, în ce perioade veniseră, diferite stadii pentru fiecare. Am încercat să jucăm mai puține meciuri amicale pentru că, dacă încercam să reglăm situația asta prin amicale, riscam să apară accidentări în startul campionatului. Am rămas la 5 grupe și am căutat să vedem apoi care pot fi formulele, combinând, pentru campionat separat și pentru Conference League. Acum, nu am un prim 11 pentru Superliga și un prim 11 diferit pentru Conference League! Sunt mixate, le combinăm! Gândește-te că avem și Anzor, dar și Teles sau Crețu, dar și Cicâldău. Avem Rus, Nikola, Badelj, Mogoș, Sașa la fundași… În atac, revine Paradela, avem șase variante pentru atac! Iar competiția asta pe poziții, în contextul lotului echilibrat, a crescut și nivelul antrenamentelor.

„De asta m-am temut și încă mă tem”. Cuvântul care descrie echipa de azi

În așteptarea suporterilor Craiovei crește o frământare în aceste zile: pauza asta pricinuită de meciurile echipelor naționale e posibil să scoată din priză, cumva, echipa frenetică a Craiovei? Sau, din contră, poate că va aduce un strop de sedimentare, de echilibru necesar? Pare o linie extrem de subțire între cele două dimensiuni!

Noi ne-am așteptat ca, începând de acum, de la pauza asta internațională, să urmeze o perioadă deloc ușoară. De-aceea ne-am și mobilizat din startul sezonului să fim cât mai sus posibil la acest moment, de-aceea nici nu am amânat meciuri în campionat. Nu urmează ceva ușor pentru că avem mulți jucători convocați la loturi. Unii călătoresc foarte mult, la Mora sunt între 16 și 19 ore de zbor… Am jucători care vor ajunge joi-vineri la echipă, iar noi jucăm duminică! E clar că n-ai ce să lucrezi cu ei fizic. Iar tactic, doar minimum de informații.

Te temi de perioada asta?

E o perioadă de care m-am temut și încă mă tem, o să mă tem până în decembrie probabil. Pentru că vor veni în plus suspendările, accidentările, oboseala… Totuși, scoși din ritm, din priză cum spui, sper să nu ajungem.

S-au schimbat foarte multe la Craiova în vara asta: sistem, lot, abordarea echipei, dispoziția mentală parcă. Ce s-a schimbat și la antrenorul Mirel Rădoi față de 2022, primul mandat în Bănie? 

Cred că sunt, măcar puțin, mai echilibrat. Am tot încercat să fiu mai echilibrat și e clar că nu am reușit în totalitate. Dar cred totuși că sunt puțin mai echilibrat ca înainte. Cumva, cred că am și un plus de răbdare, venit probabil de la trecerea anilor. Dar vizavi de principii, de disciplină, de tactică, de abordare – nu s-a schimbat nimic la mine.

Ce fel de echipă este Universitatea Craiova acum dacă ar fi să descrii în doar trei cuvinte? 

O să folosesc un singur cuvânt: puternică! Îți spun și de ce: valoarea jucătorilor acoperă inclusiv lipsa momentană de omogenitate.

Și dacă ar fi să îi alegi o vârstă potrivit vieții unui om, care ar fi și de ce?

Cred că Universitatea Craiova e acum undeva la 23, 24 de ani. Vârsta când faci lucruri bune dar, uneori imediat, ai și momente de rătăcire, când poți să faci tâmpenii. Cum a fost în prima etapă, cu UTA Arad. Dar și invers, ca la 23-24 de ani! Și invers, pentru că și noi am arătat uneori că, prin determinare și motivație, la fel de repede putem să reparăm cu lucruri bune ce-am făcut mai puțin bine probabil din cauza imaturității.

Povestea lacrimilor după Rapid, ce îl enervează și ce îl bucură cel mai mult în fotbalul de azi

Dintre antrenorii lumii care sunt aproximativ de-o seamă cu tine sau mai tineri, care crezi că sunt „underrated” acum, dar îți plac foarte mult?

De Zerbi! Nu știu dacă e tocmai un antrenor „underrated” la acest moment, pentru că a lucrat în Premier League, e acum la Marseille, dar eu sunt convins că putea să fie azi, sau va fi în curând, la echipe din vârful topului mondial. Apoi, Nagelsmann. Ok, te-a bătut Slovacia 2-0 într-un meci, dar toți acum cred că nu știi cum să mai joci?! Mi se pare că e un antrenor foarte tare, a revoluționat fotbalul! Al treilea, Cristi Chivu până să vină la Parma. Acum, că e la Inter, a primit ceea ce merita, nu mai este „underrated”. Noi doi discutam de mult, ca foști colegi, despre fotbal, despre cum vedem fotbalul. Chiar și despre 3-5-2 și 5-3-2 discutăm de mult…

Ce te enervează și ce te bucură cel mai mult în fotbalul de azi, comparativ cu fotbalul din vremea în care jucai?

