Florin Pârvu a dezvăluit secretul Petrolului, după victoria cu FC U Craiova: „Despre asta e vorba!”. Mesajul pentru suporteri

Meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiesti si U Craiova 1948, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, vineri 18 august 2023. © FOTO:Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Florin Pârvu, antrenorul echipei Petrolul Ploiești, a analizat meciul câștigat cu FC U Craiova și a dezvăluit care e secretul grupării sale.

Florin Pârvu a dezvăluit secretul Petrolului, după victoria cu FC U Craiova

Meciul dintre Petrolul Ploiești și FC U Craiova s-a jucat sâmbătă seară, în cadrul etapei a șasea din Superliga, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 4-3.

După această partidă, Florin Pârvu a vorbit despre disciplina tactică pe care a impus-o la Petrolul Ploiești și și-a exprimat mulțumirea pentru victoria obținută în fața celor de la FC U Craiova.

Deși în etapele precedente a fost și contestat de către suporteri, acum Florin Pârvu lși jucătorii le-au făcut o bucurie. Întrebat despre acest aspect, antrenorul le-a transmis fanilor din Ploiești că ar trebui să aibă răbdare pentru a vedea rezultate la echipă.

„Muncim foarte mult, este vorba despre disciplină tactică. Am început bine, am marcat, apoi am închis bine culoarele. Nu am gestionat bine a doua repriză, dar cu siguranță vom analiza. Le mulțumesc suporterilor că sunt alături de noi. Este o simbioză între public, tot stadionul, și echipă.

E important că am câștigat. Veneam după un meci cu un consum foarte mare de energie (n.r. cu Rapid). A fost destul de greu să motivez jucătorii pentru acest joc.

(n.r. despre suporteri) Eu spun că puțină răbdare nu strică și băieții fac tot efortul pentru a fi cât mai sus și pentru a mulțumi și publicul spectator”, a spus Florin Pârvu, la flash-interviul de după meci.

Publicat: 18 08. 2023, 21:09