Fotbalistul FCSB care face ce face şi scapă fără să fie dat afară. Există un titular pe post, Gigi Becali mai transferă un fotbalist pentru acea poziție, dar patronul refuză să-l dea afară

Fotbalistii stelisti Valentin Cretu, Grigoras Alexandru Pantea si Siyabonga Ngezana parasesc tristi terenul dupa meciul de fotbal dintre FCSB si Universitatea Cluj, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 2 octombrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat că va transfera un fundaș dreapta ghanez, dar Vali Crețu va rămâne la gruparea roș-albastră.

Deși l-a criticat în mai multe rânduri, Gigi Becali nu îl pune nici de această dată pe Vali Crețu pe lista plecărilor de la FCSB.

Gigi Becali îl salvează din nou pe Vali Crețu și îl păstrează la FCSB

Nana Antwi, fundașul dreapta ghanez în vârstă de 23 de ani de la FC Urartu, este ținta lui Gigi Becali, însă patronul susține că îl poate aduce pe jucător din vară. Până atunci, Gigi Becali se va baza în continuare pe Alexandru Pantea și Valentin Crețu.

În vară, Gigi Becali a anunțat despărțirea de Valentin Crețu, însă, în cele din urmă, patronul a revenit asupra deciziei și fotbalistul a rămas la FCSB.

Acum, Gigi Becali anunță din nou că îi aruncă un colac de salvare lui Valentin Crețu.

„Fundașul despre care e vorba am pus ochii pe el, vrem să îl luăm și facem ofertă pentru el. Vrem, da. Jucătorului îi expiră contractul în vară și noi am făcut o ofertă de 50 de mii de euro. Eu, în ianuarie, semnez cu jucătorul. Eu l-am văzut atunci (în Farul – Urartu), l-am ținut minte și am zis să facem ofertă pentru ei. Să vedem, ce o să facă în ianuarie? Că în ianuarie poate semnează jucătorul cu noi. Nu are rost să vorbim pe tema asta, o să vedeți

(n.r. Păi, nu vă trebuie acum?) Păi, de ce să ne trebuiască acum? Nu am anulat contractul lui Crețu până nu vedem ce facem cu ăsta. E și Pantea… (n.r. deci îl aduceți ca rezervă) Nu știm asta. Vedem. Joacă cine merită”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Ce spunea Gigi Becali despre Valentin Crețu în vară

„Cordea a plecat. Cred că a plecat. O să luăm 1,3 milioane de euro. Pleacă și Vali Gheorghe. O să vedem unde. O să plece și Crețu. Sunt cam mulți prin vestiar”, a spus Gigi Becali, în luna august.

„Pe Crețu l-am ținut că am încredere în el, că altfel îl lăsam să plece, că i-a expirat contractul. Nu o să fac acum echipa cu voi. Avem nevoie și de U21 (n.r. întrebat de Pantea), vedem”, a mai spus patronul de la FCSB.

Cotat la 250 de mii de euro de către Transfermarkt, Valentin Crețu, în vârstă de 34 de ani, a jucat doar șapte meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga. În stagiunea precedentă, a bifat 17 apariții în campionat.

Publicat: 14 12. 2023, 22:09