Acum, toată lumea pare că se pricepe la fotbal, ca și cum antrenorii sunt cei mai slabi. Asta mă enervează. Iar ceea ce mă bucură este că văd pasiune mare din nou, din partea românilor, pentru fotbal. Pe cele mai multe stadioane, oamenii s-au întors. Iar noi, antrenorii, cu voi, jurnaliștii, avem o mare responsabilitate: ca ei să se bucure de fotbal pe deplin! Noi, ca antrenori, la fiecare meci dacă putem, trebuie să facem astfel încât echipele noastre să marcheze măcar un gol. Oamenii nu vin doar pentru luptă și determinare la stadion. Golul e spectacol!

Lacrimile tale după Universitatea Craiova – Rapid 1-2, sezonul trecut. Când ai încheiat cariera de jucător, te gândeai că va trebui și să plângi uneori, ca antrenor?

Nu, nu m-am gândit că lucrul ăsta se poate întâmpla când voi fi antrenor. Și, sincer, nici acolo, pe moment, nu m-am așteptat să lăcrimez… Oricum, veneam după două zile în care dormisem, adunat, maximum 6 ore. Pentru mine, meciul cu Rapid era important pentru că, printr-o victorie, intram clar în lupta pentru locul 3 sau chiar pentru locul 2. A fost un consum de energie foarte mare înainte de meci, pentru mine, iar rezultatul m-a prins într-un moment de slăbiciune. Nu îl regret, așa a fost să fie…. Am plecat din interviu pentru că nu am vrut să fiu văzut în situația aia, de slăbiciune… Dar nu-l regret, așa s-a întâmplat pur și simplu.

De la patru ore cu mașina pe drumul Craiovei spre finalitatea contractului de azi

Care e cel mai pregnant episod din amintirile tale din copilărie legate de Universitatea Craiova? 

Când puneam toți prietenii bani ca să alimentăm cu benzină și să mergem cu mașina de la Drobeta la Craiova, la meciuri, nu-ți imagina că tot timpul aveam suficienți bani. De multe ori făceam cumva încât să ne ajungă o jumătate de rezervor de Dacie și pentru dus, și pentru întors. Atât se putea (râde). Problema e că, uneori, nu puteam să strângem destui bani nici măcar pentru jumătatea aia de rezervor! Și de-aici… începeau calculele (râde).

Adică?

Păi, calculam noi cum să ne descurcăm și plecam de-acasă spre meci cu vreo patru ore înainte! O luam ușor-ușor, ca să nu mergem cu viteză, să ne-ajungă benzina și pentru întoarcere (râde). N-aveam cum să ratăm meciul Craiovei!

Până azi, care e cel mai special moment trăit în acest an cu suporterii Universității Craiova? 

Ce-am trăit cu o zi înaintea returului cu Istanbul Bașakșehir. Când am plecat spre conferința de presă, toată lumea din oraș, dar chiar toată lumea parcă!, era cu fulare, cu steaguri, cu stegulețe la mașini, în alb-albastru… Și ce m-a frapat: toată lumea râdea, era fericită deja, mi-arătau semne de felicitare! Ei, toți, parcă știau ce va fi! În timp ce eu aveam emoții cumplite, ei erau deja fericiți! Doamne, cât de mare ar fi dezamăgirea dacă nu ne calificăm – asta mi-am spus în sinea mea! Și n-am dormit și n-am mâncat nimic până la meci, toată noaptea aia. Așa cum a fost și înaintea barajului cu Islanda, când eram selecționer…

„Dacă nu iau titlul, plec la finalul sezonului 2025/2026”. Asta e declarația ta din primăvară. Acum însă e un context total diferit, ai practic o nouă echipă, care funcționează, urmează grupa Conference League… Îți smulg anularea acestui verdict categoric pe care eu îl consider pripit?

Nu știu… (zâmbește). Discuția asta cred că ar trebui să fie la final de sezon, nu? (râde). Parcă în contractul meu scrie că, dacă iau titlul, oricum se prelungește automat cu un an. Deci, dacă îl iau, trebuie să stau obligatoriu (râde). Dacă nu îl iau… vedem ce se va întâmpla.

Bun. În concluzie, avem o diferență semnificativă între „plec” de-atunci și „vedem ce se va întâmpla” de-acum.

Corect, e altceva (râde). Dar tu știi bine că eu mă străduiesc mereu să-mi țin cuvântul! (râde).

Rămâi pe ProSport pentru continuarea dezvăluirilor lui Mirel Rădoi!