EXCLUSIV Miracolul din viața preotului Justin, ultrasul-stareț salvat de fanii lui Dinamo. La trei luni după ce a suferit un AVC hemoragic, părintele a oficiat Liturghia și se va întoarce în peluză: „M-au ajutat Dumnezeu și câinii mei”

Dinamoviștii au reușit o nouă minune. „Câinii” s-au mobilizat în toamna anului trecut pentru a-l ajuta pe Justin Maximilian, starețul – ultras și fostul administrator de la Săftica din perioada cruntă în care clubul s-a aflat în colaps financiar.

Justin Maximilian e cel care a lăsat totul și s-a mutat de la Constanța la București pentru a fi lângă Dinamo în cel mai greu moment din istorie.

Minunea din viața preotului Justin, fostul administrator de la Săftica. „Acum două zile am urcat cinci etaje în două minute. Sunt «câine» dur, frate, nu mă las așa ușor!”

Suporterul a suferit un AVC hemoragic în luna octombrie, a fost operat și, după doar câteva luni de la internare și o dură recuperare, și-a revenit miraculos. După externare, Justin a tras în ore de exerciții într-o clinică specializată pentru a-și recupera funcțiile locomotorii. Azi merge, își poate folosi mâna și, la finalul săptămânii trecute, a îmbrăcat, din nou, haina bisericească. Sprijinit în baston, Maximilian a condus Liturghia care a durat patru ore și jumătate.

„Pot spune că ce s-a întâmplat cu mine este o adevărată minune. La doar trei luni de la operația la care am fost supus în urma AVC-ului hemoragic pe care l-am suferit, merg pe picioarele mele și am condus, timp de mai bine de patru ore, Liturghia”, își începe Justin povestea care i-a schimbat și marcat viața.

Vezi galeria foto
4 poze

Următorul pas? Din nou pe stadion! „Vine la derby-ul cu Universitatea Craiova”, anunță Justin Maximilian în interviul oferit pentru ProSport.

Justin poartă o poveste cu accente de miracol. După săptămâni întregi în care a fost internat la Constanța și București, iar medicii i-au cântărit șansele în termenii lor sibilici, apoi zile de recuperare dură, preotul a depășit cumpăna unui AVC hemoragic. Cu determinare de oțel și sprijunul „fraților dinamoviști”, părintele speră, din nou, la o viață normală. Pas cu pas, scară cu scară. „Am aruncat cadrul și am urcat, în două minute, cinci etaje”, spune, cu mândrie, părintele Maximilian.

„A fost o muncă titanică. Zilnic, 7 zile din 7, câte o oră și jumătate. Am avut noroc să întâlnesc un băiat care m-a ajutat mult, kinetoterapeut, un fost fotbalist și dinamovist. Așa le-a aranjat Dumnezeu pentru mine. El a jucat la Dunărea Călărași, are și vreo două meciuri în liga secundă, l-a antrenat Dan Alexa. Și vorbeam de fotbal, de Dinamo, iar exercițiile au mers mai ușor. O singură zi costa 1000 de lei, plus alte cheltuieli, orice medicament trebuia să-l cumpăr, orice vizită la psiholog era taxată, totul. Și am plătit din banii lor, ai fanilor dinamoviști, veneau la mine și îmi aduceau ce au strâns”.

Chinezii l-au îmbrăcat pe Nicolae Stanciu în aur! S-a aflat salariul românului

16:11

S-a aflat de ce a fost scos Dennis Man la pauza meciului PSV – Bayern: „Ne-a zis asta”

16:08

„Dumnezeu m-a ajutat! Și dinamoviștii mei”

În spatele lui Justin au fost, însă, camarazii dinamoviști. Cei care, din prima zi după ce fostul administrator de la Săftica a suferit accidentul vascular s-au mobilizat și au început să strângă bani, să caute medici și să rezolve transferul de la spitalul din Constanța la București. Pentru un pat în capitală au cur zeci de telefoane. Apoi au trebuit să găseacă o clinică specializată pentru recuperare. Pentru că, vorba cântecului din galerie… „la Dinamo așa e”. Nimeni nu e lăsat în urmă! Așa cum nici clubul nu a fost lăsat să moară.

„Dumnezeu a hotărât să rămân în viață, dar fără ajutorul lui și al dinamoviștilor mei, fără banii lor, rugăciunea lor, nebunia lor nu aș fi reușit. Toată medicamentația a trebuit să o plătesc, orice discuție cu doctorul psiholog, când mă chema să vadă dacă am luat-o cu randeaua, a costat. Chiar m-a deranjat la un moment dat, m-a întrebat dacă știu o poezie. Ce să spun, domnule doctor, cățeluș cu părul creț?. Păi eu știu Balada lui Constantin Brâncoveanu, în cinci minute vă spun toate echipele de fotbal din lume și toate țările și capitalele. A rămas mască”.

• Între 30-50% dintre pacienții care suferă un AVC hemoragic nu supraviețuiesc primelor 30 de zile. 30% dintre cei care scapă cu viață se pot recupera relativ bine, 40% rămân, însă, cu sechele (paralizie, tulburări de vorbire, memorie)

Amintiri de la Săftica: „Nu aveam nici de mâncare”

AVC-ul pare că nu a șters nici măcar o fotogramă din memoria preotului Maximilian. Acesta își amintește, cât se poate de limpede, momentele în care a fost, zi de zi, alături de echipa sa de suflet, în pleuză, la Săftica, acolo unde s-a mutat fără să ezite la prima strigare a fanilor din DDB. Acolo era nevoie de un om. Clubul era în derivă și suporterii au intervenit. Decisiv! Unul dintre ei, starețul de Constanța care luase pauză de la preoție.

„Când eram la Săftica, nimeni nu pleca fără un tricou, fără o eșarfă sau autograf. Ăsta a fost rolul meu, să unesc dinamoviștii. Și în ce situație eram atunci, nu aveam absolut nimic! Țin minte că nu era nici mâncare, nici camere unde să-i cazez pe toți. Fanii să rămână aceiași nebuni frumoși pe care i-am cunoscut. Până la urmă, să mă ierte actualii acționari, dar dacă noi nu țineam de Dinamo, ei nu aveau ce să mai cumpere. Țin minte toată viața mesajul de la 12 și jumătate noaptea primit de la Cosmin Contra: „Justin! Scuză-mă pentru oră, dar Dinamo, cu suporteri ca voi, nu o să moară niciodată”.

„Jucăm cu Craiova! Cum, Doamne ferește, să nu vin!”

Și Dinamo nu a murit. Preotul Justin a supraviețuit și el, a trecut peste cumpăna de anul trecut, iar în curând va reveni lângă echipa sa. În peluză, acolo de unde a început povestea.

„Am văzut la știri că se demolează stadionul nostru atât de drag, m-am bucurat enorm. Ne-a adus și bucurii și tristeți. Nu putem să uităm returul de la baraj cu Universitatea Cluj, ultimul meci care a rămas în memorie. Am vorbit cu băieții mei din DDB Constanța și m-au rugat să mergem cu Craiova, pe 9 februarie, pe Arena Națională. Cum, Doamne Ferește, cum să nu vin! La clinica de recuperare erau niște fani de la Craiova, mă tachinau, nu știam de unde au prins curaj. «E anul nostru părinte, avem cel mai bun lot!». De unde, mă, e anul vostru, știți voi? Poate aveți cel mai bun lot, dar să nu uitați că-l aveți pe Rotaru, care face echipa antrenorilor. Eu și atunci, bolnav, eram pătimaș, am rămas fanatic și sunt nerăbdător să mă întorc pe stadion, așa cum am făcut-o la slujbă. Că-mi spuneau medicii că e periculos să stau în picioare atâtea ore. Ce e periculos? Să-l slujesc pe Dumnezeu! Ei erau atei”

Conducătorii și jucătorii nu l-au uitat pe Justin Maximilian

Printre cei care au fost alături de Justin se numără și foști conducători și fotbaliști de-ai „câinilor”. Vlad Iacob, cel care a ocupat funcția de  administrator special, s-a implicat, l-a vizitat pe Justin la clinica de recuperare, în timp ce Răzvan Patriche, fostul căpitan, actualmente antrenor secund în staff-ul lui Zeljko Kopic, l-a sunat și s-a oferit să-l ajute financiar.

„M-a sunat din Antalya, era în cantonament, căpitanul nostru, Patriche. Acum e antrenor secund. A vrut să-mi ureze la mulți ani și mi-a cerut să-i dau un cont, să-mi vireze niște bani. Și i-am spus așa: „Răzvan, mie gândul tău îmi este de ajuns și înseamnă enorm, îți mulțumesc din suflet”. A fost la mine și Vlad Iacob. Și-i mulțumesc și lui. Zilnic, suporterii dinamoviști veneau la linică, iar doamna doctor mi-a spus să o las mai ușor, că a devenit pelerinaj la mine în salon”.

Fostul duhovnic al lui Ovidiu Burcă. I-a botezat copilul fostului antrenor de la Dinamo

Justin Maximilian a fost, în trecut, duhovnicul lui Ovidiu Burcă. Preotul i-a botezat și un copil fostului antrenor de la Dinamo și, pe vremea în care antrenor era Ioan Andone, iar Burcă evolua pentru „câini”, starețul venea la Săftica pentru a-i binecuvânta pe elevii „Fălcosului” (VEZI FOTO SUS). Cu fiecare ocazie, părintele Justin nu ezita să meargă pe stadion pentru a-i susține pe favoriții săi. Într-un interviu publicat de ProSport, acesta povestea întâmplările de care a avut parte la încleștățile din peluză.

„Mă deghizam, mă tapam, făceam barba mai mică, îmi acopeream să nu mă văd. Eu poate în ziua respectivă spovedisem o sută de oameni, două sute de oameni… și nu aveam, nu puteam să fac, după trei minute, totalmente altceva. Se sminteau, pe românește, acele persoane. Uite, acum, părintele nostru țipă la fotbal”.